10 lucruri care incap intr-o zi

In seara asta jucam un joc nou. Spune alfabetu'. A, B, C, D, e ... Stooop! O. O?
Hmm..
O bucata de soare pe dimineata, O gramada de monezi si O piata, Inainte de pranz O veste buna si iarasi soare venit ca arvuna, langa lac O salata si putin mai tarziu O ciocolata refuzata, intre, O scurta parodie si O nemultumire ca vantul adie, O statie plecand, venind si, in cele din urma, O noapte in care adorm zambind.

merge si fara cuvinte

Acum sunt EM 80 1, pentru ca azi si de o vreme incoace ECC40 2. As vrea sa EF80 7 si sa pot sa ECC82 5. Imi e EABC80 1. Sunt asa de multe EF18 1.. Acum as vrea doar sa ECC85 1.
ECC81 1

My new love

Il cheama NP. Nu pot sa va zic numele complet pentru ca i-am promis ca nu-i voi face reclama aici. Ne stim de o luna, cam, si ne intelegem foarte bine. Nu ne-am intalnit din greseala. Eu il stiam de ceva vreme din vedere si am intrebat in stanga si in dreapta mai multe detalii, care m-au convins sa incep o relatie tocmai cu el.
Cred ca si lui ii place de mine, desi nu l-am intrebat niciodata.
Se poarta frumos si nu-mi reproseaza niciodata nimic. Nici ca-l ignor, nici ca-l agasez.
De ceva vreme ne intalnim in fiecare seara si e tare bine. Stam impreuna si timpul trece pe langa noi, zambind, probabil. Oricat de suparata as fi, ma asez langa el si mi se linisteste sufletul. Nu-l deranjeaza tristetea mea si nici entuziasmul debordant.
Uneori, ziua, ma trezesc gandindu-ma la el si abia astept sa se faca seara si sa ne intalnim.
Ne-am terminat intalnirea acum o ora, dar inca mai simt in palme atingerea lui.
As vrea sa pot petrece mai mult timp cu el, dar sunt seri in care sunt prea obosita. In astfel de seri adorm cu un regret in gand.
Nu si in seara asta. In seara asta adorm zambind, pentru ca il am pe NP.

LIL

Little Ironies of Life.
Am descoperit in seara asta o vanataie in genunchi. Are forma exact ca cea de pe suflet. Aproape la fel. Aproape, pentru ca se vindeca. Aia din genunchi.

Cearta in scara

Nu, nu e cearta pe scara valorilor, nici pe scara prioritatilor. Este o cearta pe o scara mult mai prozaica. O cearta in scara blocului, o cearta intre vecini. Ce sa mai ne ascundem dupa deget, intre mine si vecina de sub mine.
Ne stim de o viata, dar nu am reusit niciodata sa fim prietene bune. In majoritatea timpului ne intelegem, dar sunt si multe momente in care ne certam ca la usa cortului. Culmea e ca tot cum zice ea tre sa facem. N-ai vazut asa ceva, dar de starea ei de spirit atarna, dom'le, frumusetea blocului. Musai sa fie ea vesela si nu mahnita. Si pe cuvantul meu daca-mi dau seama de ce. La o adica, lumea de la mine are asteptari si pe mine se bazeaza sa iau decizii cu privire la bloc, la intretinere si, deh, altele. Si din cauza ca de ea atarna, cum ziceam, trebuie sa tin cont de ea si parerile ei. Si are niste idei cateodata...ai zice ca nu e intreaga la.. hmm.. as zice acum 'la minte', dar nu pot, desi, pana la urma, asa e.
Ca sa ma credeti ca e nebuna, sa vedeti ca am tot dreptul sa ma cert cu ea, am sa va zic. Nu, stiu ca nu e frumos sa dai din casa, dar cateodata imi vine sa o dau afara in suturi.
Ieri. Ieri? Da, ieri, o vad iesind din casa in pijamale. O intreb unde se duce, imi zice peste umar ca se duce sa alerge in parc. Imi fac cruce cu ambele maini. Nici nu s-a gandit sa ma intrebe, sa-mi ceara parere. Adica, ce-o sa zica ceilalti din celelalte blocuri, despre noi? Ca suntem o casa de nebuni, aia o sa zica!
Sau. Mananca noaptea aiurea. I-a lasat o prietena un ou Kinder pe noptiera si l-a mancat la 11:25 noaptea! Cand am intrebat-o de ce mananca la ora asta ciocolata mi-a raspuns, stergandu-si colturile gurii cu limba, ca asa pofteste, dupa care a facut ochii mari si a intins mana dupa sticla de Cola. Sticla cumparata fara voia mea, evident. De cate zeci de ori i-am spus sa manance sanatos, degeaba.
Si are un obicei proooost. Ii lasa pe toti sa intre in bloc. Nu-i verifica niciodata de intentii, de ce daune ar putea aduce, de trecutul lor. Nu, dom'le, ea ii crede pe toti. Se uita cu ochii mari la ei si crede orice cuvintel i se zice. Nu invata niciodata. Uneori imi e mila de ea ca e asa de naiva. As vrea sa o ajut, va dati seama, ca doar un suflet avem, dar nu ma asculta. Plange uneori de imi pierd eu mintile incercand sa o linistesc.
E fraiera. I-am zis si in fata. Va ziceam, ii primeste pe toti, fete, baieti, caini si fluturi si pe toata casa scarii sunt poze cu ei si urme ca ne-au vizitat. Urme ce ajung pana la mine, la mansarda. Si doar i-am zis, sa-si tina vizitatorii doar pentru ea. Da' pe unde te uiti poze, bilete de tren, de autobuz, cabluri, sosete in dungi, ciuperci de lemn. Pe fiecare hol miroase a altceva, ba a liliac, ba a bumbac, ba a ariel, ba a primavara, ba a bebelus, ba a cartofi si se aud tot felul de melodii. Mai ceva ca la nebuni.
Mai fac eu curat din cand in cand, dar nu le arunc tot timpu' si ma trezesc ca le gaseste si le pune la loc de unde le-am luat. De fapt, de asta ne-am certat acuma. Venise, tot asa cineva in vizita. I-am zis de la inceput 'nu-i deschide', da' nu m-a ascultat. Nici nu stiu de ce-mi racesc gura cu ea. Serios. Evident, casa scarii s-a umplut din nou de mirosuri, melodii, cuvinte mazgalite ondulat pe toti peretii. Am incercat sa-i mai zic, dar ziceai ca e surda. De obicei, ma asculta si ori ma aproba si face cum vrea ea ori isi gaseste scuze, da' de data asta parca nici n-auzea. La un moment data nici nu i-am mai zis nimic, pt ca o vedeam asa de vesela si binedispusa. Pana intr-o zi cand, ajunsa acasa, am gasit usa sparta, luminile stinse si un curent sinistru de la geamu' larg deschis. Plangea ascunsa intr-un maldar de chestii, imi e si greu sa descriu, ca nu o inteleg, nu o inteleg. Am tras de ea cateva saptamani bune, sa o scot de acolo.
Acuma, imi era si mila de ea, da' stiam ca eu voi fi trasa la raspundere din toata afacera asta. Am spalat peretii impreuna, am aruncat tot ce am gasit si m-a lasat ea sa arunc, am alungat toata muzica si s-a linistit.
Incepusem sa ne intelegem chiar bine. Ma miram si eu de ea. Ea era vesela, eu multumita, blocu' arata bine, dar zilele trecute, vrand sa o invit la o cafea si o discutie, am intrat la ea in casa. Inca de cand am deschis usa, mirosuri si sunete mi-au inundat nasul si urechile. Si ce mi-a fost dat sa vad?? Tot ce aruncasem, sau crezusem ca aruncasem, era adunat acolo! A tresarit cand m-a vazut si a ascuns repede la spate o nenorocita bucata de cablu.
Intai am fost consternata. Nu-mi dadeam seama cum poate sa fie asa. Apoi m-am infuriat cumplit. Am strigat la ea. Am facut-o in toate felurile, de la naiva la nespus de inselatoare. Ea nu zicea nimic. Asta m-a infuriat si mai tare! Trebuie sa ai o explicatie, un motiv, un rationament, daca faci ceva! Ori ea, cand o intrebam, strigand, de ce mai tine toate porcariile alea imi raspundea tamp 'imi sunt dragi'.
Nu am mai rezistat. Am legat-o de maini si de picioare si apoi am prins-o de calorifer. Nu a opus rezistenta, ca e bleaga. I-am pus si un calus in gura, sa nu o mai aud. Apoi, am facut o gramada din toate gunoaiele alea si am vrut sa le dau foc. Cand m-a vazut ce vreau sa fac, a inceput sa se zbata, dar nu avea nicio sansa sa scape din stransoare. S-a luptat cat s-a luptat, dar pana la urma a cedat si a inceput sa planga. Eu cautam de nebuna un chibrit sau ceva cu care sa dau foc, cand am vazut-o ca plange. I se adunau lacrimile la inceputul obrazului pana se faceau un strop mare, care apoi se rostogolea grabit pana jos, imprastiindu-se in mii de stropi micuti. I-am cautat privirea, era goala. Atunci, in secunda aia, ea de o parte, eu de cealalta, intre noi un maldar, un maldar de gunoaie pentru mine, un maldar de comori pentru ea, am realizat un lucru. Era cat pe ce sa o omor.
Am dezlegat-o. I-am inapoiat lucrurile si ea mi-a promis, stergandu-si nasul pe maneca, ca nu mai lasa pe nimeni in casa.
Am sa o cred, ce sa-i fac? Pana la urma, nu putem una fara cealalta. Fara mine, ea nu ar fi intreaga la cap si eu, eu as ramane fara inima.

64

Sometimes it's a relieve to mourn about something different than usual. However, I..

10.12.10

Cel mai frumos apus pe care l-am vazut vreodata :). Ninge. Intre realitate si fictiune, intre Bucuresti si Brasov, intre toamna si iarna, intre mov si portocaliu.

Protocoale si Portocale

Cunosc oameni cu care am protocoale, cu care ma balacesc in conventii sociale, carora le urez weekend placut, o seara frumoasa si pofta buna si le zic multumesc frumos.
Apoi cunosc oamenii cu care am portocale, cu care ma balacesc in subiecte on topic, off topic, sub topic, pe dupa coltul topicului, oameni care-mi fac si carora le fac weekendul placut, care-mi lumineaza serile, carora le zic doar pofta si carora le multumesc frumos, simplu, cu cuvinte si fara.
Si in cele din urma sunt oameni care vor protocoale si le dau portocale si si mai putini care vor portocale si le dau protocoale.

Deasupra tarii mele

I actually like this song

Despre viaţă şi gări (Între realitate şi ficţiune)

De când m-am mutat în Bucureşti sunt des în gări şi în trenuri, între Braşov şi Bucureşti, între două lumi, între realitate şi ficţiune(o să vă explic odată care-i treaba).

Trenurile opresc in gări şi stau o vreme mai lungă sau mai scurtă, în funcţie de cât de importantă e staţia. Lângă unii oameni zăboveşti mai mult timp, poate chiar ani, lângă alţii mai puţin.

Am văzut multe gări mici, pitoreşti, în felul lor. Pe o plăcuţă, alb pe albastru, cu mici pete de rugină, numele gării. De plafon, ghivece cu muşcate, agăţate. Roşi, albe şi roz. Curgătoare. Geamuri prăfuite, cu tocuri de lemn vopsit în verde crud. Bănci vişinii, scorojite. O tâşnitoare sau două. Plăci maro pe jos. Peroanele sunt asfaltate. Ici şi colo, aceleaşi scaune vişinii.

Nu orice tren opreşte în astfel de gări. De asta îmi place mie să merg cu personalu'. Intercity, Rapid, nu opresc. Acceleratul opreşte din când în când. Unele trenuri se cred prea importante pentru anumite gări. Mi s-a întâmplat şi mie, chiar şi în personal, să nu observ o staţie, să nu vreau să opresc într-o staţie, să vreau să plec mai repede. Chiar şi aşa, unde a fost gară, trenul a oprit. E bine aşa. Din fiecare gară rămâi cu ceva, înveţi ceva. Poate că o să te înveţe să gândeşti mai mult, poate o să-ţi amintească cum e să zâmbeşti circular. Poate că o să regăseşti părţi din tine acolo, poate că o să reinventezi bucăţi din tine acolo şi poate, doar poate, o să laşi o parte din tine acolo. Uneori, rar, o să fie soare în gară, chiar şi după apus. AStfel de gări, sunt gări pe care ai impresia că le ştii de o viaţă.

O să fii surprins, dar sunt gări din care nu ai mai vrea să pleci. De când eram mică am o dificultate în a-mi da seama când pleacă trenul din gară. Pleca trenul meu? Pleca trenul de vis-a vis? Gara?
Ştii sentimentul, când te uiţi pe geam şi peisajul se mişcă. Dacă te ia foarte prin surprindere, ameţeşti puţin. La asta se adaugă şi confuzia că încă nu ţi-e clar cine pleacă. Şi orcine ar fi, de ce pleacă?
Trenul tău pleacă. De ce? Nu ştiu. Pentru că vine alt tren în gară, pentru că gara hotăreşte, pentru că tu hotărăşti, pentru că nu hotărăşte nimeni şi pleci, pur şi simplu..
Mie, fără excepţie, mi-a părut rău după toate gările din care am plecat. De fiecare dată, mi-am lipit nasul de geam şi m-am uitat în urmă până mi s-a strâmbat gâtul, zâmbind, încruntată sau lăcrimând, cu un gând întreg:"o să mă reîntorc aici".
În rest, frânturi de gânduri şi simţăminte. O bucată de cablu, o sesiune din anu' I, gura obosită de la zâmbit, cremă de vanilie, leagăne sub Tâmpa, o pajişte franceză, bicicleta dezechilibrată şi hohote de râs, un covor plin de scame, ochiuri şi ketchup Heinz, miros de liliac, sărit peste bara la metrou, paste cu măsline verzi, apus sur le pont d'Avignon, miros de fân şi pantaloni roşi, jumate de noapte de bancuri, febră şi cele mai calde îmbrăţişări, poveşti despre legionari, un carnet roşu, gâdilat, hârtie albastră, cărţi norocoase, glume cu polinominale, tălpi mângâiate, miros de cămaşă, supă de roşii şi gara se face tot mai mică.

Duminică eram in accelerat. A oprit într-o gară. Doar personalul şi uneori acceleratul opreşte acolo. Am stat neaşteptat de mult acolo. Nimeni nu se aştepta. Era gheaţă şi zăpadă pe jos şi întuneric. Dar ştiam gara. Atât de familiară. Dacă nu mi-ar fi fost teamă de frig şi întuneric, aş fi coborât. Aş fi coborât.

Anunt

Vand inimă la preţ negocabil. Eventual schimb cu alta de piatră.

Draga 2010

nu am mai scris niciodată unui an, dar ţie vreau să-ţi scriu.
Trebuie să recuonsc că la început te-am urât. Nu voiam să vii. Te-am urât pentru că nu mai aveai doi de zero unul după altul şi pentru că am plecat din Anglia. Te-am urât pentru că de revelion nu mai stăteau blugii deloc pe mine şi nu-mi mai găseam locul între prieteni. În noaptea dintre 2009 şi tine am dormit la Roxi. Pentru asta îţi muolţumesc, pentru că Roxi îmi e foarte dragă.

Ianuarie a fost o lună imposibilă. Am reînceput să lucrez la Cubus şi m-am certat cu mama în fiecare zi. Cel mai mult mi-ar fi plăcut să dorm câteva luni. În ianuarie mi-am suspendat blogul, dar excursisa la Sibiu cu JBC m-a făcut să mă răzgândesc. Îţi mulţumesc pentru că am petrcut timp cu Beni şi Ramona, că am băut ceai cu Andreas şi Edi şi că am cântat şi că Radu a avut mereu timp de poveşti.

Despre februarie nu-mi amintesc prea multe. Februarie e cea mai friguroasa şi iernatică lună. Cu siguranţă am fost cu plăcile şi pentru asta îţi mulţumesc.

Martie, ah martie. DE 4 ani încoace, martie înseamnă Austria şi snowboard. Pentru prima dată a fost şi Roxi cu noi, chiar şi Emma, care avea atunci 7 luni. Înainte să plecăm am pus online SPM Movetec, pentru care am primit cel mai mare bonus din viaţa mea. Austria a fost minunată cu tot cu snowboard, îngheţat la -23, murit de cald la -7, gătit, cumpărături, nopţi nedormite. Lui Jakob trebuia să-i aduc ceva de pe jos. Găsisem o monedă, dar am pierdut-o.
Să ştii că în martie am început să te privesc altfel. Spre sfârşitul lunii am reuşit să te scriu cu uşurinţă, doi-zero, unu-zero. Era aşa de simplu şi nu-mi dădusem seama. Mi-a luat 3 luni să am încredere în tine şi să înceapă să-mi placă de tine. Şi nu-mi pare rău.

Aprilie a venit odată cu Paştele. M-am bucurat mult că ai ales Johannes Passion şi că a fost în Sibiu. Îţi multumesc şi că l-am cunoscut pe Leo şi încăodată pentru Beni şi Andreas. Tot în Sibiu am ţinut şi prima mea şcolarizare. De Paşte a fost Radu în Braşov şi am avut unul dinter cele mai frumoase weekenduri. Toate şi toţi au fost la locul lor. Concertul de sâmbătă, proza, pizza, plimbarea de dimineaţă, concertul de după-masă, fotbal, McDonalds, paste, Ice Age.

Mai :). Pe 2 mai s-a măritat Betty cu Gabi. Cine ar fi crezut că tu vei aduce luna asta.. Betty a dost tare frumoasă. Da, luna ta mai a fost .. nu se putea mai bine.
Am fost la mare, la festicalul de creaţie cu Gabi, Bogdan, Carmen şi Adina. Îţi mulţumesc.

A venit şi iunie cu Carmina Burana şi un weekend spontan la Bucureşti cu Carmen şi Radu, Larisa şi Mădă. Dacă ar fi să uit tot ce s-a întâmplat de-a lungul tău, îţi promit că n-o să uit niciodată că în 2010 am cântat CArmina Burana în Piaţa Sfatului au o orchestră imensă. Tot în iunie am avut şi o revelaţie a credinţei şi a dependenţei. În mare parte ai fost un an al revelaţiilor şi al hotărârilor. Ar trebui să fii mândru de asta.

Nici de iulie nu+mi amintesc prea multe. Probabil ai avut zile calde şi lungi în care am mers cu mare bucurie desculţă. Tot în iulie, cred, a fost şi Mădă în Braşov. Îţi mulţumesc.

În august am văzut din nou mare şi am avut una dintre cele mai groaznice răceli şi m-am îmbrăcat cu pardeisul tatei. La ţară- Te ţin minte şi pentru asta :). Tot în august am decis cu Roxi să ne înscriem la mster în Bucureşti. N-am mai hotărât niciodată aşa de spontan. Şi pentru asta ar trebui să fii mândru. Mă întristează că asta l-a supărat pe Andreas.

Septembrie m-a apucat învăţând şi citind. Am intrat la buget. Asta da surpriză, dragă 2010! Apoi m-am mutat cu Denisa şi am început să lucrez la Iminent. Într-un fel îmi pare rău că totul s-a desfăşurat aşa de repede. Aş fi vrut, parcă, să se imprime mai bine în mine toate evenimentele.

Cu mutatu' deja am intrat în octombrie şi în anul şcolar.

Noiembrie. Heh. A fost aici, după colţ. Ziua mea cu mutle cadouri. Nu extrem de multe. No offense, n-aveai cum să-l întreci pe 2007. Congresul de la Tg. Mureş, cu aşa de mulţi prieteni. Frumos.

Iată, şi decembrie, ultima ta lună. Cu zăpadă, nu suficientă pentru snowboard, dar te iert. Meriţi să te iert. M-ai suprins tare, tare de tot luna asta. Nu am să-ţi scriu despre ce e vorba pentru că ştii deja şi pentru că am promis că nu voi scrie despre asta. Îţi mulţumesc şi pentru asta.
Am răcit iarăşi dar am ochii egali and this is also a first :D. Sunt în tren spre Sibiu, unde o să-mi iau rămas bun de la tine oficial. Încă de pe vremea lui 2007 mi-am dorit să fiu de revelion în Sibiu şi iată ca tu, 2010, îmi faci iarăşi bucurie.

Îmi pare rău că nu am avut încredere în tine încă din ianuarie. Poate dacă mi-ai fi zis cum o să fii..
Dacă mi-ai fi povestit de scrisorile cu Carmen, de îmbrăţisările Adinei, de ce prieten bun e Dragoş, de timpul cu Roxi, de Denisa, de Ovidiu,de colegii noi, de nimicuri, de tropăitul Emmei, de fiorii concertelor, de ploi torenţiale, de bălăcit de picioare, de lacrimi dulci şi sărate, de sosuri de usturoi, de drumuri încurcate, de autobuze piercute, de sărutări, de zâmbete, de obraji roşii, de frustrări, de lene, de plictiseală, de toate câte au fost, dacă mi-ai fi spus dinainte nu aş fi învăţat să am încredere în următorii ani.
Până la urmă, asta e încrederea, să nu ştii ce va fi şi totuşi să crezi în bine, în bine şi în rău.
Am învăţat că viaţa, chiar şi când face cercuri complete, e minunată. Îţi mulţumesc pentru asta. Şi eu şi 2011.

Rămâi cu bine 2010.
Am să te mai scriu de câteva ori, aşa, de drag.. 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010

PS. A, te salută şi Adina, aproape că uitasem

Cuvinte potrivite

Veniţi cu mine în câteva locuri, locuri în care toţi am mai fost.

O cameră de spital. Totul e alb. Peretii sunt albi, cearceafurile sunt albe, chiar si gandurile sunt albe. Si e liniste. Atat de liniste ca se aude doar perfuzia picurand precis si neperturbat. Cuvinte nu sunt. De altfel, ce ai putea spune?

Mergem acum în alt loc. O sală de tribunal. Cuvinte plonjează din toate direcţiile. Cuvinte strigate, şoptite, încărcate de mânie, ură, frustrare, dar nu sunt cuvintele potrivite. Plecăm de aici.

Iată un aeroport. Soţia pleacă în Spania. Copiii au rămas la bunici ca să nu fie prea grea despărţirea. Ce poţi spune? Te bălăceşti în convenţii sociale gen "Drum bun!", "Să ma suni când ajungi", "Să ai grijă de copii".. Dar unde sunt cuvintele? Cuvintele care ar trebui spuse. "Te iubesc! Nu pleca. Ne descurcam noi.."

În drum de la aeroport ne oprim într-un cimitir. Nu se aude decât pământul căzând pe lemn. Cuvintele? S-au înecat în lacrimi şi singurele care au supravieţuit sunt "De ce? De ce, Doamne?"

Un parc îngheţat. În asentiment cu sufletul. Primeşti o veste rea. O meriţi. Ştii că ai greşit. Cuvintele se rostogolesc, împiedicându-se să iasă. Se văd şi ele că nu sunt potrivite, dar ies si asa. Te întreabă dacă mai ai ceva de zis înainte să închidă. Da. Ai mai avea cel puţin o mie de cuvinte de zis, dar dacă nu sunt cele potrivite.. Se face linişte şi frig.

O să mergem acum într-un loc în care nu aţi mai fost până acum. Acum mulţi, foarte mulţi ani, Dumnezeu a creat din nimic un paradis şi pe om. În fiecare dimineaţă şi seară se întâlnea cu el pe iarbă verde, sub cer senin şi soare cald. O rutină divină. Până într-o seară, când, nu l-a mai găsit pe Adam la locul întâlnirii. Ascuns după tufişuri de ruşinea păcatului, Adam, a ieşit în cele din urmă la chemarea lui Dumnezeu. Ce era de făcut? Mai degrabă, ce era de zis..?
Dumnezeu a găsit cuvântul potrivit. Cuvântul perfect. Cuvântul întrupat. Isus.

Cuvânt potrivit pentru toate locurile în care am fost.
Cuvânt potrivit pentru temeri, căci îngerul a zis "Nu vă temeţi:".
Cuvânt potrivit pentru veşti rele, "căci vă aduc o veste bună".
Cuvânt potrivit pentru tristeţe "care va fi o mare bucurie pentru tot norodul".
Cuvânt potrivit pentru moarte, "astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. "

Don't wait for snow, don't wait for ice

Cand eram mica

..credeam ca oamenii rai sunt oamenii care sunt incruntati, oamenii care nu zambesc necunoscutilor si cunoscutilor cu greu. Oamenii rai nu mancau prajituri si nici nu se uitau la desene animate. Mai credeam ca nu suporta pepenele si nici nu stiu cum arata ala galben. Oamenii rai nu aveau culori preferate si nu i-am vazut niciodata sa scoata limba. Nu faceau glume si daca radeau de glumele altora, erau glume la care altii inroseau. Oamenii rai nu imparteau nimic cu tine si-ti luau si ce aveai in mana. Nu primeai imbratisari din senin de la ei si nici macar din ploaie si nori si asta pentru ca oamenii rai nu au inima. Au. Dar bate in acelasi ritm. Niciodata mai repede, niciodata mai incet. Mereu acelasi ritm egoist, fiecare bataie doar pentru ei, nici o bataie pentru altii. Oamenii rai nu stiau sa desenze zambete pe fetele altora si nici macar pe hartie. Ei nu te ajutau, nu le pasa ca mananci singur, nu te intrebau la ce te gandesti, nu observau ca iti e frig sau cald. Oamenii rai nu stiau personaje din desene animate si nu puneau intrebari prostesti. A fi serios pentru ei era o meserie si nu o modalitate de a-i face pe altii sa rada. Oamenii rai erau rai pur si simplu, nu as fi avut niciodata incredere in ei. Nu le-as fi dat sa-mi tina nimic. Nici macar, nici macar o gargarita, daramite inima.
Asta credeam cand eram mica.
Si acum, cred la fel.

merge si fara cuvinte

EM 80 1
ECC40 2
EF80 7
ECC82 5
EABC80 1
EF18 1
ECC85 1
ECC81 1

Personal merg cu personalu'

Doi neni, in their mid 50's, povestesc despre operatii. S-au cunoscut in tren, evident. Ma uimeste usurinta cu care vorbesc despre lucruri atat de intime, ca si cum ar fi vorba de vreme. De fapt, asta m-a uimit totdeauna la oameni in tren. Povestesc orice, cu gandul ca oricum n-o sa se mai intalneasca niciodata cu oamenii aia. Povestea este foarte jenanta si cu multe detalii. Nu stiu daca ma enereveaza povestea in sine sau felul dezinteresat de ascultare a interlocutorului.

A trecut un nene. Pute.

Baiatul din fata celor doi neni s-a fortat sa doarma, n-a reusit. A recurs la carte. Prea plictisitoare. A intrat in vorba cu ei. Mneh. A revenit la carte.

Vis-a vis de mine, o tipa pretentioasa, a declarat ea, da ochii peste cap la fiecare a treia persoana.

Tipul de langa ea da un concert rock pentru neuronii lui.

Tanti de langa mine mananca cornulete de comert si bea apa minerala din sticluta de 0,25 de tutti frutti, de care nu mai gasesti de cumparat de vreo 5 ani.

Un nene tocma' mi-a sters o geanta de cap.

Tanti s-a hotarat sa-si dea pana la urma paltonul jos. S-o fi convins ca trenu' pleaca.

Nenii din stanga au trecut de la centrale la copii.

- Ai fete?
- Da, maritate
- Ooooo, bravo, bravo, ai fete casatorite..

Like, whaaa'? Ce merit are el.

Neuronii s-au revoltat, au cerut muzica mai incet. Asta, sau tipul vede ce scriu.

A fluierat de plecare, lumea se agita putin.

Poate chiar a citit ce am scris. Se uita dubios.

Trenu' a pornit si s-a oprit. Toata lumea face comentarii pe care doar ei le considera amuzante.

Politica. Nenii din stanga. Sunt putin uimita ca abia acum vorbesc despre asta. Se pare ca aoperatiile au fost un spargator de gheata asa de reusit incat s-au balacit indelung in subiect.

Trece o tanti cu un bax de hartie igenica. Wait, wait, wait for it..Dap, l-a sters de mine.

Baiatu' a cedat. S-a culcat cu capu' pe pervaz. Sau a lesinat?

Pensii. Nenii.

Tipa si-a pus castile, a incercat sa le descurce dar s-a lasat pagubasa. Merge si asa. Poate nu e chiar pretentioasa?

Tanti incearca sa traga cu ochiu'. Nu vede. Probabil ii pare rau ca inca nu si-a facut ochelarii aia de vedere de care o tot bat la cap copii si sotu'.

Revolutia neuronilor a fost inabusita in decibeli.

Doi tipi, in spate, cauta disperati o priza. Si eu.

Nasu' a ajuns la jumatea vagonului si a disparut. Pur si simplu. A. Here he is. Cu ochii mici de nesomn. L-a trezit pe baiat. Il intreaba de carte, daca e mai 'detailata'. Ieeeei. Vorbim de Ceausescu. Nenea dezinteresat este total dezinteresat.

Tipul cu neuronii zambeste inapoi. Mi-e rusine sa ma mai uit. Daca ma intreaba cum ma cheama?

Uuu. Baiatul a cazut din nou in bratele lui Morfeu.

E liniste. Aud toti ca doamna din capat are probleme cu cauciucurile de iarna.

Oh, tipul cu neuronii si-a scos foi sa scrie. Is it possible? Is this the day when I become a trendsetter?? O tot impatureste. Ha, ha, nu-i scrie pixu'. A desenat un smiley, cel putin asa cred, ca e stramb.

Tanti trage cu ochiu'. Poate totusi nu are nevoie de ochelari. Are esarfa cu imprimeu de leopard.

Baiatul s-a trezit. Cred ca cartea e de vina pentru aceste stari de reverie si luciditate bruste.

Uuu. Tipa pretentioasa si-a dat paltonul jos. Abia acum?? Tanti a fost mai rapida.

Am zambit in directia lui nenea dezinteresat. Acum asculta ceva mai empatic.

Tipul cu neuronii ma intreaba ce scriu.

Depparte, pe hol, doarme o fta pe bagaje.

Wow. Tipa pretentioasa este intelectuala. Are ochelari. No touchy! Mneh. S-a razgnadit. I-a pus la loc. A vrut sa ne arate ca are si cum ii sta cu ei. Ma bate gandul sa mi-i scot si eu.
A scos o lumanare si o miroase, dezlipeste pretul. Aha, e cadou. Ei hai, si eticheta vrea sa o dea jos. S-a lasat pagubasa. Dude, nu poti sa o mirosi prin plastic.

Nenea vorbeste de muraturi, huh? Cum si mai ales cand au ajuns la asta?

Baiatu' a reusit sa stea treaz pret de un capitol.

Pun pariu ca toti mor de curiozitate sa citeasca ce scriu. Nenea dezinteresat banuieste ceva. Nenea cu operatie vorbeste de fiul lui care fuma. I-a fost rusine sa zica 'sa nu te puna dracu' sa te apuci iara'. A zis: 'sa nu te puna' pauza..pauza..pauza 'diavolul sa te apuci iara'

Nenii l-au invitat pe baiat la o comuniune de picioare. S-a speriat putin. S-a mutat un rand mai incolo. Nenii isi explica situatia 'A amortit, saracu''

Tanti a plecat. M-am mutat vis-a vis de tipul cu neuronii. De aici nu mai vad nimic. Aproape. Nu reusesc sa ma mai concentrez la context. Nea caisa cu operatiile are o voce asa de monotona ca nu-l mai intregistrez de aici.

Pleaca tipa pretentioasa. Ba nu. Face pipi, dar a plecat cu geanta.

Tipul din fata are papuci maro.

Ha, ha, tipa s-a dus la baie tocma' cand eram in Buda.

Nea caisa a sughitat de a auzit tot vagonu'. Chiar si el a fost surprins si se intreaba 'Ai, oare cine m-o fi pomenit la ora asta?'

Tipa totusi pleaca. Are doua posete si o punga. Foarte practic.

Imi pare rau ca nu m-am imbracat mai frumos azi.

Tipul cu neuronii simpatizeaza cu nationalistii.

Baiatul a renuntat de mult la carte in favoarea somnului, dar acum citeste. Un monitor. Si nu e oficial.

In rest, au coborat toti.