Erata

Nu e chiar erata dar vreau doar sa clarifica ca povestea din banca este fictiva. Miercuri, la examenul de semantica, am stat in ultima banca si am gasit printre mazgaleli si fituici si textu' respectiv, care mi-a sunat destul de familiar intrucat am avut si eu revelatia mea impreuna cu saussure (in total alt context, totusi).:)) Asadar, am citit textu', mi-a placut si am scris o poveste in jurul lui.

Poveste pe banca

Venise si acea dimineata fatidica de 5 iunie. Examenul la lingvistica. Toate cursurile i se invarteau in cap, ah, ba nu, ametise. Tensiunea mica, mostenire de la bunici. Cu ceva trebuia sa se aleaga si ea. Era prima data cand dadea examenu' la lingvistica, desi ar fi trebuit sa-l dea inca din anu' intai. I-a fost frica. Nu s-a dus. Jumate din grupa a picat. Ei s-au dus in restante. Ea tot nu s-a dus. Pana in dimineata de 5 iunie ar fi putut sa mearga de vreo 5 ori, dar nu s-a dus. Acum nu avea de ales. Nu trecea anu' fara examenu' la lingvistica. Pornind spre facultate, in ciuda racorii, simtea cum caldura o inabusea. Patea mereu asa cand avea emotii sau ii era frica. Dar, cumva de fiecare data reusea sa indeparteze cauza, cel putin temporar. Se intreba atunci daca nu cumva asta ar fi fost o forma de lasitate. Nu si-a dat inca un raspuns, dar era posibil, zicea mama ei, cu repros si dureroasa amintire. Lasitate sau nu, oricat de mult ar fi vrut sa indeparteze acum cauza nu avea cum. Trebuia sa mearga inainte si sa scape odata. Trebuia sa faca asta inca din anul intai, daca nu ar fi fost asa de fricoasa. In fond..nu era fricoasa, se gandea si acum, era prima care intra la examenele orale, prima la vaccin inca din cls I, prima care sa incerce ceva nou. Totusi, i-a fost frica, de aia nu a mers la lingvistica. Oh, lingvistica, mai avea 23 de m pana la facultate. 20m, 14m,..sintagmatica, morfem..8m, 5m..Saussure zicea, ce zicea?..2m, 1m..uff, iar era inchisa usa. O usa mare, inalta, cu o clanta cat doo palme de ale ei la un loc, pe care cu greu o deschideai. Sau ea o deschidea greu. Pana si usa ii era impotriva. Sala era deja plina. Gandurile alergau precum ielele. 'Daca e plina sala inseamna ca sunt multi care au picat. Daca au picat multi inseamna ca e greu si daca a fost greu atunci e si acum greu. E greu o sa pic si eu. Am venit degeaba, numai ca sa ma fac de ras. Si asa nu trec anul..plec'. Da, era un moment din acela in care incerca sa elimine cauza, se intoarse sa iasa, dar chiar atunci a intrat profesoara de lingvistica. Brusc, ca si cum ai stinge casetofonul, se facu liniste. Era asa de liniste incat avea impresia ca toti ii aud pulsul. Nu a mai iesit. Ii era rusine de profesoara. Nu era rusinoasa de felu' ei, dar unii oameni o faceau sa se rusineze si de faptul ca respira..era si asta o mostenire, dar care cu putin noroc avea sa nu mai apara la urmatoarele generatii. Se duse sa se aseze. A vrut sa se aseze in prima banca, sa nu o banuiasca lumea ca copiaza. N-ar fi copiat. Profesoara stia asta si a trimis-o in ultima banca. In timp ce isi aseza foile si pixurile pe banca i se mai aseza si respiratia. Asta o linistea mereu. Sa sublinieze ceva drept, sa aseze cateva foi, sa stearga cu tusu' corector si sa scrie din nou mai frumos. Ii facea ordine in ganduri si in organism. Apoi au venit subiectele. Erau doar trei, dar pe masura ce le citea crestea si panica. 'Nu stiu nimic! Nu stiu nimic! Am invatat degeaba..degeaba..nu inteleg lingvistica..e prea grea..de ce nu inteleg?' Un amestec de teama, frustrare si furie pe ea insasi ii acapara acum toata fiinta. Citea si recitea subiectele. Literele se legau unele de altele, cuvintele nu faceau sens, erau doar insiruiri de semne..semne, erau semne! Atunci si acolo i s-au deschis ochii. Gandurile au inceput sa alerge din nou, dar cu sens. Conexiunile se faceau una dupa alta. Axa paradigmatica si axa sintagmatica se dezvaluia inainte mintii si intelese metoda selctiei si cea combinatorie. Era lumina. Pixul nu putea sa tina pasul cu gandurile. Aluneca din cand in cand, natang, formand o mazgalitura. Nu o stergea. Nu avea timp si oricum avea ordine in minte. In sfarsit! Termina mai repede cu 12 minute lucrarea dar nu se grabi sa plece. Vroia sa-si guste triumful asupra lingvisticii. Sau poate ca era defapt triumfu' lingvisticii asupra ei. Nu stia. Acum zambea, prosteste, si se uita la foaia de examen, plina. Isi vedea toate temerile la pamant, viitorul stralucitor, iarba mai verde..profesoara anunta inca 7 minute din examen..bancile mai curate. Dintr-o data se incrunta. Trebuia sa afle si altii despre lingvistica. Trebuia sa ii elibereze si pe altii din temerile prin care a trecut. Dar cum? Mai erau 4 minute. Scoase repede pixul rosu, cu care ii placea sa sublinieze, si scrise pe banca cu litere ingrosate:'Esti la marginea disperarii? Il urasti pe Saussure si lingvistica? Suna la 0726333333.' Se ridica apoi, dadu foaia de examen si iesi. Usa facultatii era deschisa, o lasa sa iasa, castigase.



P.S. Eu am dat examenu la lingvistica in septembrie 2007..doar asa.

Ce cred unii despre ecumenism

Un fel de revelatie

Zilele astea am mai avut o revelatie. Mai scurta, mai mica, nu asa de importanta, dar cu posibilitatea de extindere in incheierea exemenelor. Fredonam deunazi 'Nothing compares to you'..ah, ce frumos, ce sublim, ce romantic..cand, stai putin! Asta e o tampenie! NOTHING compares to you..poate ai fi vrut sa zici NOBODY sau NO ONE, dar nu NOTHING. Ah,cat de frumos, cat de sublim, cat de romantic sa compari o persoana cu un obiect. Don't make me laugh, ca ma doare un dinte.

Total pe langa: Daca tot am scris corect pe engleza in postul asta, imi veni ideea sa-mi traduc blogu', ca doar nu degeaba m-a facut Transilvania traducator.

Si mai pe langa:
Lucrez la un site (top secret) despre Brasov. Daca aveti poze cu Brasovul faine sau ne, trimiteti pe mausy_laura@yahoo.com (am scris direct ca nu mi-a iesit ahrefu', bat-o vina de sesiune).

Despre studiu si credinta

E vineri seara si nu vreau sa vorbesc despre cat de mult urasc facultatea si felul in care unii oameni isi bat joc, nu vreau sa vorbesc de cat imi e de somn ci vreau sa recuperez putin din timpul de saptamana asta povestind o revelatie.
Nu a avut loc la baie dar are de a face cu un scaun ->(Orele de nesomn provoaca debitarea de tampenii). E vorba de scaunul de la pian. Stateam deci, pe scaunul de la pian si cantam. Ma reapucasem de Toccata si Fuga in re minor de Bach, caci a trecut mult de atunci si de la Arad. Si cum la Arad am pregatit temeinc si cantat doar toccata am zis sa ma reapuc de fuga. Incep si cant si dupa bunul meu obicei cant tot mai repede de mi se balbaiau cu precipitatii degeltele pe claviatura. Nu m-am dat batuta si am mers ca tancu' pana la capatu' fugii. Am observat un lucru insa, era o portiune care cu tot cu depasirea vitezei legale am reusit sa o cant aproape impecabil. Uird! Reiau pasaju'. Perfect!..hmm..a daaaaaaaaa! Cand ma pregateam de Arad am avut ambitia sa pregatesc si fuga dar n-am reusit sa studiez decat o parte din ea. Ghici care parte? Aham, fix asta. Si atunci a venit revelatia. Cand esti intro incercare grea, ca credinta ta sa aibe efect trebe sa fi 'studiat' inainte. Si ma refer aici la mici exercitii de credinta sau mai bine zis mici exercitii de dependenta. Cand studiez la pian ma concentrez foarte tare asupra notelor si a degetelor (sa fie la locul lor). In traducere, te uiti tinta la Dumnezeu apoi te uiti si la tine si vezi ce nu e la locul lui. De multe ori gresesc de n ori pana reusesc sa cant trei-patru masuri corect. Ba chiar, pe masura ce le tot repet parca tot mai prost le cant, dar continui. Altfel spus cel neprihanit cade de 7 ori si se ridica. Poate chiar a 5 sau a 6 oara cade mai tare decat a 3 oara, dar se ridica. Uneori am nevoie sa ma opresc si sa ma uit doar la note, sa le vad sensu' si mersul si tot la fel uneori ai nevoie de liniste. Taci pur si simplu si-L asculti pe Dumnezeu..poate e doar un vant care bate, sau un val ce-ti trece peste picioare, nu te astepta musai la voci. A, ceva important: acum trei ani nu as fi fost in stare sa cant fuga in re minor, am avut nevoie de timp si exercitiu ca sa ajung aici. Partea extraordinara e ca Dumnezeu stie cand esti pregatit pt o anumita 'piesa' si niciodata nu-ti va da ceva peste 'puterea degetelor tale'. Unele pasaje merg din prima sau a doa, altele au nevoie de mai mult exercitiu si uneori repet doo masuri pana imi ies pe nas si pe urechi, le repet de atatea ori incat aproape le stiu pe dinafara si ma uit doar la degete. Sti ce se intampla atunci? Imi dau seama ca de fapt nu le stiu pe dinafara si din tot exercitiu meu iese o mare cacialmea, pur si simplu pt faptu' ca nu m-am uitat la note. Nu-ti lua niciodata ochii de la Dumnezeu, ti se pare ca sti pe dinafara. Ha ha, imi amintesc zambind de un obicei (zic eu bun) inca de pe vremea cand invatam sa cant la blockfloete. Aveam vreo 7 ani cand incepusem sa invat notele si sa fluier si ca sa-mi fie mai usor le ziceam mereu in gand, pana le invatam pe dinafara. Sora-mea radea de mine. Revenind, 14 ani mai tarziu, constat cu uimire ce bine e sa-ti amintesti fagaduinte, citite si experimentate, in incercari..poate sunt doar cateva cuvinte..'nu ti-am spus ca daca..' sau 'celui ce va birui..' sau 'nu voi duce lipsa de nimic..'
Poate ti se pare putin lucru sa te rogi ca cuiva sa nu-i curga nasu', poate ti se pare o masura neinsemnata sa te rogi sa gasesti talonul masinii si sa-ti cada din revista pe care nu ai m-ai deschis-o de cateva luni, dar cam asa ajungi sa canti o piesa intreaga si sa ai credinta in incercari mari. Si tot asa masura cu masura se construieste piesa si apoi vine o zi, asteptata sau ne, cand pui partitura in fata si canti. Canti si e asa bine ca ai impresia ca insusi Compozitorul este langa tine.
Imi redeclar dependenta..si bine e!

La narcise

Weekend asta am fost la narcise. Doo sferturi din timp am dormit, o jumate de sfert am mancat, cealalta jumate am invatat, iar celelalt sfert am fost tonomatul de servici. In rest mi-a fost foame, somn si lene sa repet. Dar uitandu-ma la partea buna a lucrurilor, am vorbit cu Sara si Razvi (si umpic cu Denisa ;))), i-am acompaniat pe baieti, am stat in aer liber o zi intreaga, ne-am inghesuit toti pe doo banci, m-am simitit binecuvantata. Multumiri familiei Hatia pentru contextul comfortabil si gustos.

Mii de scuze

Nu e expresia mea preferata dar cred ca scuzele trebuie sa fie de ordinul miilor pt ceea ce urmeaza:
am postat un afis cu un concert zilele trecute. Pe afis era trecuta ora gresita, pentru ca era varianta alpha a afisului. Este prima si ultima data cand va dau informatii eronate. Pe cuvantul meu, Sara.