Un fel de revelatie

Zilele astea am mai avut o revelatie. Mai scurta, mai mica, nu asa de importanta, dar cu posibilitatea de extindere in incheierea exemenelor. Fredonam deunazi 'Nothing compares to you'..ah, ce frumos, ce sublim, ce romantic..cand, stai putin! Asta e o tampenie! NOTHING compares to you..poate ai fi vrut sa zici NOBODY sau NO ONE, dar nu NOTHING. Ah,cat de frumos, cat de sublim, cat de romantic sa compari o persoana cu un obiect. Don't make me laugh, ca ma doare un dinte.

Total pe langa: Daca tot am scris corect pe engleza in postul asta, imi veni ideea sa-mi traduc blogu', ca doar nu degeaba m-a facut Transilvania traducator.

Si mai pe langa:
Lucrez la un site (top secret) despre Brasov. Daca aveti poze cu Brasovul faine sau ne, trimiteti pe mausy_laura@yahoo.com (am scris direct ca nu mi-a iesit ahrefu', bat-o vina de sesiune).

Despre studiu si credinta

E vineri seara si nu vreau sa vorbesc despre cat de mult urasc facultatea si felul in care unii oameni isi bat joc, nu vreau sa vorbesc de cat imi e de somn ci vreau sa recuperez putin din timpul de saptamana asta povestind o revelatie.
Nu a avut loc la baie dar are de a face cu un scaun ->(Orele de nesomn provoaca debitarea de tampenii). E vorba de scaunul de la pian. Stateam deci, pe scaunul de la pian si cantam. Ma reapucasem de Toccata si Fuga in re minor de Bach, caci a trecut mult de atunci si de la Arad. Si cum la Arad am pregatit temeinc si cantat doar toccata am zis sa ma reapuc de fuga. Incep si cant si dupa bunul meu obicei cant tot mai repede de mi se balbaiau cu precipitatii degeltele pe claviatura. Nu m-am dat batuta si am mers ca tancu' pana la capatu' fugii. Am observat un lucru insa, era o portiune care cu tot cu depasirea vitezei legale am reusit sa o cant aproape impecabil. Uird! Reiau pasaju'. Perfect!..hmm..a daaaaaaaaa! Cand ma pregateam de Arad am avut ambitia sa pregatesc si fuga dar n-am reusit sa studiez decat o parte din ea. Ghici care parte? Aham, fix asta. Si atunci a venit revelatia. Cand esti intro incercare grea, ca credinta ta sa aibe efect trebe sa fi 'studiat' inainte. Si ma refer aici la mici exercitii de credinta sau mai bine zis mici exercitii de dependenta. Cand studiez la pian ma concentrez foarte tare asupra notelor si a degetelor (sa fie la locul lor). In traducere, te uiti tinta la Dumnezeu apoi te uiti si la tine si vezi ce nu e la locul lui. De multe ori gresesc de n ori pana reusesc sa cant trei-patru masuri corect. Ba chiar, pe masura ce le tot repet parca tot mai prost le cant, dar continui. Altfel spus cel neprihanit cade de 7 ori si se ridica. Poate chiar a 5 sau a 6 oara cade mai tare decat a 3 oara, dar se ridica. Uneori am nevoie sa ma opresc si sa ma uit doar la note, sa le vad sensu' si mersul si tot la fel uneori ai nevoie de liniste. Taci pur si simplu si-L asculti pe Dumnezeu..poate e doar un vant care bate, sau un val ce-ti trece peste picioare, nu te astepta musai la voci. A, ceva important: acum trei ani nu as fi fost in stare sa cant fuga in re minor, am avut nevoie de timp si exercitiu ca sa ajung aici. Partea extraordinara e ca Dumnezeu stie cand esti pregatit pt o anumita 'piesa' si niciodata nu-ti va da ceva peste 'puterea degetelor tale'. Unele pasaje merg din prima sau a doa, altele au nevoie de mai mult exercitiu si uneori repet doo masuri pana imi ies pe nas si pe urechi, le repet de atatea ori incat aproape le stiu pe dinafara si ma uit doar la degete. Sti ce se intampla atunci? Imi dau seama ca de fapt nu le stiu pe dinafara si din tot exercitiu meu iese o mare cacialmea, pur si simplu pt faptu' ca nu m-am uitat la note. Nu-ti lua niciodata ochii de la Dumnezeu, ti se pare ca sti pe dinafara. Ha ha, imi amintesc zambind de un obicei (zic eu bun) inca de pe vremea cand invatam sa cant la blockfloete. Aveam vreo 7 ani cand incepusem sa invat notele si sa fluier si ca sa-mi fie mai usor le ziceam mereu in gand, pana le invatam pe dinafara. Sora-mea radea de mine. Revenind, 14 ani mai tarziu, constat cu uimire ce bine e sa-ti amintesti fagaduinte, citite si experimentate, in incercari..poate sunt doar cateva cuvinte..'nu ti-am spus ca daca..' sau 'celui ce va birui..' sau 'nu voi duce lipsa de nimic..'
Poate ti se pare putin lucru sa te rogi ca cuiva sa nu-i curga nasu', poate ti se pare o masura neinsemnata sa te rogi sa gasesti talonul masinii si sa-ti cada din revista pe care nu ai m-ai deschis-o de cateva luni, dar cam asa ajungi sa canti o piesa intreaga si sa ai credinta in incercari mari. Si tot asa masura cu masura se construieste piesa si apoi vine o zi, asteptata sau ne, cand pui partitura in fata si canti. Canti si e asa bine ca ai impresia ca insusi Compozitorul este langa tine.
Imi redeclar dependenta..si bine e!

La narcise

Weekend asta am fost la narcise. Doo sferturi din timp am dormit, o jumate de sfert am mancat, cealalta jumate am invatat, iar celelalt sfert am fost tonomatul de servici. In rest mi-a fost foame, somn si lene sa repet. Dar uitandu-ma la partea buna a lucrurilor, am vorbit cu Sara si Razvi (si umpic cu Denisa ;))), i-am acompaniat pe baieti, am stat in aer liber o zi intreaga, ne-am inghesuit toti pe doo banci, m-am simitit binecuvantata. Multumiri familiei Hatia pentru contextul comfortabil si gustos.

Mii de scuze

Nu e expresia mea preferata dar cred ca scuzele trebuie sa fie de ordinul miilor pt ceea ce urmeaza:
am postat un afis cu un concert zilele trecute. Pe afis era trecuta ora gresita, pentru ca era varianta alpha a afisului. Este prima si ultima data cand va dau informatii eronate. Pe cuvantul meu, Sara.

Pentru Anonim

Faptul ca scriu acest post ma pune intro pozitie 'destul de' spre 'foarte' vulnerabila, dar zburand asa de tare in trecut - cu o cazia comentariului de la postul cu slapii murdari - risc aceasta pozitie vulnerabila si va cer in schimbul faptului ca mi-ati rascolit amintirile sa-mi mai povestiti din tineretea lui. :)

Pentru (turisti) brasoveni

Dizainaru' ma roaga sa va cer o parere despre afis..si bune si rele, of cors

Despre tonuri inalte si tristete

Fiind corist cu experienta (inconstienta de 10 ani si constienta de vro 5) si dirijor cu mai putina experienta, am constatat un lucru. Ma rog, am constatat mai multe lucruri, dar unul are relevanta pentru paralela ce urmeaza. Soprana, de felu' meu, am intalnit ocazional pana la 'din ce in ce mai des' note inalte, cum ar fi (acum nu stiu exact de unde sa incep, dar cred ca corect pt toata lumea ar fi de la mi bemol) mi bemol, mi, fa, fa diez, sol, sol diez, la si deocamdata ma opresc aici. Mi se intampla si mie si observ asta la multe din colegele mele si coristele mele, cum, exista o tendinta de canta tot mereu umpic, olecuta sub ton. Deobicei nu e mult, dar de fiecare data e enervant de mult. Practic e doar o problema care pleaca din minte, pentru ca vocea urca cum-necum si pana la bestematu' ala de la, dar e mereu sub. Si atunci te intrebi, daca vocea urca pana la la, inseamna ca mintea are o problema cu a canta un sol curat. Ai ajuns pana la la, inseamna ca ai trecut de tot solul, il ai.
La fel se intampla si cu tristetea, suferinta daca vrei. Are grade: mai multa, mai adanca, mai lunga. Acuma daca ai ajuns, la un moment dat, pe un la de tristete, nota intreaga, in forte, ai tot dreptul sa plangi, sa inchizi ochii si sa ceri intuneric. La un moment dat trece, te trezesti, ai supravietuit (sper ca nimeni nu simte asta cand canta sus :))). Ce inseamna asta? Ai ajuns la la! Ai solul! Deci, ai supravietuit unui la, sa nu te mai aud ca plangi pe un sol sau fa.

Dar sti ce? Cu toata teoria asta despre voce si minte, sopranele tot sub ton sunt, indiferent daca au ajuns pana la la sau chiar si. La fel, chiar daca supravietuiesti unui la de tristete nu ai solul..De fapt, nici nu-ti trebe solul..iti trebe cerul.

Faca-se voia mea

Acum cateva luni, sa fi fost noiembrie, imi doream sa ma asez in pat si sa dorm pana in aprilie. Ma suparau multe atunci. Eram trista. Ai mei se certau. Vroiam sa dorm sa scap de toate. (Sunt genu' de om care-si gaseste refugiu' in somn). Numai ca nu s-a facut voia mea si bine a fost ca nu s-a facut. M-as fi trezit cam in aceasi situatie si pe deasupra as fi ratat o gramada de momente fericite, satisfactii, lectii..Sou, faca-se voia Ta.

Cand iti sare mustaru'

Vineri, mergand spre biserica, ascultand Tiersen, traversez la un moment dat. Langa mine un pusti, blondut, de vreo 8 ani, traverseaza si el. Il vad ca se uita la mine, ma uit si eu, ii zambesc. Omuletu' ridica mana in semn de salut si zice ceva. Mi-e rusine si ma simt cu lipsa de respect fata de el, ca nu am auzit din pricina muzicii. Il dau pe Tiersen mai incet si il rog sa repete. Zice 'Servus'
'Servus'
si dupaia, ca si cum ne cunosteam cel putin de-o viata de 8 ani, continua:
'sa vezi ce ghinion am avut azi..Mergeam pe strada si cand eram la o poarta mi-a sarit tot mustaru' pe pantaloni!'
si mi-a aratat si mustarul de pe piciroul drept, deci nu, nu-i sarise omuletului mustaru' ca se enervase, se rupsese plasa. Am ras amandoi. Am asteptat la urmatoarea trecere de pietoni dupa care el a alergat iarasi spre chiosc. Intrun avant de socializare (adevaru' e ca mi-a fost drag tare de el) am strigat dupa el si l-am intrebat cum il cheama. S-a intors si apoi ca lovit de fulger m-a masurat din cap pana in picioare si realizand ca sunt mai mare ca el, a replicat foarte formal, drepti ca la scoala (scoala de pe vremea mea):
'neagoealexandru (pauza de inghitit), pe dumneavoastra?'
'Laura'
si am vrut sa-i dau o bomboana ca m-a facut sa zambesc pana la urechi, dar fugise la chiosc..sa cumpere alt mustar.

1 mai muncitoresc decat altul

Azi nu am lucrat sau cel putin nu in mod oficial. Fiind vineri, zi de curatenie generala (una din lectiile de viata ale mamei mele) am ajutat cu mult spor la treaba. De fapt mi-a placut asa de tare incat abea astept urmatoarea ocazie de munca fizica. Asadar, ziua muncii a facut din mine un brav tovaras muncitor al patriei. Bun, foarte bun.

P.S. cu toate astea, abea astept excursia din malaiesti pentru care mi-am pregatit cu sarguinta bagajul de acum 5 ore( ghips nu am pus, dar sper sa nu fie nevoie).

In cele din urma

Sunt un fex ticalos ca nu am scris postul asta vinerea trecuta.
Acum ca v-am captat atentia vreau sa va intreb:
Ai astepta de la o prietena sa fie ordonata sau punctuala? Sa se priceapa la educat copii sau sa gateasca extraordinar de bine? Sa te faca sa razi sau sa te ia la pranz la masa? Sa vina la toate repetitiile sau sa organizeze tot programul? Sa te incurajeze sau sa faca lucruri in locul tau atunci cand esti la pamant? Eu am o prietena care le face pe toate, in cel mai desavarsit mod, ai mei sei. La ea gasesti de la bomboane si glucoza la picaturi de nas, senvisuri si mancare cat cuprinde in toate excursiile. Spune mereu 'da' cand o rog ceva, indiferent daca este vorba sa-l sune pe niculescu a 8-a oara, sau daca trebuie sa bagam in tiple sute de partituri. Pe mine ma uimeste extraordinar de mult. Este unul din prietenii prin care Dumnezeu imi poarta de grija. Ma tot intreb, Raluca..unde-ti ascunzi aripile?