Despre viaţă şi gări (Între realitate şi ficţiune)

De când m-am mutat în Bucureşti sunt des în gări şi în trenuri, între Braşov şi Bucureşti, între două lumi, între realitate şi ficţiune(o să vă explic odată care-i treaba).

Trenurile opresc in gări şi stau o vreme mai lungă sau mai scurtă, în funcţie de cât de importantă e staţia. Lângă unii oameni zăboveşti mai mult timp, poate chiar ani, lângă alţii mai puţin.

Am văzut multe gări mici, pitoreşti, în felul lor. Pe o plăcuţă, alb pe albastru, cu mici pete de rugină, numele gării. De plafon, ghivece cu muşcate, agăţate. Roşi, albe şi roz. Curgătoare. Geamuri prăfuite, cu tocuri de lemn vopsit în verde crud. Bănci vişinii, scorojite. O tâşnitoare sau două. Plăci maro pe jos. Peroanele sunt asfaltate. Ici şi colo, aceleaşi scaune vişinii.

Nu orice tren opreşte în astfel de gări. De asta îmi place mie să merg cu personalu'. Intercity, Rapid, nu opresc. Acceleratul opreşte din când în când. Unele trenuri se cred prea importante pentru anumite gări. Mi s-a întâmplat şi mie, chiar şi în personal, să nu observ o staţie, să nu vreau să opresc într-o staţie, să vreau să plec mai repede. Chiar şi aşa, unde a fost gară, trenul a oprit. E bine aşa. Din fiecare gară rămâi cu ceva, înveţi ceva. Poate că o să te înveţe să gândeşti mai mult, poate o să-ţi amintească cum e să zâmbeşti circular. Poate că o să regăseşti părţi din tine acolo, poate că o să reinventezi bucăţi din tine acolo şi poate, doar poate, o să laşi o parte din tine acolo. Uneori, rar, o să fie soare în gară, chiar şi după apus. AStfel de gări, sunt gări pe care ai impresia că le ştii de o viaţă.

O să fii surprins, dar sunt gări din care nu ai mai vrea să pleci. De când eram mică am o dificultate în a-mi da seama când pleacă trenul din gară. Pleca trenul meu? Pleca trenul de vis-a vis? Gara?
Ştii sentimentul, când te uiţi pe geam şi peisajul se mişcă. Dacă te ia foarte prin surprindere, ameţeşti puţin. La asta se adaugă şi confuzia că încă nu ţi-e clar cine pleacă. Şi orcine ar fi, de ce pleacă?
Trenul tău pleacă. De ce? Nu ştiu. Pentru că vine alt tren în gară, pentru că gara hotăreşte, pentru că tu hotărăşti, pentru că nu hotărăşte nimeni şi pleci, pur şi simplu..
Mie, fără excepţie, mi-a părut rău după toate gările din care am plecat. De fiecare dată, mi-am lipit nasul de geam şi m-am uitat în urmă până mi s-a strâmbat gâtul, zâmbind, încruntată sau lăcrimând, cu un gând întreg:"o să mă reîntorc aici".
În rest, frânturi de gânduri şi simţăminte. O bucată de cablu, o sesiune din anu' I, gura obosită de la zâmbit, cremă de vanilie, leagăne sub Tâmpa, o pajişte franceză, bicicleta dezechilibrată şi hohote de râs, un covor plin de scame, ochiuri şi ketchup Heinz, miros de liliac, sărit peste bara la metrou, paste cu măsline verzi, apus sur le pont d'Avignon, miros de fân şi pantaloni roşi, jumate de noapte de bancuri, febră şi cele mai calde îmbrăţişări, poveşti despre legionari, un carnet roşu, gâdilat, hârtie albastră, cărţi norocoase, glume cu polinominale, tălpi mângâiate, miros de cămaşă, supă de roşii şi gara se face tot mai mică.

Duminică eram in accelerat. A oprit într-o gară. Doar personalul şi uneori acceleratul opreşte acolo. Am stat neaşteptat de mult acolo. Nimeni nu se aştepta. Era gheaţă şi zăpadă pe jos şi întuneric. Dar ştiam gara. Atât de familiară. Dacă nu mi-ar fi fost teamă de frig şi întuneric, aş fi coborât. Aş fi coborât.

Ce-mi doresc de ziua mea

Anu' asta descopar ca am imbatranit. Am inceput sa-mi doresc numai lucruri nemateriale de ziua mea. De ziua mea in sine voi fi in lumea a doua. Va fi o joi. Ceea ce ma bucura. Imi place ziua de joi. Joia se intampla lucruri frumoase. Poate..mneah.. Revenind, ce-mi doresc de ziua mea. De ziua mea imi doresc si acum o sa las capu' pe spate si o sa visez. Si poate o sa lacrimez putin. Ei bine, imi doresc o felicitare de peste maneca, care sa ajunga eventual pe adresa de pe Hirscher si sa trec prin tot procesu' penibil de a ajunge in posesia ei. Imi doresc sa-mi povesteasca mama iarasi cum a fost in ziua care m-a nascut, sa-mi zica de ce asteptari si ce vise avea pentru mine. Sau macar sa-mi zica ca avea. Imi doresc sa o iau pe Emma in brate si sa-mi rada in ureche. Imi mai doresc sa vorbesc multe cu cuvinte putine, de preferat nimicuri. Imi doresc sa rad cu lacrimi cu Beni si Carmen si Adina. Imi doresc sa ma invite Raluca la masa si sa-mi povesteasca, sa ma certe ca nu am mai scris pe blog si sa ne imbatam cu must de mere. Si-mi doresc sa am bani sa-mi iau un laptop pe care sa pot lucra. Hai ca n-am imbatranit chiar de tot.
Oricum, jumate din oamenii mentionati nu-mi citesc blogu' iar cealalta jumate se afla in imposibilitatea de a-mi indeplini dorintele.
Asta e, asa, un soi de visare intre realitate si fictiune.. sau intre Bucuresti si Brasov.

Intre realitate si fictiune sau intre Bucuresti si Brasov

Ard de nerabdare, ard si de caldura, sa povestesc despre calatoria mea spre Brasov. Stam ca in 28 la ora de varf. Asta pentru ca este plin de oameni si miroase asemanator. In proximitatea mea spatiala este un nene care sforaie, o tanti cu un copil mic, despre care nu se stie ce gen are (ii zice cand ‘baiatu’ mamei’ cand ‘ce fata desteapta e ea’) si un nene care asculta radio dintr’un fel de aparat. Oamenii stau lipiti unii de altii. In astfel de pozitii intime nu se poate vorbi decat despre lucruri intime. Cum, de pilda, o doamna, care m’a luat protector in brate, ma intreaba daca nu mi’ar placea ca ea sa fie baiat. Mi’a fost frica sa ma uit la ea. Am plecat privirea si am inceput sa trag zgomotos din pai. Norocosii care stau jos citesc ‘Libertatea’. Cumva, asta nu ma mira. Am ajuns intr’o gara importanta si nu se mai deschidea usa. Am fost in pragul unei revolutii. Multimea cere de mult sange, acum i s’a oferit pretextu’. Pana sa aprinda facliile o femeie a izbucnit in lacrimi hohotind ‘de ce maica??’ Strigatul a ramas atarnand in mirosul de transpiratie, care a devenit vizibil. Si atunci, atunci s’a deschis usa. Oamenii au sarit in lumina soarelui in apus, cazand in genunchi, facand plecaciuni. Puhoiul ramas in tren s’a napustit asupra singurului loc ce s’a eliberat. Faptul ca se apropia o noua statie ce promitea noi locuri, dar mai ales imaginea nasului transpirand, cu lacrimi in ochi si subtiindu’si burta printre calatori, a potolit mania multimii. Intre timp, am trecut de alta statie. Multe locuri s’au eliberat si am fost si eu pe lista Fortunei. Situatia s’a detensionat in asa masura incat nenea a inchis radioul. Asculta ‘Trinitas’. Dealtfel, atmosfera trenului s’a rezumat la acel murmur familiar de voci pestrite si linistite. Iar trenul, aceasta barca pe raul Styx, spune aceaiasi poveste veche, ‘tagadam tagadam’ si nu stie ca azi a scris istorie.

Musica Coronensis

Anu' asta am uitat sa va anunt mai din timp dar o face Beni cu succes, de fiecare data. :)

Aici este pliantul

LJL

Little Joys of Life - Mergand azi spre munca, ce sa mai, trebuia sa traversez si eram acolo, am vazut ceva si mi-a placut.
Lucrez pe Hirscher unde, stie toata lumea, nu prea sunt locuri de parcare, exista multe semne de avertizare ca se blocheaza rotile si chiar se ridica masini frecvent.
Chiar langa minunatul sens giratoriu (da, ala in care am dormit, Adina) era parcat aiurea un Mercedes S Klasse alb. In mod prejudicios voi declara ca apartinea, cu siguranta, unui manelist, ignorant, cu gura mare, imbogatit in mod fraudulos, care isi sfida profesorii si nu stia continentele, nici in fata hartii. Ei bine, tocmai acestei masini i se blocau rotile si era ridicata de oamenii de la ridicari. Unul din ei radea cu gura pana la urechi si poza evenimentul. Uitandu-ma la el am vazut un om care se bucura de micile bucurii ale vietii, un soi de triumf pentru salariul lui mic, centrala pe care nu o porneste decat in noiembrie, bicicleta care i-a fost furata din curtea bisericii, pentru ultimu' job de la care a fost dat afara din lipsa de fonduri, pentru blugii pe care si i-a cumparat de la SH.
Grasanu' ignorant va trebui sa mearga pe jos. Hehe, the little joys of life, indeed!

Carmina Burana sau Ce o sa ascultati joi

Beni, din premiera in premiera. Nu e chiar adevarat, ca asta e prima premiera. Asta, adica ce urmeaza. Da, azi este o zi in care mi-am propus sa-mi bat recordurile de incorenta. Revin, Beni are o premiera la el pe blog, anume, prima traducere completa in limba romana a piesei Carmina Burana, ce o sa ascultati joi, daca veniti, ce se si aude pe fundal.

Aici primul cor si varianta completa aici

O Fortuna

1) O, soartă, asemenea lunii,
eşti atât de schimbătoare la înfăţişare,
mereu creşti şi descreşti,
într-o viaţă jalnică.
Este când nepăsătoare, când plină de grijă,
în joacă, faţă de agerimea minţii;
sărăcia, puterea,
le topeşte precum gheaţa.
2) Soartă crudă şi deşartă,
tu roată nestatornică,
situaţie rea, sănătate amăgitoare şi
pururea trecătoare,
întunecată şi acoperită de văluri,
te încordezi chiar şi împotriva mea;
în joacă îndur acum, cu spatele gol,
ticăloşia ta.
3) Norocul mântuirii şi al virtuţii
îmi este acum potrivnic,
dorinţa şi neîmplinirea
veşnic se află la strâmtoare.
În această oră, fără întârziere,
înstrunaţi coardele lăutei!
Căci prin lovitura soartei este doborât cel puternic,
plângeţi toţi cu mine!

Pentru turisti (brasoveni) pe 17 iunie, ora 20

In background se aude primul cor din Carmina Burana, anume, O Fortuna. Mna.

Musai sa fii acolo.