Despre viaţă şi gări (Între realitate şi ficţiune)

De când m-am mutat în Bucureşti sunt des în gări şi în trenuri, între Braşov şi Bucureşti, între două lumi, între realitate şi ficţiune(o să vă explic odată care-i treaba).

Trenurile opresc in gări şi stau o vreme mai lungă sau mai scurtă, în funcţie de cât de importantă e staţia. Lângă unii oameni zăboveşti mai mult timp, poate chiar ani, lângă alţii mai puţin.

Am văzut multe gări mici, pitoreşti, în felul lor. Pe o plăcuţă, alb pe albastru, cu mici pete de rugină, numele gării. De plafon, ghivece cu muşcate, agăţate. Roşi, albe şi roz. Curgătoare. Geamuri prăfuite, cu tocuri de lemn vopsit în verde crud. Bănci vişinii, scorojite. O tâşnitoare sau două. Plăci maro pe jos. Peroanele sunt asfaltate. Ici şi colo, aceleaşi scaune vişinii.

Nu orice tren opreşte în astfel de gări. De asta îmi place mie să merg cu personalu'. Intercity, Rapid, nu opresc. Acceleratul opreşte din când în când. Unele trenuri se cred prea importante pentru anumite gări. Mi s-a întâmplat şi mie, chiar şi în personal, să nu observ o staţie, să nu vreau să opresc într-o staţie, să vreau să plec mai repede. Chiar şi aşa, unde a fost gară, trenul a oprit. E bine aşa. Din fiecare gară rămâi cu ceva, înveţi ceva. Poate că o să te înveţe să gândeşti mai mult, poate o să-ţi amintească cum e să zâmbeşti circular. Poate că o să regăseşti părţi din tine acolo, poate că o să reinventezi bucăţi din tine acolo şi poate, doar poate, o să laşi o parte din tine acolo. Uneori, rar, o să fie soare în gară, chiar şi după apus. AStfel de gări, sunt gări pe care ai impresia că le ştii de o viaţă.

O să fii surprins, dar sunt gări din care nu ai mai vrea să pleci. De când eram mică am o dificultate în a-mi da seama când pleacă trenul din gară. Pleca trenul meu? Pleca trenul de vis-a vis? Gara?
Ştii sentimentul, când te uiţi pe geam şi peisajul se mişcă. Dacă te ia foarte prin surprindere, ameţeşti puţin. La asta se adaugă şi confuzia că încă nu ţi-e clar cine pleacă. Şi orcine ar fi, de ce pleacă?
Trenul tău pleacă. De ce? Nu ştiu. Pentru că vine alt tren în gară, pentru că gara hotăreşte, pentru că tu hotărăşti, pentru că nu hotărăşte nimeni şi pleci, pur şi simplu..
Mie, fără excepţie, mi-a părut rău după toate gările din care am plecat. De fiecare dată, mi-am lipit nasul de geam şi m-am uitat în urmă până mi s-a strâmbat gâtul, zâmbind, încruntată sau lăcrimând, cu un gând întreg:"o să mă reîntorc aici".
În rest, frânturi de gânduri şi simţăminte. O bucată de cablu, o sesiune din anu' I, gura obosită de la zâmbit, cremă de vanilie, leagăne sub Tâmpa, o pajişte franceză, bicicleta dezechilibrată şi hohote de râs, un covor plin de scame, ochiuri şi ketchup Heinz, miros de liliac, sărit peste bara la metrou, paste cu măsline verzi, apus sur le pont d'Avignon, miros de fân şi pantaloni roşi, jumate de noapte de bancuri, febră şi cele mai calde îmbrăţişări, poveşti despre legionari, un carnet roşu, gâdilat, hârtie albastră, cărţi norocoase, glume cu polinominale, tălpi mângâiate, miros de cămaşă, supă de roşii şi gara se face tot mai mică.

Duminică eram in accelerat. A oprit într-o gară. Doar personalul şi uneori acceleratul opreşte acolo. Am stat neaşteptat de mult acolo. Nimeni nu se aştepta. Era gheaţă şi zăpadă pe jos şi întuneric. Dar ştiam gara. Atât de familiară. Dacă nu mi-ar fi fost teamă de frig şi întuneric, aş fi coborât. Aş fi coborât.

Personal merg cu personalu'

Doi neni, in their mid 50's, povestesc despre operatii. S-au cunoscut in tren, evident. Ma uimeste usurinta cu care vorbesc despre lucruri atat de intime, ca si cum ar fi vorba de vreme. De fapt, asta m-a uimit totdeauna la oameni in tren. Povestesc orice, cu gandul ca oricum n-o sa se mai intalneasca niciodata cu oamenii aia. Povestea este foarte jenanta si cu multe detalii. Nu stiu daca ma enereveaza povestea in sine sau felul dezinteresat de ascultare a interlocutorului.

A trecut un nene. Pute.

Baiatul din fata celor doi neni s-a fortat sa doarma, n-a reusit. A recurs la carte. Prea plictisitoare. A intrat in vorba cu ei. Mneh. A revenit la carte.

Vis-a vis de mine, o tipa pretentioasa, a declarat ea, da ochii peste cap la fiecare a treia persoana.

Tipul de langa ea da un concert rock pentru neuronii lui.

Tanti de langa mine mananca cornulete de comert si bea apa minerala din sticluta de 0,25 de tutti frutti, de care nu mai gasesti de cumparat de vreo 5 ani.

Un nene tocma' mi-a sters o geanta de cap.

Tanti s-a hotarat sa-si dea pana la urma paltonul jos. S-o fi convins ca trenu' pleaca.

Nenii din stanga au trecut de la centrale la copii.

- Ai fete?
- Da, maritate
- Ooooo, bravo, bravo, ai fete casatorite..

Like, whaaa'? Ce merit are el.

Neuronii s-au revoltat, au cerut muzica mai incet. Asta, sau tipul vede ce scriu.

A fluierat de plecare, lumea se agita putin.

Poate chiar a citit ce am scris. Se uita dubios.

Trenu' a pornit si s-a oprit. Toata lumea face comentarii pe care doar ei le considera amuzante.

Politica. Nenii din stanga. Sunt putin uimita ca abia acum vorbesc despre asta. Se pare ca aoperatiile au fost un spargator de gheata asa de reusit incat s-au balacit indelung in subiect.

Trece o tanti cu un bax de hartie igenica. Wait, wait, wait for it..Dap, l-a sters de mine.

Baiatu' a cedat. S-a culcat cu capu' pe pervaz. Sau a lesinat?

Pensii. Nenii.

Tipa si-a pus castile, a incercat sa le descurce dar s-a lasat pagubasa. Merge si asa. Poate nu e chiar pretentioasa?

Tanti incearca sa traga cu ochiu'. Nu vede. Probabil ii pare rau ca inca nu si-a facut ochelarii aia de vedere de care o tot bat la cap copii si sotu'.

Revolutia neuronilor a fost inabusita in decibeli.

Doi tipi, in spate, cauta disperati o priza. Si eu.

Nasu' a ajuns la jumatea vagonului si a disparut. Pur si simplu. A. Here he is. Cu ochii mici de nesomn. L-a trezit pe baiat. Il intreaba de carte, daca e mai 'detailata'. Ieeeei. Vorbim de Ceausescu. Nenea dezinteresat este total dezinteresat.

Tipul cu neuronii zambeste inapoi. Mi-e rusine sa ma mai uit. Daca ma intreaba cum ma cheama?

Uuu. Baiatul a cazut din nou in bratele lui Morfeu.

E liniste. Aud toti ca doamna din capat are probleme cu cauciucurile de iarna.

Oh, tipul cu neuronii si-a scos foi sa scrie. Is it possible? Is this the day when I become a trendsetter?? O tot impatureste. Ha, ha, nu-i scrie pixu'. A desenat un smiley, cel putin asa cred, ca e stramb.

Tanti trage cu ochiu'. Poate totusi nu are nevoie de ochelari. Are esarfa cu imprimeu de leopard.

Baiatul s-a trezit. Cred ca cartea e de vina pentru aceste stari de reverie si luciditate bruste.

Uuu. Tipa pretentioasa si-a dat paltonul jos. Abia acum?? Tanti a fost mai rapida.

Am zambit in directia lui nenea dezinteresat. Acum asculta ceva mai empatic.

Tipul cu neuronii ma intreaba ce scriu.

Depparte, pe hol, doarme o fta pe bagaje.

Wow. Tipa pretentioasa este intelectuala. Are ochelari. No touchy! Mneh. S-a razgnadit. I-a pus la loc. A vrut sa ne arate ca are si cum ii sta cu ei. Ma bate gandul sa mi-i scot si eu.
A scos o lumanare si o miroase, dezlipeste pretul. Aha, e cadou. Ei hai, si eticheta vrea sa o dea jos. S-a lasat pagubasa. Dude, nu poti sa o mirosi prin plastic.

Nenea vorbeste de muraturi, huh? Cum si mai ales cand au ajuns la asta?

Baiatu' a reusit sa stea treaz pret de un capitol.

Pun pariu ca toti mor de curiozitate sa citeasca ce scriu. Nenea dezinteresat banuieste ceva. Nenea cu operatie vorbeste de fiul lui care fuma. I-a fost rusine sa zica 'sa nu te puna dracu' sa te apuci iara'. A zis: 'sa nu te puna' pauza..pauza..pauza 'diavolul sa te apuci iara'

Nenii l-au invitat pe baiat la o comuniune de picioare. S-a speriat putin. S-a mutat un rand mai incolo. Nenii isi explica situatia 'A amortit, saracu''

Tanti a plecat. M-am mutat vis-a vis de tipul cu neuronii. De aici nu mai vad nimic. Aproape. Nu reusesc sa ma mai concentrez la context. Nea caisa cu operatiile are o voce asa de monotona ca nu-l mai intregistrez de aici.

Pleaca tipa pretentioasa. Ba nu. Face pipi, dar a plecat cu geanta.

Tipul din fata are papuci maro.

Ha, ha, tipa s-a dus la baie tocma' cand eram in Buda.

Nea caisa a sughitat de a auzit tot vagonu'. Chiar si el a fost surprins si se intreaba 'Ai, oare cine m-o fi pomenit la ora asta?'

Tipa totusi pleaca. Are doua posete si o punga. Foarte practic.

Imi pare rau ca nu m-am imbracat mai frumos azi.

Tipul cu neuronii simpatizeaza cu nationalistii.

Baiatul a renuntat de mult la carte in favoarea somnului, dar acum citeste. Un monitor. Si nu e oficial.

In rest, au coborat toti.

Intre realitate si fictiune sau intre Bucuresti si Brasov

Ard de nerabdare, ard si de caldura, sa povestesc despre calatoria mea spre Brasov. Stam ca in 28 la ora de varf. Asta pentru ca este plin de oameni si miroase asemanator. In proximitatea mea spatiala este un nene care sforaie, o tanti cu un copil mic, despre care nu se stie ce gen are (ii zice cand ‘baiatu’ mamei’ cand ‘ce fata desteapta e ea’) si un nene care asculta radio dintr’un fel de aparat. Oamenii stau lipiti unii de altii. In astfel de pozitii intime nu se poate vorbi decat despre lucruri intime. Cum, de pilda, o doamna, care m’a luat protector in brate, ma intreaba daca nu mi’ar placea ca ea sa fie baiat. Mi’a fost frica sa ma uit la ea. Am plecat privirea si am inceput sa trag zgomotos din pai. Norocosii care stau jos citesc ‘Libertatea’. Cumva, asta nu ma mira. Am ajuns intr’o gara importanta si nu se mai deschidea usa. Am fost in pragul unei revolutii. Multimea cere de mult sange, acum i s’a oferit pretextu’. Pana sa aprinda facliile o femeie a izbucnit in lacrimi hohotind ‘de ce maica??’ Strigatul a ramas atarnand in mirosul de transpiratie, care a devenit vizibil. Si atunci, atunci s’a deschis usa. Oamenii au sarit in lumina soarelui in apus, cazand in genunchi, facand plecaciuni. Puhoiul ramas in tren s’a napustit asupra singurului loc ce s’a eliberat. Faptul ca se apropia o noua statie ce promitea noi locuri, dar mai ales imaginea nasului transpirand, cu lacrimi in ochi si subtiindu’si burta printre calatori, a potolit mania multimii. Intre timp, am trecut de alta statie. Multe locuri s’au eliberat si am fost si eu pe lista Fortunei. Situatia s’a detensionat in asa masura incat nenea a inchis radioul. Asculta ‘Trinitas’. Dealtfel, atmosfera trenului s’a rezumat la acel murmur familiar de voci pestrite si linistite. Iar trenul, aceasta barca pe raul Styx, spune aceaiasi poveste veche, ‘tagadam tagadam’ si nu stie ca azi a scris istorie.