Conclusion

For a while I really thought that you go, you see and then you conquer.
I grew older and learned that not going and not seeing is the best way not to get conquered.
However, my conclusion is that you can go anywhere or nowhere and you might aswell poke your eyes out, as long as you are conquered, it doesn't really matter.

Cearta in scara

Nu, nu e cearta pe scara valorilor, nici pe scara prioritatilor. Este o cearta pe o scara mult mai prozaica. O cearta in scara blocului, o cearta intre vecini. Ce sa mai ne ascundem dupa deget, intre mine si vecina de sub mine.
Ne stim de o viata, dar nu am reusit niciodata sa fim prietene bune. In majoritatea timpului ne intelegem, dar sunt si multe momente in care ne certam ca la usa cortului. Culmea e ca tot cum zice ea tre sa facem. N-ai vazut asa ceva, dar de starea ei de spirit atarna, dom'le, frumusetea blocului. Musai sa fie ea vesela si nu mahnita. Si pe cuvantul meu daca-mi dau seama de ce. La o adica, lumea de la mine are asteptari si pe mine se bazeaza sa iau decizii cu privire la bloc, la intretinere si, deh, altele. Si din cauza ca de ea atarna, cum ziceam, trebuie sa tin cont de ea si parerile ei. Si are niste idei cateodata...ai zice ca nu e intreaga la.. hmm.. as zice acum 'la minte', dar nu pot, desi, pana la urma, asa e.
Ca sa ma credeti ca e nebuna, sa vedeti ca am tot dreptul sa ma cert cu ea, am sa va zic. Nu, stiu ca nu e frumos sa dai din casa, dar cateodata imi vine sa o dau afara in suturi.
Ieri. Ieri? Da, ieri, o vad iesind din casa in pijamale. O intreb unde se duce, imi zice peste umar ca se duce sa alerge in parc. Imi fac cruce cu ambele maini. Nici nu s-a gandit sa ma intrebe, sa-mi ceara parere. Adica, ce-o sa zica ceilalti din celelalte blocuri, despre noi? Ca suntem o casa de nebuni, aia o sa zica!
Sau. Mananca noaptea aiurea. I-a lasat o prietena un ou Kinder pe noptiera si l-a mancat la 11:25 noaptea! Cand am intrebat-o de ce mananca la ora asta ciocolata mi-a raspuns, stergandu-si colturile gurii cu limba, ca asa pofteste, dupa care a facut ochii mari si a intins mana dupa sticla de Cola. Sticla cumparata fara voia mea, evident. De cate zeci de ori i-am spus sa manance sanatos, degeaba.
Si are un obicei proooost. Ii lasa pe toti sa intre in bloc. Nu-i verifica niciodata de intentii, de ce daune ar putea aduce, de trecutul lor. Nu, dom'le, ea ii crede pe toti. Se uita cu ochii mari la ei si crede orice cuvintel i se zice. Nu invata niciodata. Uneori imi e mila de ea ca e asa de naiva. As vrea sa o ajut, va dati seama, ca doar un suflet avem, dar nu ma asculta. Plange uneori de imi pierd eu mintile incercand sa o linistesc.
E fraiera. I-am zis si in fata. Va ziceam, ii primeste pe toti, fete, baieti, caini si fluturi si pe toata casa scarii sunt poze cu ei si urme ca ne-au vizitat. Urme ce ajung pana la mine, la mansarda. Si doar i-am zis, sa-si tina vizitatorii doar pentru ea. Da' pe unde te uiti poze, bilete de tren, de autobuz, cabluri, sosete in dungi, ciuperci de lemn. Pe fiecare hol miroase a altceva, ba a liliac, ba a bumbac, ba a ariel, ba a primavara, ba a bebelus, ba a cartofi si se aud tot felul de melodii. Mai ceva ca la nebuni.
Mai fac eu curat din cand in cand, dar nu le arunc tot timpu' si ma trezesc ca le gaseste si le pune la loc de unde le-am luat. De fapt, de asta ne-am certat acuma. Venise, tot asa cineva in vizita. I-am zis de la inceput 'nu-i deschide', da' nu m-a ascultat. Nici nu stiu de ce-mi racesc gura cu ea. Serios. Evident, casa scarii s-a umplut din nou de mirosuri, melodii, cuvinte mazgalite ondulat pe toti peretii. Am incercat sa-i mai zic, dar ziceai ca e surda. De obicei, ma asculta si ori ma aproba si face cum vrea ea ori isi gaseste scuze, da' de data asta parca nici n-auzea. La un moment data nici nu i-am mai zis nimic, pt ca o vedeam asa de vesela si binedispusa. Pana intr-o zi cand, ajunsa acasa, am gasit usa sparta, luminile stinse si un curent sinistru de la geamu' larg deschis. Plangea ascunsa intr-un maldar de chestii, imi e si greu sa descriu, ca nu o inteleg, nu o inteleg. Am tras de ea cateva saptamani bune, sa o scot de acolo.
Acuma, imi era si mila de ea, da' stiam ca eu voi fi trasa la raspundere din toata afacera asta. Am spalat peretii impreuna, am aruncat tot ce am gasit si m-a lasat ea sa arunc, am alungat toata muzica si s-a linistit.
Incepusem sa ne intelegem chiar bine. Ma miram si eu de ea. Ea era vesela, eu multumita, blocu' arata bine, dar zilele trecute, vrand sa o invit la o cafea si o discutie, am intrat la ea in casa. Inca de cand am deschis usa, mirosuri si sunete mi-au inundat nasul si urechile. Si ce mi-a fost dat sa vad?? Tot ce aruncasem, sau crezusem ca aruncasem, era adunat acolo! A tresarit cand m-a vazut si a ascuns repede la spate o nenorocita bucata de cablu.
Intai am fost consternata. Nu-mi dadeam seama cum poate sa fie asa. Apoi m-am infuriat cumplit. Am strigat la ea. Am facut-o in toate felurile, de la naiva la nespus de inselatoare. Ea nu zicea nimic. Asta m-a infuriat si mai tare! Trebuie sa ai o explicatie, un motiv, un rationament, daca faci ceva! Ori ea, cand o intrebam, strigand, de ce mai tine toate porcariile alea imi raspundea tamp 'imi sunt dragi'.
Nu am mai rezistat. Am legat-o de maini si de picioare si apoi am prins-o de calorifer. Nu a opus rezistenta, ca e bleaga. I-am pus si un calus in gura, sa nu o mai aud. Apoi, am facut o gramada din toate gunoaiele alea si am vrut sa le dau foc. Cand m-a vazut ce vreau sa fac, a inceput sa se zbata, dar nu avea nicio sansa sa scape din stransoare. S-a luptat cat s-a luptat, dar pana la urma a cedat si a inceput sa planga. Eu cautam de nebuna un chibrit sau ceva cu care sa dau foc, cand am vazut-o ca plange. I se adunau lacrimile la inceputul obrazului pana se faceau un strop mare, care apoi se rostogolea grabit pana jos, imprastiindu-se in mii de stropi micuti. I-am cautat privirea, era goala. Atunci, in secunda aia, ea de o parte, eu de cealalta, intre noi un maldar, un maldar de gunoaie pentru mine, un maldar de comori pentru ea, am realizat un lucru. Era cat pe ce sa o omor.
Am dezlegat-o. I-am inapoiat lucrurile si ea mi-a promis, stergandu-si nasul pe maneca, ca nu mai lasa pe nimeni in casa.
Am sa o cred, ce sa-i fac? Pana la urma, nu putem una fara cealalta. Fara mine, ea nu ar fi intreaga la cap si eu, eu as ramane fara inima.

Cand eram mica

..credeam ca oamenii rai sunt oamenii care sunt incruntati, oamenii care nu zambesc necunoscutilor si cunoscutilor cu greu. Oamenii rai nu mancau prajituri si nici nu se uitau la desene animate. Mai credeam ca nu suporta pepenele si nici nu stiu cum arata ala galben. Oamenii rai nu aveau culori preferate si nu i-am vazut niciodata sa scoata limba. Nu faceau glume si daca radeau de glumele altora, erau glume la care altii inroseau. Oamenii rai nu imparteau nimic cu tine si-ti luau si ce aveai in mana. Nu primeai imbratisari din senin de la ei si nici macar din ploaie si nori si asta pentru ca oamenii rai nu au inima. Au. Dar bate in acelasi ritm. Niciodata mai repede, niciodata mai incet. Mereu acelasi ritm egoist, fiecare bataie doar pentru ei, nici o bataie pentru altii. Oamenii rai nu stiau sa desenze zambete pe fetele altora si nici macar pe hartie. Ei nu te ajutau, nu le pasa ca mananci singur, nu te intrebau la ce te gandesti, nu observau ca iti e frig sau cald. Oamenii rai nu stiau personaje din desene animate si nu puneau intrebari prostesti. A fi serios pentru ei era o meserie si nu o modalitate de a-i face pe altii sa rada. Oamenii rai erau rai pur si simplu, nu as fi avut niciodata incredere in ei. Nu le-as fi dat sa-mi tina nimic. Nici macar, nici macar o gargarita, daramite inima.
Asta credeam cand eram mica.
Si acum, cred la fel.

Personal merg cu personalu'

Doi neni, in their mid 50's, povestesc despre operatii. S-au cunoscut in tren, evident. Ma uimeste usurinta cu care vorbesc despre lucruri atat de intime, ca si cum ar fi vorba de vreme. De fapt, asta m-a uimit totdeauna la oameni in tren. Povestesc orice, cu gandul ca oricum n-o sa se mai intalneasca niciodata cu oamenii aia. Povestea este foarte jenanta si cu multe detalii. Nu stiu daca ma enereveaza povestea in sine sau felul dezinteresat de ascultare a interlocutorului.

A trecut un nene. Pute.

Baiatul din fata celor doi neni s-a fortat sa doarma, n-a reusit. A recurs la carte. Prea plictisitoare. A intrat in vorba cu ei. Mneh. A revenit la carte.

Vis-a vis de mine, o tipa pretentioasa, a declarat ea, da ochii peste cap la fiecare a treia persoana.

Tipul de langa ea da un concert rock pentru neuronii lui.

Tanti de langa mine mananca cornulete de comert si bea apa minerala din sticluta de 0,25 de tutti frutti, de care nu mai gasesti de cumparat de vreo 5 ani.

Un nene tocma' mi-a sters o geanta de cap.

Tanti s-a hotarat sa-si dea pana la urma paltonul jos. S-o fi convins ca trenu' pleaca.

Nenii din stanga au trecut de la centrale la copii.

- Ai fete?
- Da, maritate
- Ooooo, bravo, bravo, ai fete casatorite..

Like, whaaa'? Ce merit are el.

Neuronii s-au revoltat, au cerut muzica mai incet. Asta, sau tipul vede ce scriu.

A fluierat de plecare, lumea se agita putin.

Poate chiar a citit ce am scris. Se uita dubios.

Trenu' a pornit si s-a oprit. Toata lumea face comentarii pe care doar ei le considera amuzante.

Politica. Nenii din stanga. Sunt putin uimita ca abia acum vorbesc despre asta. Se pare ca aoperatiile au fost un spargator de gheata asa de reusit incat s-au balacit indelung in subiect.

Trece o tanti cu un bax de hartie igenica. Wait, wait, wait for it..Dap, l-a sters de mine.

Baiatu' a cedat. S-a culcat cu capu' pe pervaz. Sau a lesinat?

Pensii. Nenii.

Tipa si-a pus castile, a incercat sa le descurce dar s-a lasat pagubasa. Merge si asa. Poate nu e chiar pretentioasa?

Tanti incearca sa traga cu ochiu'. Nu vede. Probabil ii pare rau ca inca nu si-a facut ochelarii aia de vedere de care o tot bat la cap copii si sotu'.

Revolutia neuronilor a fost inabusita in decibeli.

Doi tipi, in spate, cauta disperati o priza. Si eu.

Nasu' a ajuns la jumatea vagonului si a disparut. Pur si simplu. A. Here he is. Cu ochii mici de nesomn. L-a trezit pe baiat. Il intreaba de carte, daca e mai 'detailata'. Ieeeei. Vorbim de Ceausescu. Nenea dezinteresat este total dezinteresat.

Tipul cu neuronii zambeste inapoi. Mi-e rusine sa ma mai uit. Daca ma intreaba cum ma cheama?

Uuu. Baiatul a cazut din nou in bratele lui Morfeu.

E liniste. Aud toti ca doamna din capat are probleme cu cauciucurile de iarna.

Oh, tipul cu neuronii si-a scos foi sa scrie. Is it possible? Is this the day when I become a trendsetter?? O tot impatureste. Ha, ha, nu-i scrie pixu'. A desenat un smiley, cel putin asa cred, ca e stramb.

Tanti trage cu ochiu'. Poate totusi nu are nevoie de ochelari. Are esarfa cu imprimeu de leopard.

Baiatul s-a trezit. Cred ca cartea e de vina pentru aceste stari de reverie si luciditate bruste.

Uuu. Tipa pretentioasa si-a dat paltonul jos. Abia acum?? Tanti a fost mai rapida.

Am zambit in directia lui nenea dezinteresat. Acum asculta ceva mai empatic.

Tipul cu neuronii ma intreaba ce scriu.

Depparte, pe hol, doarme o fta pe bagaje.

Wow. Tipa pretentioasa este intelectuala. Are ochelari. No touchy! Mneh. S-a razgnadit. I-a pus la loc. A vrut sa ne arate ca are si cum ii sta cu ei. Ma bate gandul sa mi-i scot si eu.
A scos o lumanare si o miroase, dezlipeste pretul. Aha, e cadou. Ei hai, si eticheta vrea sa o dea jos. S-a lasat pagubasa. Dude, nu poti sa o mirosi prin plastic.

Nenea vorbeste de muraturi, huh? Cum si mai ales cand au ajuns la asta?

Baiatu' a reusit sa stea treaz pret de un capitol.

Pun pariu ca toti mor de curiozitate sa citeasca ce scriu. Nenea dezinteresat banuieste ceva. Nenea cu operatie vorbeste de fiul lui care fuma. I-a fost rusine sa zica 'sa nu te puna dracu' sa te apuci iara'. A zis: 'sa nu te puna' pauza..pauza..pauza 'diavolul sa te apuci iara'

Nenii l-au invitat pe baiat la o comuniune de picioare. S-a speriat putin. S-a mutat un rand mai incolo. Nenii isi explica situatia 'A amortit, saracu''

Tanti a plecat. M-am mutat vis-a vis de tipul cu neuronii. De aici nu mai vad nimic. Aproape. Nu reusesc sa ma mai concentrez la context. Nea caisa cu operatiile are o voce asa de monotona ca nu-l mai intregistrez de aici.

Pleaca tipa pretentioasa. Ba nu. Face pipi, dar a plecat cu geanta.

Tipul din fata are papuci maro.

Ha, ha, tipa s-a dus la baie tocma' cand eram in Buda.

Nea caisa a sughitat de a auzit tot vagonu'. Chiar si el a fost surprins si se intreaba 'Ai, oare cine m-o fi pomenit la ora asta?'

Tipa totusi pleaca. Are doua posete si o punga. Foarte practic.

Imi pare rau ca nu m-am imbracat mai frumos azi.

Tipul cu neuronii simpatizeaza cu nationalistii.

Baiatul a renuntat de mult la carte in favoarea somnului, dar acum citeste. Un monitor. Si nu e oficial.

In rest, au coborat toti.

Mhh

Unele zile incep usor. Mai ales cele de vara. Te trezesti ca dimineata a aruncat o galeata de soare pe tine, sari din pat si zbori. Ti-e foame de cum iesi pe usa, manaci piersici manjindu-te pa barbie si maini, semaforul e verde, nu este coada la XEROX, cainii dau din coada, clientii sunt de treaba, masa de pranz geniala, drumul spre casa - nici nu stii cand trece si in cele din urma supa de rosii, putin pian si somn instant.

Alte zile incep mai greu. Ti se lipesc pleoapele a somn neterminat, nu ti-e foame decat pe la 12, dar dupa primul senvis deja lumea arata putin diferit. Nu prinzi verde la toate semafoarele verde, dar per total poti sa adormi multumit, dupa o tocanita de cartofi.

In cele din urma, sunt zile care nu incep deloc. Zile in care realitatea si visele urate fac echipa de 'spart oalele si mancat sarmalele'. Te trezesti, in cele din urma, deasupra unui lighean/colac de veceu, vorba mamei'sa versi tot raul din tine'. Soarele, daca straluceste, iti intra in ochi, nu prea conteaza daca e verde sau rosu la semafor, la 12 jumate inca nu ti-e foame, dar bei apa - intru curatirea sufletului :)) :-j. Zilelor astora nu le stie nimeni cu adevarat sfarsitul, pentru ca ele nu incep deloc.