merge si fara cuvinte

Acum sunt EM 80 1, pentru ca azi si de o vreme incoace ECC40 2. As vrea sa EF80 7 si sa pot sa ECC82 5. Imi e EABC80 1. Sunt asa de multe EF18 1.. Acum as vrea doar sa ECC85 1.
ECC81 1

Conclusion

For a while I really thought that you go, you see and then you conquer.
I grew older and learned that not going and not seeing is the best way not to get conquered.
However, my conclusion is that you can go anywhere or nowhere and you might aswell poke your eyes out, as long as you are conquered, it doesn't really matter.

LIL

Little Ironies of Life.
Am descoperit in seara asta o vanataie in genunchi. Are forma exact ca cea de pe suflet. Aproape la fel. Aproape, pentru ca se vindeca. Aia din genunchi.

Revolta picioarelor

Ne revoltam. In primul rand si-n primul rand, cerem sa nu ne mai numesti membre inferioare. Nu ne simtim mai putin importante decat mainile, care, pe nedrept, sunt numite membre superioare.
Enumeram mai jos conditiile in care vom continua sa mergem.
Vei avea grija pe unde mergi si pe ce calci. Iti reamintim ca, de fiecare data, cand ai calcat pe cineva pe nervi ai avut de suferit.
De asemenea, este de evitat calcatul pe bataturile altora.
Desi ai avut suficiente experiente, inca nu ai invatat ca intri in incurcaturi atunci cand calci pe bec.
Cerem in mod subliniat sa nu mai calci stramb.
Total interzis este sa-i calci pe altii in picioare.
De asemenea, vei avea grija sa nu mai calci nici pe cozi.
De dorit ar fi sa gasesti niste urme pe care sa calci.
Vei avea grija in ce bucatarii umbli, pentru a evita sa mai calci in strachini.
Numarul de carari pe care vei merge sa fie sub 7.
Din cand in cand iti va fi permis sa-ti calci pe inima.
Daca mergi des la apa, nu vei lua cu tie ulciorul.
Atunci cand vezi ca toate merg pe dos, te vei opri.
Vei avea grija sa mergi mai repede decat iti merge vestea.
Si nu in ultimul rand, sa nu mergi niciodata prea departe.

In cazul in care nu vei respecta conditiile de mai sus, vom face greva.

Bibliografie: Beni, Carmen, Ramona, Adina, Larisa

De ce e bine acasa

Acasa e bine pentru ca e becu' aprins si pentru ca ciorba e calda. E bine pentru ca patul e facut si daca iti e frig nu trebuie sa te duci singur dupa patura. E bine pentru ca Zdrelica se ascunde la incheietura cotului si pentru ca Tascha te linge pe maini si mananca conopida murata cu tine. E bine pentru ca toti se bucura sa te vada si mergi la masa la prieteni, mananci paste dintr-un lighean si bei limonada din acvariu. E bine pentru ca partia e la 10 minute de casa si pentru ca la 10 minute de partie e casa.
Eh, cel putin am venit cu personalul, care nu inceteaza sa ma uimeasca. Este o lume in sine, o lume nebuna si amuzanta.
Buna seara, Bucuresti

64

Sometimes it's a relieve to mourn about something different than usual. However, I..

10.12.10

Cel mai frumos apus pe care l-am vazut vreodata :). Ninge. Intre realitate si fictiune, intre Bucuresti si Brasov, intre toamna si iarna, intre mov si portocaliu.

Protocoale si Portocale

Cunosc oameni cu care am protocoale, cu care ma balacesc in conventii sociale, carora le urez weekend placut, o seara frumoasa si pofta buna si le zic multumesc frumos.
Apoi cunosc oamenii cu care am portocale, cu care ma balacesc in subiecte on topic, off topic, sub topic, pe dupa coltul topicului, oameni care-mi fac si carora le fac weekendul placut, care-mi lumineaza serile, carora le zic doar pofta si carora le multumesc frumos, simplu, cu cuvinte si fara.
Si in cele din urma sunt oameni care vor protocoale si le dau portocale si si mai putini care vor portocale si le dau protocoale.

Deasupra tarii mele

I actually like this song

Despre viaţă şi gări (Între realitate şi ficţiune)

De când m-am mutat în Bucureşti sunt des în gări şi în trenuri, între Braşov şi Bucureşti, între două lumi, între realitate şi ficţiune(o să vă explic odată care-i treaba).

Trenurile opresc in gări şi stau o vreme mai lungă sau mai scurtă, în funcţie de cât de importantă e staţia. Lângă unii oameni zăboveşti mai mult timp, poate chiar ani, lângă alţii mai puţin.

Am văzut multe gări mici, pitoreşti, în felul lor. Pe o plăcuţă, alb pe albastru, cu mici pete de rugină, numele gării. De plafon, ghivece cu muşcate, agăţate. Roşi, albe şi roz. Curgătoare. Geamuri prăfuite, cu tocuri de lemn vopsit în verde crud. Bănci vişinii, scorojite. O tâşnitoare sau două. Plăci maro pe jos. Peroanele sunt asfaltate. Ici şi colo, aceleaşi scaune vişinii.

Nu orice tren opreşte în astfel de gări. De asta îmi place mie să merg cu personalu'. Intercity, Rapid, nu opresc. Acceleratul opreşte din când în când. Unele trenuri se cred prea importante pentru anumite gări. Mi s-a întâmplat şi mie, chiar şi în personal, să nu observ o staţie, să nu vreau să opresc într-o staţie, să vreau să plec mai repede. Chiar şi aşa, unde a fost gară, trenul a oprit. E bine aşa. Din fiecare gară rămâi cu ceva, înveţi ceva. Poate că o să te înveţe să gândeşti mai mult, poate o să-ţi amintească cum e să zâmbeşti circular. Poate că o să regăseşti părţi din tine acolo, poate că o să reinventezi bucăţi din tine acolo şi poate, doar poate, o să laşi o parte din tine acolo. Uneori, rar, o să fie soare în gară, chiar şi după apus. AStfel de gări, sunt gări pe care ai impresia că le ştii de o viaţă.

O să fii surprins, dar sunt gări din care nu ai mai vrea să pleci. De când eram mică am o dificultate în a-mi da seama când pleacă trenul din gară. Pleca trenul meu? Pleca trenul de vis-a vis? Gara?
Ştii sentimentul, când te uiţi pe geam şi peisajul se mişcă. Dacă te ia foarte prin surprindere, ameţeşti puţin. La asta se adaugă şi confuzia că încă nu ţi-e clar cine pleacă. Şi orcine ar fi, de ce pleacă?
Trenul tău pleacă. De ce? Nu ştiu. Pentru că vine alt tren în gară, pentru că gara hotăreşte, pentru că tu hotărăşti, pentru că nu hotărăşte nimeni şi pleci, pur şi simplu..
Mie, fără excepţie, mi-a părut rău după toate gările din care am plecat. De fiecare dată, mi-am lipit nasul de geam şi m-am uitat în urmă până mi s-a strâmbat gâtul, zâmbind, încruntată sau lăcrimând, cu un gând întreg:"o să mă reîntorc aici".
În rest, frânturi de gânduri şi simţăminte. O bucată de cablu, o sesiune din anu' I, gura obosită de la zâmbit, cremă de vanilie, leagăne sub Tâmpa, o pajişte franceză, bicicleta dezechilibrată şi hohote de râs, un covor plin de scame, ochiuri şi ketchup Heinz, miros de liliac, sărit peste bara la metrou, paste cu măsline verzi, apus sur le pont d'Avignon, miros de fân şi pantaloni roşi, jumate de noapte de bancuri, febră şi cele mai calde îmbrăţişări, poveşti despre legionari, un carnet roşu, gâdilat, hârtie albastră, cărţi norocoase, glume cu polinominale, tălpi mângâiate, miros de cămaşă, supă de roşii şi gara se face tot mai mică.

Duminică eram in accelerat. A oprit într-o gară. Doar personalul şi uneori acceleratul opreşte acolo. Am stat neaşteptat de mult acolo. Nimeni nu se aştepta. Era gheaţă şi zăpadă pe jos şi întuneric. Dar ştiam gara. Atât de familiară. Dacă nu mi-ar fi fost teamă de frig şi întuneric, aş fi coborât. Aş fi coborât.

Anunt

Vand inimă la preţ negocabil. Eventual schimb cu alta de piatră.

Don't wait for snow, don't wait for ice

Cand eram mica

..credeam ca oamenii rai sunt oamenii care sunt incruntati, oamenii care nu zambesc necunoscutilor si cunoscutilor cu greu. Oamenii rai nu mancau prajituri si nici nu se uitau la desene animate. Mai credeam ca nu suporta pepenele si nici nu stiu cum arata ala galben. Oamenii rai nu aveau culori preferate si nu i-am vazut niciodata sa scoata limba. Nu faceau glume si daca radeau de glumele altora, erau glume la care altii inroseau. Oamenii rai nu imparteau nimic cu tine si-ti luau si ce aveai in mana. Nu primeai imbratisari din senin de la ei si nici macar din ploaie si nori si asta pentru ca oamenii rai nu au inima. Au. Dar bate in acelasi ritm. Niciodata mai repede, niciodata mai incet. Mereu acelasi ritm egoist, fiecare bataie doar pentru ei, nici o bataie pentru altii. Oamenii rai nu stiau sa desenze zambete pe fetele altora si nici macar pe hartie. Ei nu te ajutau, nu le pasa ca mananci singur, nu te intrebau la ce te gandesti, nu observau ca iti e frig sau cald. Oamenii rai nu stiau personaje din desene animate si nu puneau intrebari prostesti. A fi serios pentru ei era o meserie si nu o modalitate de a-i face pe altii sa rada. Oamenii rai erau rai pur si simplu, nu as fi avut niciodata incredere in ei. Nu le-as fi dat sa-mi tina nimic. Nici macar, nici macar o gargarita, daramite inima.
Asta credeam cand eram mica.
Si acum, cred la fel.

Ce bine ca esti, ce mirare ca te suport

Ce bine ca nu ninge si ce bine ca ploua si e ceata si frig degeaba. Si ce bine ca nu am linux, ci windows si ce bine ca am mancat supa din plic si ce bine ca nu mai merg la meci. Ce bine ca nu stie nimeni cu se cheama masterul si ce bine ca G s-a facut ultima litera din alfabet. Ce bine ca nu inteleg tot ce mi se spune si ce bine ca jobul nu ma provoaca. Si ce bine ca nu am fost la amicus in seara asta, ca urasc clatitele.

Cu drag, zilei de azi.

Mhh

Unele zile incep usor. Mai ales cele de vara. Te trezesti ca dimineata a aruncat o galeata de soare pe tine, sari din pat si zbori. Ti-e foame de cum iesi pe usa, manaci piersici manjindu-te pa barbie si maini, semaforul e verde, nu este coada la XEROX, cainii dau din coada, clientii sunt de treaba, masa de pranz geniala, drumul spre casa - nici nu stii cand trece si in cele din urma supa de rosii, putin pian si somn instant.

Alte zile incep mai greu. Ti se lipesc pleoapele a somn neterminat, nu ti-e foame decat pe la 12, dar dupa primul senvis deja lumea arata putin diferit. Nu prinzi verde la toate semafoarele verde, dar per total poti sa adormi multumit, dupa o tocanita de cartofi.

In cele din urma, sunt zile care nu incep deloc. Zile in care realitatea si visele urate fac echipa de 'spart oalele si mancat sarmalele'. Te trezesti, in cele din urma, deasupra unui lighean/colac de veceu, vorba mamei'sa versi tot raul din tine'. Soarele, daca straluceste, iti intra in ochi, nu prea conteaza daca e verde sau rosu la semafor, la 12 jumate inca nu ti-e foame, dar bei apa - intru curatirea sufletului :)) :-j. Zilelor astora nu le stie nimeni cu adevarat sfarsitul, pentru ca ele nu incep deloc.

Imi trag sufletu'

Nu stiu daca e ziua de luni sau saptamana asta in sine, dar ma simt obosita. Trebuie sa-mi refac ultimul referat, sa fac rost de prajituri, sa-mi iau "la revedere" de la prieteni, sa fac mancare, sa-i imbratisez pe Carmen si Beni, vreau sa ma supar pe cineva si sa ma cert, oricine, poate chiar si cu portarul. Trebuie sa recuperez MiC, nu-mi gasesc cuvintele si nu-mi gasesc sufletul. Incerc sa-l trag, dar nu reusesc. A ramas undeva pe drum. Vreau

Ce-mi doresc de ziua mea II

De ziua mea imi doresc Pop Rocks.

Si ma intreb acuma daca ideile astea-mi vin numai asa, sa zicem urat, de al naibii, de-mi doresc numai ce nu se poate.

Ce nu'nteleg in Bucuresti

Nu inteleg de ce oamenii arunca ambalaje pe jos,la 30cm de cosu' de gunoi. Nu inteleg de ce liftu' nu vine niciodata cand il chem eu. Nu inteleg de ce oamenii zambesc in metrou doar daca urca cineva cu un animal. De ce oamenii mai folosesc casti si nu asculta direct. Rezultat'u e oricum acelasi. Si,mai ales, nu'nteleg de ce prietenii sunt invizibili.

Draga Toamna

a trecut o vreme de la ultima mea scrisoare. Anu' trecut nu ti-am scris pentru ca m-ai pacalit. Am jucat un fel de fata-scunselea si pana la urma am spart oalele, dar n-am mancat sarmale. Am mancat pate de naut 3 zile la rand. Ce sa zic, smart move.
Uite care-i treaba, de ce-ti scriu de fapt, anu' asta poti sa faci ce vrei. Da, ai citit bine. Poti sa faci ce vrei. Amintirile nu ma intristeaza, cum probabil ai sperat. Nu prea ai ce sa-mi iei anu' asta si daca totusi e, nu-mi pasa. Mi-am suflecat manecile la camasa in carouri. Da, am uitat sa-ti spun, am renuntat la buline in favoarea carourilor.
A, si nu te obosi cu culorile, mov imi e de ajuns. Mirosul de liliac nu mai miroase a nimic si n-am nevoie de umbre de copaci sau alt soi de umbre, pentru ca mi-am luat plovar si chiar si cizme.
No hai, ca nici prietenilor nu le scriu asa de mult.

Laura

M

N-am nimic de zis. Momentan ma scurg de pe un scaun si incerc sa ma conving sa merg la repetitii. Azi, pentru prima data in trei ani, nu am avut nicio vizita pe blog. Mi s-a sters genialitatea si tre' sa scriu o urare pentru o nunta. Ce sa scrii daca nici n-ai habar despre ce e vorba? Daca ar fi sa scriu 'Casa de piatra' 'Felicitari' 'Sa va iubiti mereu ca acum' m-as vomita pe mine insami.
Ce sa-i urezi unui om care e cu un pas inaintea ta in treburile vietii, stie si asa ceva in plus. Enihau, daca aveti vreo idee, I'm openminded.
Am scris asta asa, cum sa zic, sa mai scriu ceva sa nu intrati degeaba pe blog (nu ca v-ati fi inghesuit, la cele 0 vizite de azi :)) I am so fume).



via Radu