Să vă povestesc
cum a spart cana. Pe la ora prânzului dădu buzna în casă, abia respirând,
foarte însetat. Alergase toată dimineaţa după un fluture. Se repezi la dulap,
scoase cana galbenă şi dădu drumul aşa de tare la robinet, încât stropi tot
peretele şi pe el, pe burtică. Umplu cana ochi şi o duse cu lăcomie la gură.
Gâlgâlgâl şi apa îi alunecă pe gât şi i se prelinse pe bărbie.
Ce credeţi, nici
acum nu avea astâmpăr şi mişca ochii ba la stânga ba la dreapta. Aşa văzu el,
cu coada ochiului, o minge roşie, ce se odihnea sub masă. De îndată ce termină
de băut, puse cana pe colţul mesei şi se băgă sub masă, să scoată mingea. De
cum a pus mâna pe ea, se grăbi să iasă, uitând că se află sub masă. Poc! A dat
aşa de tare cu capul, încât masa se clătină şi cana căzu de pe masă. Bulbuc o
văzu la timp şi o prinse înainte să se lovească de podea. Răsuflă uşurat şi o
puse înapoi pe masă.
Toată alergătura
şi cascadoriile de sub masă îl încălziră pe Bulbuc. Se aşeză, deci, pe scaun şi
dădu drumu la ventilator. Vâjjjjjjj. Bulbuc se încruntă. La el abia ajungea un
firicel de aer. Se întinse spre ventilator şi-l dădu mai tare.
Vâjjjjjjjjjjjjjj, se auzi şi mai puternic. Eh, parcă era mai bine, dar Bulbuc
tot nemulţumit era. Se întinse din nou şi învârti de rotiţă până unde scrie cu
roşu „Maxim”. O rafală de aer, puternică îl lovi pe Bulbuc în faţă. Strânse din
ochi şi se chinui să respire. Clipi des, o dată, de două ori, când deschise
ochii a treia oară, văzu cana rasturnându-se de la aerul puternic, şi
rostogolindu-se cu avânt spre marginea mesei. Bulbuc sări de pe scaun şi se
aruncă pe burtă cu mâinile întinse. Cana, în liberă cădere, se învârti de două
ori în aer şiiiii ateriză în mânuţele gogonate ale lui Bulbuc.
Hiuh! „Am
reuşit!”, îşi zise el şi aşeză cana în centrul mesei.
Se aplecă să se
scuture şi să-şi frece puţin genunchii, căci se cam lovise cu prilejul
plonjării. Apoi, se puse din nou pe scaun, dădu ventilatorul mai încet şi se
lăsă pe spate cu scaunul. Deodată, auzi zgomot între florile de la pervaz. Ce
sa vezi? Era fluturele pe care-l alergase toata dimineaţa. „Te-am prins”, gândi
Bulbuc. Vru să meargă tiptil până acolo, dar apoi îi veni o idee mai bună. Băgă
mâna în buzunar şi scoase mingea roşie, pe care o aruncă cu toată forţa după
flutere. Acesta se feri dibaci iar mingea, mingea mai jucăuşă şi mai bezmetică
decât Bulbuc, se lovi de pervaz şi se întoarse cu viteză în direcţia din care a
venit. Puf! I-a venit lui Bulbuc, drept în ochiul stâng. Acesta, luat prin
surprindere, se dezechilibră şi căzu cu scaunul. În cădere izbi cu picioruşele
masa, care se clătină puternic, atât de puternic încât cana se răsturnă iarăşi,
se rostogoli şi se izbi cu forţă de podea. Ţăndări s-a făcut.
Bulbuc se
dezmetici şi se uită supărat la cioburi, reuşise până la urmă să o spargă.
„Off..”, suspină el şi ridică neputincios din umeri.
Deodată, ii veni
o idee! Zâmbi până la urechi, adună în grabă toate cioburile şi se duse fuga şi
aduse lipiciul. Cât ai clipi prinse cana la loc, dar din păcate îi lipseau,
într-o parte, 5 cioburi micuţe, pe care, oricât le-a căutat, nu le-a găsit. Se
intristă din nou, dar nu pentru mult timp. Iată că o nouă idee îi veni în
ajutor: „Am să o fac stropitoare!”
[De fapt, umbra
jucăuşă este a mea şi pe mine mă cheamă Marius şi mama mi-a zis să nu mai dau
vina pe alţii când de fapt toate prostiile le fac eu şi cu umbra mea.]
