Patru roţi, un soare şi un câine

Sunt delăsătoare şi nu trebuie să-mi fii prieten apropiat ca să ştii asta despre mine. Aşa că, azi-noapte am încercat să lucrez tot ce am lăsat pe mâine vreme de o lună.
Cam pe la şase m-am gândit că ar fi cazul să trec pe acasă să fac un duş.
Trafic de la Universitate la Unirii, nu chiar aşa cum zice Vama, dar cert e că nimeni nu zâmbea.
Ajung pe gârlă, bag viteză, căci am descoperit că în adidaşi pedalezi mai bine decât în balerini.
Zâmmm, zâmmm, zâmm. Trag cu ochiul la soare şi văd pe partea cealaltă de gârlă un nene, 50 şi ceva de ani, tot pe două roţi.
Pedalez ostentativ mai tare. Se uită la mine, mă uit la el şi începem să pedalăm ca nişte manguste fără viitor, trecând prin bălţi şi sărind peste canale.
La un moment dat mă apropii de cartierul ăla rezidenţial bun de filmat poveşti de groază şi ştiu că acolo este un căţel blegoman, care uneori mă latră, alteori nu. Nu are nici un tipar. Îi place războiul psihologic. Încetinez aşadar. Oponentul meu mă vede şi o lasă mai uşor până îl ajung din nou din urmă.
Continuăm să pedalăm, am obrajii roşi şi abia respir. Ţin cu gura închisă pentru că la ultima tură am servit un biftec de muscă. Dar nu-mi pasă. Mi se întâmplă cel mai genial lucru posibil. Trăiesc cât de intens pot ultima sută de metri.
Ajungem la Autovit, nenea face stânga, eu fac dreapta. Soarele rămâne între noi.

Prăjitură cu căpşuni sau alţi monştri zemoşi

3 ouă
400g făină
200g zahăr
1 praf de copt
1 zahăr vanilat (opţional: încă 2 pentru a pune căpşunile la însiropat)
150ml ulei
nişte lapte
căpşuni, prune, rabarbăr, piersici etc

Ouăle. Le dai cu capul de ceva, să se spargă şi le separi cu ură interiorul: gălbenuşurile într-un castron înalt, albuşurile în altul. Gălbenuşurile îngroapă-le  în cele 200 g de zahăr şi arată-le mixerul până le citeşti frica în ochi. Bate-le până devin una cu zahărul, o pasta albicioasă.
Până să se dezmeticească adaugă uleiul, făina, praful de co,pt (tinde să se ascundă pe după oale, să uiţi de el), zahărul vanilat şi lapte, să curgă laptele (în acest punct poţi râde malefic sau şi mai devreme ordinea în care le pui nu e importantă).
Ştii ce e de făcut. :|
Mixerul.

Între timp sau înainte pune un sclav să taie fructele cât de cât acceptabil. Dacă nu ai sclav, poţi să o faci şi tu. Eu am pus căpşunile la însiropat cu 2 pliculeţe de zahăr vanilat pentru că îmi place să văd cum se scurge viaţa din ele, dar şi pentru că erau acrişoare.

Încinge cuptorul, fără milă. Pe la 150 de grade. Toarnă aluatul într-o tavă înaltă şi dă-l la cuptor pentru cca 20-30 min.

Scoate tava, cu mâinile goale dacă eşti Yeti, altfel cu mănuşi sau prosop. Aşează fructele la culcare, cel puţin aşa cred ele heheheeee (acelaşi râs malefic). Mie îmi place să le pun când aluatul e cât de cît moale, să se lase în el, să simtă durerea. Trebuie avut grijă sa nu fie prea moale să nu rămână crud în jurul fructului.

Înapoi la cuptor pentru încă 10 min.

În timp ce fructele urlă în cuptor şi bat în geam ia albuşurile, ameţeste-le cu două linguri de zahăr şi mixerul pe ele până se fac o ditamai spuma, ţeapănă. Nu te speria, albuşurile sunt nişte dubioase, le place bătaia.

Tava din nou afară. Fructele vor fi moarte până în acest moment. Înveleşte-le cu pătura de spumă albă şi se vor întoarce în cuptor pentru încă 3-5min,până se coace puţin păturica.

Tava afară. Stinge cuptorul, asta dacă nu mai ai alte planuri machiavelice. Lasă prăjitură să se răcească. Apoi...
Ştii ce-i de făcut :|
Cuţitul.

Fitilul are două capete

Şi al meu, desigur. Diferenţa e că la unii arde mai repede, iar la alţii mai încet. Da' de aprins se aprinde la fel la toţi, zic eu.

In lumina acestui fapt vă povestesc de acum 7 ani, când eram anul I la facultate. Era februarie şi aveam primul meu examen. Învăţasem vreo trei zile pentru el. The enthusiasm was great with this one. Atunci and never again.
Eram in livada poştei şi îmi era teamă sa nu întârzii. Am decis sa iau un taxi, dar deşi erau multi clienti, nu era nici o maşină. Şi cum venea o maşină mi'o lua altcineva înainte. Mi aprinsese fitilul dar ardea greu.
Sa fi tot stat vreo jumate de ora când fitilul a ajuns la capăt şi când a venit următoarea maşină şi un cuplu a vrut sa urce, m'am încruntat, am marsaluit până acolo, i'am luat mâna tipului de pe portiera, m'am uitat in ochii lui şi ţinându'l încă de mână i'am zis 'asta e taxiul meu'. N'a reacţionat nicium, doar a bolborosit nişte scuze. Nu le'am auzit. Mă suisem in maşină şi până sa ajung la facultate a început sa miroasă a fum. Mi se stinsese fitilul.

P. S. Presimt ca in viitorul apropiat o sa iau un taximetrist de mână şi o sa'i spun "asta e strada mea"