vineri, 9 martie 2012
sâmbătă, 25 februarie 2012
Trolling returns
Unii dintre voi isi amintesc, probabil, de postarea de acum cateva saptamani in care am fost un mic troll fata de cei de la Orange. (pt amnezici) Inainte de toate, as vrea sa zic ca celor de la Orange pe langa lipsa atentiei, le lipseste si umorul. Astepand febril un raspuns de la ei, am fost foarte surprinsa sa primesc un comentariu de la cei de la Vodafone, in care-mi spuneau cat de mult le-a placut textul meu si ca ar vrea sa-mi multumeasca. Le-am scris la randul meu un mail, sa le multumesc pentru complimente. Adevarul este ca a fost printre putinele dati in care am primit o validare externa nesubiectiva cu privire la un text dhttp://www.blogger.com/img/blank.gife al meu. Mi-au raspuns cerandu-mi adresa de acasa pt a-mi trimite o surpriza materiala. Nu va puteti imagina si nici nu va pot descrie entuziasmul meu, care in viata mea nu am castigat un concurs (exceptand premiile de la scoala, pe care oricum nu aveam senzatia ca le merit).
Ei bine, dupa ce le-am dat adresa, in fiecare zi, pana ieri, mi-am verificat cutia postala dimineata si seara. Zilele trecute imi cam scazuse entuziasmul. Iar ieri, cand aproape ca uitasem de toata afacerea, am primit un colet! :D Inauntru am gasit un rucsac rosu de laptop, un portofel negru (Nina Ricci, never heard of her, but then again I'm no expert) si, deisgur, o sapca si un tricou. Am apreciat considerabil faptul ca tricoul e marimea S, desi, chiar si asa, incap de doua ori in el.
In concluzie, sunt bucuroasa de urmarile comportamentului meu de troll si in acelasi timp impresionata de serviciul PR Vodafone, dupa cum zicea bunul meu prieten Beni - You're doing it right!
Ei bine, dupa ce le-am dat adresa, in fiecare zi, pana ieri, mi-am verificat cutia postala dimineata si seara. Zilele trecute imi cam scazuse entuziasmul. Iar ieri, cand aproape ca uitasem de toata afacerea, am primit un colet! :D Inauntru am gasit un rucsac rosu de laptop, un portofel negru (Nina Ricci, never heard of her, but then again I'm no expert) si, deisgur, o sapca si un tricou. Am apreciat considerabil faptul ca tricoul e marimea S, desi, chiar si asa, incap de doua ori in el.
In concluzie, sunt bucuroasa de urmarile comportamentului meu de troll si in acelasi timp impresionata de serviciul PR Vodafone, dupa cum zicea bunul meu prieten Beni - You're doing it right!
joi, 2 februarie 2012
marți, 31 ianuarie 2012
Trolling
Am primit azi un mail de la o doamna, angajata Orange, cu o oferta foarte detaliata pentru cele 3 numere de telefon pe care le detin. Nedumerirea mi-a fost clarificata cand am vazut ca, de fapt, mailul era destinat unei persoane cu numele de Gavrila Aura.
Nu am putut rata aceasta minunata ocazie si i-am scris urmatorul mail:
Buna ziua,
multumesc pt oferta tentanta, dar m-am mutat la Vodafone. Imi place mai mult culoarea rosie decat cea portocalie.
Desigur, exista motive bine intemeiate pentru asta.
Aveam 5 ani, un tricou cu maneci scurte si o fustita galbena cu volanese roz, pe care mi-a cumparat-o mama din statie de la 'Mielu' Alb', intr-o duminica cand mergeam in vizita la bunici. In picioare cred ca aveam sandalele maro, in care tineam ascunse monezi de 50 si de 100 de lei. Ma pregateam sa merg la joaca cu buna mea prietena Adriana, a carei parinti erau betivi si nu prea le pasa ce facea. Cu toate astea ea era destul de cuminte si tacuta. Avea o tacere tipica, intalnita la copii ce-si consuma zilele copilariei sub un nor de nefericire, nor prin care uneori, rar, slab strabate o raza de soare sub forma unei matusi indepartate, a unei invatatoare de treaba sau a unui copil zvapaiat din vecini - adica eu.
Ne-am dus ca deobicei pe rampa, la mama la depozit, sa ne jucam cu papusile. Adriana nu avea papusi, e lesne de inteles. Putinii bani castigati de mama ei, spalatoreasa, erau dati pe tigarile Carpati (tarziu am inteles motivul pt care mama ei avea o voce ragusita) si pe cartofi, pe care-i curata aplecata, inca imbracata in salopeta de la spalatorie, intr-o punga cu Alen Delon. Eu aveam insa mai multe papusi, pt ca tata ceda usor rugamintilor mele fierbinti unse bine cu lacrimi mari si rotunde. Asadar, ne jucam impreuna pe rampa cam in fiecare dupa-masa din zilele saptamani. Sambata de dimineata pana seara. Duminica deloc, pt ca noi mergeam la bunici. Pe Adriana nu o puteam lua, nu puteam amesteca lumile.
Desigur, constienta fiind ca detin monopolu' asupra pietei de papusi, aveam o atitudine posesiva in joaca noastra. Adriana inghitea atitudinea mea, la fel cum inghitea si toate dulciurile pe care i le aduceam de la chioschu' nostru de bloc. Insa, uneori, se enerva si-mi zicea ca nu se mai joaca cu mine. Sub aceasta amenintare, renuntam pt scurt timp la felul meu acaparator de a fi, pt ca stiam ca nu glumeste. Adriana, obisnuita cu lipsurile, putea cu usurinta sa se lipseasca si de compania mea. Totusi, suposenia mea nu dura mult si curand imi reintram in rolul de stapan de sclavi.
Asa a fost si in dupa-masa aceea, bine stabilita in agenda sortii. Pentru ca, vedeti Dvs., acea zi isi intinde mainile consecintelor pana azi, influentandu-va si destinul Dvs. Ne jucam imitand doua surori. In mod clar eu aveam rochia cea mai frumoasa, pe mine ma astepta un print si eu aveam un loc de munca bine platit. Dupa jumatate de ora sau poate doua ore (estimarea timpului este si acum pt mine un mister) Adriana, fara avertisment, a trantit papusa si mi-a zis ca pleaca acasa. Eu fiind in toiul jocului, cu entuziasmul si eul crescandu-mi direct proportional, aceasta veste m-a luat pe nepregatite si m-a enervat cumplit. In fapt, m-a enervat asa de tare incat am strans din dinti, m-am incruntat si am tras-o de par. Ea a reactionat instant, tragandu-mi o palma bine-meritata. Am tras-o din nou de par, ea m-a muscat, eu i-am tras un sut din lateral si tot asa. Bataia, lesne de imaginat, a fost scurta, terminandu-se la fel de brusc cum a inceput, dar mult mai tragic. Am impins-o pe Adriana cu toata forta si a cazut de pe rampa. Ma asteptam sa planga, sa urle, sa schiteze ceva, dar ea, copil incapatant si taciturn, s-a ridicat, frecandu-si mana dreapta si a plecat. In scurtul contact vizual, de dupa cazatura, am vazut in ochii ei ura, cel putin asa as interpreta azi ce am vazut.
M-am dus spasita acasa, bolborosindu-i mamei o scuza de ce m-am intors asa de repede de la joaca 'Adriana cazuse de pe rampa si a plecat acasa'. Mama m-a crezut pt ca ma stia copil cuminte, si eram, chiar eram. Pe seara am prins un moment oportun si am sustras din chiosc cateva bunatati, mai precis un suc cu pai (care s-a dovedit a fi de fapt vodca), doua ciocolate de casa, o alvita, un pumn de caramele si un pretios ou kinder. Am ascuns dulciurile in ghiozdanul de gradinita si m-am bagat la culcare, fara comentarii, spre surprinderea ambilor mei parinti si a unei matusi venite in vizita, care-mi adusese un pachet de carioci, un plovar gros oribil, o gentuta rosie si un papagal de plus care repeta ce-i spuneam.
In dimineata urmatoate mi-am facut curaj si m-am dus la Adriana, stiind ca parintii ei sunt la servici. Altfel n-as fi indraznit sa ma duc. Mi-a deschis usa, cu un aer familiar, nici urma de ura din ajun. Era imbracata in pantaloni scurti si avea un tricou de rosu aprins, desculta. In plus avea mana dreapta in ghips. I-am intins ofranda si a inceput sa rada si m-a intrebat cum de nu m-a prins nimeni. Am ridicat din umeri si am rasuflat usurata ca nu era suparata pe mine pt ce-i facusem. Ne-am asezat pe jos, era prima data cand intram efectiv la ea, in casa imbibata cu miros de tutun. Am mancat dulciurile impreuna. M-am oprit insa la oul kinder, zicandu-i ca e doar al ei. N-a zis nimic, dar cred ca s-a bucurat pt ca in clipa urmatoare m-a imbratisat, infundandu-mi fata in tricoul ei rosu, proaspat spalat de mama ei. Nu am recunoscut atunci dar recunosc acum ca mi-au dat lacrimile. Ne impacaseram. Am plecat la joaca si in timp ce coboram scarile mi-a zis 'Sa stii ca e foarte util ghipsu' asta. Aseara i-am dat lu' Ionut cu el in cap si mi-a promis ca nu-mi mai spune 'cioara' '. Mi-am dat seama atunci ca o iubesc pe Adriana si nu intelegeam de ce Ionut i-ar spune 'cioara'. Era doar asa de frumoasa in tricoul ei de rosu aprins..
Intelegeti acum de ce nu as putea niciodata sa renunt la Vodafone? Gentuta rosie, de la matusa mea, mi-a placut la nebunie si am pastrat-o pana in liceu.
Cu stima si respect,
Gavrila LLLLLLLLLLLLaura
PS. Nu o sa profit de eroare Dvs, folosind datele personale din acest mail. Sper ca v-ati amuzat mai tare decat v-ati enervat.
Nu am putut rata aceasta minunata ocazie si i-am scris urmatorul mail:
Buna ziua,
multumesc pt oferta tentanta, dar m-am mutat la Vodafone. Imi place mai mult culoarea rosie decat cea portocalie.
Desigur, exista motive bine intemeiate pentru asta.
Aveam 5 ani, un tricou cu maneci scurte si o fustita galbena cu volanese roz, pe care mi-a cumparat-o mama din statie de la 'Mielu' Alb', intr-o duminica cand mergeam in vizita la bunici. In picioare cred ca aveam sandalele maro, in care tineam ascunse monezi de 50 si de 100 de lei. Ma pregateam sa merg la joaca cu buna mea prietena Adriana, a carei parinti erau betivi si nu prea le pasa ce facea. Cu toate astea ea era destul de cuminte si tacuta. Avea o tacere tipica, intalnita la copii ce-si consuma zilele copilariei sub un nor de nefericire, nor prin care uneori, rar, slab strabate o raza de soare sub forma unei matusi indepartate, a unei invatatoare de treaba sau a unui copil zvapaiat din vecini - adica eu.
Ne-am dus ca deobicei pe rampa, la mama la depozit, sa ne jucam cu papusile. Adriana nu avea papusi, e lesne de inteles. Putinii bani castigati de mama ei, spalatoreasa, erau dati pe tigarile Carpati (tarziu am inteles motivul pt care mama ei avea o voce ragusita) si pe cartofi, pe care-i curata aplecata, inca imbracata in salopeta de la spalatorie, intr-o punga cu Alen Delon. Eu aveam insa mai multe papusi, pt ca tata ceda usor rugamintilor mele fierbinti unse bine cu lacrimi mari si rotunde. Asadar, ne jucam impreuna pe rampa cam in fiecare dupa-masa din zilele saptamani. Sambata de dimineata pana seara. Duminica deloc, pt ca noi mergeam la bunici. Pe Adriana nu o puteam lua, nu puteam amesteca lumile.
Desigur, constienta fiind ca detin monopolu' asupra pietei de papusi, aveam o atitudine posesiva in joaca noastra. Adriana inghitea atitudinea mea, la fel cum inghitea si toate dulciurile pe care i le aduceam de la chioschu' nostru de bloc. Insa, uneori, se enerva si-mi zicea ca nu se mai joaca cu mine. Sub aceasta amenintare, renuntam pt scurt timp la felul meu acaparator de a fi, pt ca stiam ca nu glumeste. Adriana, obisnuita cu lipsurile, putea cu usurinta sa se lipseasca si de compania mea. Totusi, suposenia mea nu dura mult si curand imi reintram in rolul de stapan de sclavi.
Asa a fost si in dupa-masa aceea, bine stabilita in agenda sortii. Pentru ca, vedeti Dvs., acea zi isi intinde mainile consecintelor pana azi, influentandu-va si destinul Dvs. Ne jucam imitand doua surori. In mod clar eu aveam rochia cea mai frumoasa, pe mine ma astepta un print si eu aveam un loc de munca bine platit. Dupa jumatate de ora sau poate doua ore (estimarea timpului este si acum pt mine un mister) Adriana, fara avertisment, a trantit papusa si mi-a zis ca pleaca acasa. Eu fiind in toiul jocului, cu entuziasmul si eul crescandu-mi direct proportional, aceasta veste m-a luat pe nepregatite si m-a enervat cumplit. In fapt, m-a enervat asa de tare incat am strans din dinti, m-am incruntat si am tras-o de par. Ea a reactionat instant, tragandu-mi o palma bine-meritata. Am tras-o din nou de par, ea m-a muscat, eu i-am tras un sut din lateral si tot asa. Bataia, lesne de imaginat, a fost scurta, terminandu-se la fel de brusc cum a inceput, dar mult mai tragic. Am impins-o pe Adriana cu toata forta si a cazut de pe rampa. Ma asteptam sa planga, sa urle, sa schiteze ceva, dar ea, copil incapatant si taciturn, s-a ridicat, frecandu-si mana dreapta si a plecat. In scurtul contact vizual, de dupa cazatura, am vazut in ochii ei ura, cel putin asa as interpreta azi ce am vazut.
M-am dus spasita acasa, bolborosindu-i mamei o scuza de ce m-am intors asa de repede de la joaca 'Adriana cazuse de pe rampa si a plecat acasa'. Mama m-a crezut pt ca ma stia copil cuminte, si eram, chiar eram. Pe seara am prins un moment oportun si am sustras din chiosc cateva bunatati, mai precis un suc cu pai (care s-a dovedit a fi de fapt vodca), doua ciocolate de casa, o alvita, un pumn de caramele si un pretios ou kinder. Am ascuns dulciurile in ghiozdanul de gradinita si m-am bagat la culcare, fara comentarii, spre surprinderea ambilor mei parinti si a unei matusi venite in vizita, care-mi adusese un pachet de carioci, un plovar gros oribil, o gentuta rosie si un papagal de plus care repeta ce-i spuneam.
In dimineata urmatoate mi-am facut curaj si m-am dus la Adriana, stiind ca parintii ei sunt la servici. Altfel n-as fi indraznit sa ma duc. Mi-a deschis usa, cu un aer familiar, nici urma de ura din ajun. Era imbracata in pantaloni scurti si avea un tricou de rosu aprins, desculta. In plus avea mana dreapta in ghips. I-am intins ofranda si a inceput sa rada si m-a intrebat cum de nu m-a prins nimeni. Am ridicat din umeri si am rasuflat usurata ca nu era suparata pe mine pt ce-i facusem. Ne-am asezat pe jos, era prima data cand intram efectiv la ea, in casa imbibata cu miros de tutun. Am mancat dulciurile impreuna. M-am oprit insa la oul kinder, zicandu-i ca e doar al ei. N-a zis nimic, dar cred ca s-a bucurat pt ca in clipa urmatoare m-a imbratisat, infundandu-mi fata in tricoul ei rosu, proaspat spalat de mama ei. Nu am recunoscut atunci dar recunosc acum ca mi-au dat lacrimile. Ne impacaseram. Am plecat la joaca si in timp ce coboram scarile mi-a zis 'Sa stii ca e foarte util ghipsu' asta. Aseara i-am dat lu' Ionut cu el in cap si mi-a promis ca nu-mi mai spune 'cioara' '. Mi-am dat seama atunci ca o iubesc pe Adriana si nu intelegeam de ce Ionut i-ar spune 'cioara'. Era doar asa de frumoasa in tricoul ei de rosu aprins..
Intelegeti acum de ce nu as putea niciodata sa renunt la Vodafone? Gentuta rosie, de la matusa mea, mi-a placut la nebunie si am pastrat-o pana in liceu.
Cu stima si respect,
Gavrila LLLLLLLLLLLLaura
PS. Nu o sa profit de eroare Dvs, folosind datele personale din acest mail. Sper ca v-ati amuzat mai tare decat v-ati enervat.
luni, 30 ianuarie 2012
Taximetristul anului
Am fost aseara cu taxiu'. Deobicei am temeri cand merg pe distante scurte. Ma simt obligata sa le dau mai mult pentru efort etc. Si chiar si asa unii mai fac fete si comentarii 'de ce nu iei tramvaiu''
Ei bine, nenea asta mi-a recastigat increderea in umanitate.
Cand i-am dat banii, a insistat sa-mi dea restul, eu am insistat sa nu mi-l dea. El a numarat banii, mi i-a pus in mana, mi-a strans mana si apoi a inchis ochii si a facut exact fata pe care o face mama cand imi dadea ciocolata fara stirea tatei si-mi zicea 'mergi pe burta'.
Ei bine, nenea asta mi-a recastigat increderea in umanitate.
Cand i-am dat banii, a insistat sa-mi dea restul, eu am insistat sa nu mi-l dea. El a numarat banii, mi i-a pus in mana, mi-a strans mana si apoi a inchis ochii si a facut exact fata pe care o face mama cand imi dadea ciocolata fara stirea tatei si-mi zicea 'mergi pe burta'.
duminică, 29 ianuarie 2012
vineri, 13 ianuarie 2012
Carol of the bells
A trecut craciunul dar cantecul asta tot e frumos
Aici gasiti si partitura Carol of the Bells- George Winston
Aici gasiti si partitura Carol of the Bells- George Winston
Abonați-vă la:
Postări (Atom)