Lately

10 lucruri care incap intr-o zi

In seara asta jucam un joc nou. Spune alfabetu'. A, B, C, D, e ... Stooop! O. O?
Hmm..
O bucata de soare pe dimineata, O gramada de monezi si O piata, Inainte de pranz O veste buna si iarasi soare venit ca arvuna, langa lac O salata si putin mai tarziu O ciocolata refuzata, intre, O scurta parodie si O nemultumire ca vantul adie, O statie plecand, venind si, in cele din urma, O noapte in care adorm zambind.

Draga 2010

nu am mai scris niciodată unui an, dar ţie vreau să-ţi scriu.
Trebuie să recuonsc că la început te-am urât. Nu voiam să vii. Te-am urât pentru că nu mai aveai doi de zero unul după altul şi pentru că am plecat din Anglia. Te-am urât pentru că de revelion nu mai stăteau blugii deloc pe mine şi nu-mi mai găseam locul între prieteni. În noaptea dintre 2009 şi tine am dormit la Roxi. Pentru asta îţi muolţumesc, pentru că Roxi îmi e foarte dragă.

Ianuarie a fost o lună imposibilă. Am reînceput să lucrez la Cubus şi m-am certat cu mama în fiecare zi. Cel mai mult mi-ar fi plăcut să dorm câteva luni. În ianuarie mi-am suspendat blogul, dar excursisa la Sibiu cu JBC m-a făcut să mă răzgândesc. Îţi mulţumesc pentru că am petrcut timp cu Beni şi Ramona, că am băut ceai cu Andreas şi Edi şi că am cântat şi că Radu a avut mereu timp de poveşti.

Despre februarie nu-mi amintesc prea multe. Februarie e cea mai friguroasa şi iernatică lună. Cu siguranţă am fost cu plăcile şi pentru asta îţi mulţumesc.

Martie, ah martie. DE 4 ani încoace, martie înseamnă Austria şi snowboard. Pentru prima dată a fost şi Roxi cu noi, chiar şi Emma, care avea atunci 7 luni. Înainte să plecăm am pus online SPM Movetec, pentru care am primit cel mai mare bonus din viaţa mea. Austria a fost minunată cu tot cu snowboard, îngheţat la -23, murit de cald la -7, gătit, cumpărături, nopţi nedormite. Lui Jakob trebuia să-i aduc ceva de pe jos. Găsisem o monedă, dar am pierdut-o.
Să ştii că în martie am început să te privesc altfel. Spre sfârşitul lunii am reuşit să te scriu cu uşurinţă, doi-zero, unu-zero. Era aşa de simplu şi nu-mi dădusem seama. Mi-a luat 3 luni să am încredere în tine şi să înceapă să-mi placă de tine. Şi nu-mi pare rău.

Aprilie a venit odată cu Paştele. M-am bucurat mult că ai ales Johannes Passion şi că a fost în Sibiu. Îţi multumesc şi că l-am cunoscut pe Leo şi încăodată pentru Beni şi Andreas. Tot în Sibiu am ţinut şi prima mea şcolarizare. De Paşte a fost Radu în Braşov şi am avut unul dinter cele mai frumoase weekenduri. Toate şi toţi au fost la locul lor. Concertul de sâmbătă, proza, pizza, plimbarea de dimineaţă, concertul de după-masă, fotbal, McDonalds, paste, Ice Age.

Mai :). Pe 2 mai s-a măritat Betty cu Gabi. Cine ar fi crezut că tu vei aduce luna asta.. Betty a dost tare frumoasă. Da, luna ta mai a fost .. nu se putea mai bine.
Am fost la mare, la festicalul de creaţie cu Gabi, Bogdan, Carmen şi Adina. Îţi mulţumesc.

A venit şi iunie cu Carmina Burana şi un weekend spontan la Bucureşti cu Carmen şi Radu, Larisa şi Mădă. Dacă ar fi să uit tot ce s-a întâmplat de-a lungul tău, îţi promit că n-o să uit niciodată că în 2010 am cântat CArmina Burana în Piaţa Sfatului au o orchestră imensă. Tot în iunie am avut şi o revelaţie a credinţei şi a dependenţei. În mare parte ai fost un an al revelaţiilor şi al hotărârilor. Ar trebui să fii mândru de asta.

Nici de iulie nu+mi amintesc prea multe. Probabil ai avut zile calde şi lungi în care am mers cu mare bucurie desculţă. Tot în iulie, cred, a fost şi Mădă în Braşov. Îţi mulţumesc.

În august am văzut din nou mare şi am avut una dintre cele mai groaznice răceli şi m-am îmbrăcat cu pardeisul tatei. La ţară- Te ţin minte şi pentru asta :). Tot în august am decis cu Roxi să ne înscriem la mster în Bucureşti. N-am mai hotărât niciodată aşa de spontan. Şi pentru asta ar trebui să fii mândru. Mă întristează că asta l-a supărat pe Andreas.

Septembrie m-a apucat învăţând şi citind. Am intrat la buget. Asta da surpriză, dragă 2010! Apoi m-am mutat cu Denisa şi am început să lucrez la Iminent. Într-un fel îmi pare rău că totul s-a desfăşurat aşa de repede. Aş fi vrut, parcă, să se imprime mai bine în mine toate evenimentele.

Cu mutatu' deja am intrat în octombrie şi în anul şcolar.

Noiembrie. Heh. A fost aici, după colţ. Ziua mea cu mutle cadouri. Nu extrem de multe. No offense, n-aveai cum să-l întreci pe 2007. Congresul de la Tg. Mureş, cu aşa de mulţi prieteni. Frumos.

Iată, şi decembrie, ultima ta lună. Cu zăpadă, nu suficientă pentru snowboard, dar te iert. Meriţi să te iert. M-ai suprins tare, tare de tot luna asta. Nu am să-ţi scriu despre ce e vorba pentru că ştii deja şi pentru că am promis că nu voi scrie despre asta. Îţi mulţumesc şi pentru asta.
Am răcit iarăşi dar am ochii egali and this is also a first :D. Sunt în tren spre Sibiu, unde o să-mi iau rămas bun de la tine oficial. Încă de pe vremea lui 2007 mi-am dorit să fiu de revelion în Sibiu şi iată ca tu, 2010, îmi faci iarăşi bucurie.

Îmi pare rău că nu am avut încredere în tine încă din ianuarie. Poate dacă mi-ai fi zis cum o să fii..
Dacă mi-ai fi povestit de scrisorile cu Carmen, de îmbrăţisările Adinei, de ce prieten bun e Dragoş, de timpul cu Roxi, de Denisa, de Ovidiu,de colegii noi, de nimicuri, de tropăitul Emmei, de fiorii concertelor, de ploi torenţiale, de bălăcit de picioare, de lacrimi dulci şi sărate, de sosuri de usturoi, de drumuri încurcate, de autobuze piercute, de sărutări, de zâmbete, de obraji roşii, de frustrări, de lene, de plictiseală, de toate câte au fost, dacă mi-ai fi spus dinainte nu aş fi învăţat să am încredere în următorii ani.
Până la urmă, asta e încrederea, să nu ştii ce va fi şi totuşi să crezi în bine, în bine şi în rău.
Am învăţat că viaţa, chiar şi când face cercuri complete, e minunată. Îţi mulţumesc pentru asta. Şi eu şi 2011.

Rămâi cu bine 2010.
Am să te mai scriu de câteva ori, aşa, de drag.. 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010

PS. A, te salută şi Adina, aproape că uitasem

Cand eram mica

..credeam ca oamenii rai sunt oamenii care sunt incruntati, oamenii care nu zambesc necunoscutilor si cunoscutilor cu greu. Oamenii rai nu mancau prajituri si nici nu se uitau la desene animate. Mai credeam ca nu suporta pepenele si nici nu stiu cum arata ala galben. Oamenii rai nu aveau culori preferate si nu i-am vazut niciodata sa scoata limba. Nu faceau glume si daca radeau de glumele altora, erau glume la care altii inroseau. Oamenii rai nu imparteau nimic cu tine si-ti luau si ce aveai in mana. Nu primeai imbratisari din senin de la ei si nici macar din ploaie si nori si asta pentru ca oamenii rai nu au inima. Au. Dar bate in acelasi ritm. Niciodata mai repede, niciodata mai incet. Mereu acelasi ritm egoist, fiecare bataie doar pentru ei, nici o bataie pentru altii. Oamenii rai nu stiau sa desenze zambete pe fetele altora si nici macar pe hartie. Ei nu te ajutau, nu le pasa ca mananci singur, nu te intrebau la ce te gandesti, nu observau ca iti e frig sau cald. Oamenii rai nu stiau personaje din desene animate si nu puneau intrebari prostesti. A fi serios pentru ei era o meserie si nu o modalitate de a-i face pe altii sa rada. Oamenii rai erau rai pur si simplu, nu as fi avut niciodata incredere in ei. Nu le-as fi dat sa-mi tina nimic. Nici macar, nici macar o gargarita, daramite inima.
Asta credeam cand eram mica.
Si acum, cred la fel.

Mirosuri pe care le iubesc

Unul din mirosurile de care nu ma satur este mirosul de penar nou (cred ca e cam identic cu cel de ghiozdan nou). Un penar nou, vei zice, miroase a hartia pe care a avut-o inauntru, a material sintetic, a plastic, poate chiar a aer inchis. Nimic din toate astea.
Un penar nou miroase a inceput, miroase a dimineti racoroase, miroase a biletele furisate pe sub banca, miroase a suparare ca nu e penarul de care are toata lumea, miroase a senvisuri impachetate in hartie alba, miroase a genunchi zdreliti, a patroane sparte, a carioci desperecheate, miroase a fituici, miroase a propuneri si hotarari bune, miroase a septembrie, miroase a suprize si a dezamagiri, miroase a cunostiinte noi, miroase a temeri si a bucurii neasteptate, miroase a asteptari..ce mai, miroase a viata.

Mi-am cumparat penar nou si-mi povesteste toate astea.

Cum iti apune soarele?

Deunazi ascultam muzica dintr-un soi de manie interna. Eram manioasa ca nu mi-au iesit treburile la servici, manioasa ca mi-era foame, ca mi-era somn, ca iar nu am vazut soarele. Asa ca, inciudata, cu volumul prea tare, ascultam muzica. Ieri a fost a bad day for science si wouldn't you know it, s-au adunat multe si tot mai multe pana in ultima suta de metri. In ultima clipa am alergat dupa autobuz, tragand de doo genti, taiand de pe lista ultimele cumparaturi si traducand o povestioara. In autobuz, desigur, mi-am dat seama ca am uitat de cateva lucruri. Hrmpf. Cand sa-mi scot castile din geanta am vazut apusu. Cerul era innorat spre negru, dar chiar in locul unde apunea soarele era o fasie de cer senin si dedesupt nori pufosi in mai multe straturi. Tocmai norii astia dadeau o senzatie de spatialitate, iar soarele, ei bine, soarele era cald si galbior si nu se grabea sa apuna. A stins toate neajunsurile zilei si a sters toata mania.
Asa ca, indiferent daca soarele iti apune pe un cer senin, in nori, deasupra marii sau peste dealuri, nu-l lasa sa-ti apuna peste manie.

Imi redeclar dependenta si bine e!

Firmituri de bucluc I

Trebuia să fi văzut soarele aseară, dragul de el. Era vesel şi avea ochii micuţi, ca şi cum toată ziua ar fi dormit, uitând de vreme şi de timp, pe vreun nor. Se întindea a lene şi nu s-a grăbit să apună. Îi părea rău că acum, când se trezise şi el, toată lumea mergea la culcare.