vineri, 30 decembrie 2011

Draga mama,

vreau sa-ti povestesc despre ziua mea preferata din saptamana. Ziua mea preferata este duminica.

Pentru mine duminica este intotdeauna cu cer senin si soare, chiar daca stiu ca uneori e innorata. Se intampla chiar sa fie innorata din cauza mea. Ziua de duminica o cunosc de cand am deschis ochii constient si o tin minte, inca de atunci, ca fiind o zi de veselie, de caldura si de dragoste.

Stiu sigur ca duminica are mereu mancarea mea preferata si stie cand sunt suparata. Atunci cand ma plictisesc ma invita nastrusnic sa matur in fata casei sau sa ma iau de fund si sa ma dau de-a-nscapetelea.

Se intampla ca duminica sa fie obosita, venind saptamana dupa saptamana, dar si atunci ma face sa zambesc si ma incurajeaza sa traiesc frumos.

Sunt saptamani in care ma cert cu duminica, alegem dintr-un cos motivele. Cateodata, ne certam asa de tare incat mi se pare ca saptamana se va termina sambata. Dar nu e asa. In toate datile, sambata noaptea, duminica ma imbratiseaza cu drag, lacrimand, in somn. Simt de fiecare data si-mi promit sa nu ne mai certam.

Duminica m-a invatat tot ce stiu, ca e frumos sa multumesti, sa-ti ceri iertare, sa ajuti pe cei din jur, sa fii constiincios, sa iubesc, sa muncesc si sa sper. Face, incontestabil, parte din mine si asa va fi pentru totdeauna, pentru ca iubesc duminica.

Vreau sa-ti spun, draga mama, ca pentru mine, esti mai frumoasa, pe dinauntru si pe dinafara, decat o zi de duminica fara sfarsit!

marți, 20 decembrie 2011

Despre carti si viata (neslefuit)

Toti oamenii citesc. Din diferite motive. Sunt carti si carti. Unii oameni, care din pedeveu' meu sunt cei mai nefericiti, sunt facuti sa citeasca. Toata viata se gandesc numai la momentul cand o sa se eternizeze cu o carte in brate. Sunt facut pentru asta si chiar daca nu gasesc cartea perfecta pentru ei, nu se despart de ea nicicum.
Sunt oameni care citesc pentru ca toata lumea citeste. Isi aleg cea mai colorata, aratoasa carte de pe raft si se afiseaza cu ea. Cu toate ca nu e musai sa o si citeasca.
Exista si oameni care stiu ca la un moment dat vor citi, dar nu se grabesc.
Mai sunt si oameni, printre care ma numar si eu, care nu tin mortis sa citeasca, dar se intampla sa le cada o carte in maini.

Cartile. Cartile sunt de toate felurile. Cu poze, fara mult text si subtext, carti enciclopedie, care stiu tot,carti amuzante, carti cu coperti tari sau flexibile, carti vechi, carti noi, carti invelite in piele. Sunt carti pe care tu le termini si care te termina pe tine. Unele te marcheaza pentru restul vietii, iti modifica cursul. Altele, trec asa de repede ca le si uiti titlul, in cel mai rau caz uiti ca le-ai citit.
Sunt carti pentru care faci sacrifici sa le cumperi, imprumutate de la prieteni, citite de prieteni, carti furate, carti gasite in tren.

Ce se alege de o carte dupa ce o termini? Ii lasi amprente pe coperta, poate ii rupi o foaie din neglijenta, uneori o sa subliniezi pasajele care iti plac.
Cu tine? Cu tine ce se intampla dupa ce termini o carte?
Merg pe strada si vad lucruri care-mi amintesc de pasaje din ea, ii simt pentru o vreme indelunga mirosul in nari, stiu cum suna paginile ei cand o rasfoiesti. Uneori, daca inchid ochii, ii simt hartia in palma. Stiu ce se gaseste pe toate paginile. As sti unde ar trebui sa o deschid sa citesc veselie si as sti unde sa o deschid sa citesc enervare. O cunosc atat de bine incat unele fraze mi se par copiate din gandurile mele si atunci cand adorm joaca prinselea, in urma pasilor iesind vise frumoase. Iar dimineata, ma trezesc fiind sigura ca e pe noptiera, asteptand sa citesc din ea.
Ma scald in tot felul de sentimente, dar cele mai insistente sunt frustrare, tristete si dor dupa o carte citita, o carte, care nici macar nu era a mea.

luni, 5 decembrie 2011

Ziua 10: Ceva ce am facut eu

M-am tot gandit ce sa pozez pt ziua 10. Am facut o gramada de prostii de lucru manual, dar nu meritau o poza pe blog.
Asadar, o sa pun poza cu ceva ce a facut catelul meu, Tascha.




Mai are inca 6. Daca vreti, sunt de dat :D

miercuri, 9 noiembrie 2011

Ziua 9: autoportret fara fata

Am stiut de la buna inceput ca poza asta va avea ceva de a face cu picioarele mele. Imi plac foarte mult picioarele mele si le voi permite sa ma reprezinte.
Iata, deci, o poza cu papucii mei de casa si una cu picioarele ce tocmai au iesit din ei (ultimele doua sosete din dulap).


luni, 31 octombrie 2011

Ce-mi doresc de ziua mea

Mai sunt exact 11 zile pana pe 11 a 11'a doo mii 11, adicaaaaa ziua mea :D
Anu' asta, spre deosebire de anu' trecut, imi doresc o multime de lucruri si pt a optimiza procesul de daruire-primire am intocmit o lista.
Asadar, imi doresc:

- una bucata pedala de sustinere
- una bucata roata de bicicleta (spate)
- 12 bucati strampi colorati - nu toti la pachet (rosu, galben, portocaliu, verde inchis, verde deschis, albastru inchis, mov, roz, crem, maro si visiniu)
- forme de prajituri
- o trotineta
- o perna (pt un cap jumate-doo)
- o lenjerie de pat colorata (uni)
- o pijama cu oi/girafe/rate, marimea mea (xs)!
- o geanta neagra de fusta, sa intre un A4
- sosete lungi
- manusi de snowboard
- manusi de boschetar, cu un deget
- caciula
- pe Carmen
- orice are legatura cu snowboard, accesorii colorate, gatit sau este in esenta util

Puteti sa va inscrieti aici si puteti sa exprimati si dorinte de prajitura. Anonim, desigur, sa pastram elementul surpriza :))

marți, 25 octombrie 2011

Fraier, caut aer

Daca spui repede de tot 'fara aer' iese 'fraier'. Si stii cand esti fraier? Cand ti se taie respiratia pentru grijile altora si cand te dezumfli din cauza criticilor neasteptate.

luni, 24 octombrie 2011

Despre solisti si bibelouri

Parerea mea este ca solistii intr-un concert sunt ca si bibelourile in vitrina. Le gasesti in toate casele pentru ca a fost o generatie care a crezut cu tarie ca nu trebuie sa existe casa fara bibelou. Ca, deh, ce zice lumea daca nu ai un solist in concert?

Exista o multime de soiuri de bibelouri, la fel cum exista tot atatea soiuri de solisti.

AStfel, avem solistul peste de sticla pe televizor. Acesta este autohton si se gaseste in toate concertele. Deobicei este un corist mai rasarit, care, asemenea pestelui de pe tv, tine gura ceva mai deschisa decat ceilalti coristi.

Mai exista solistul balerina cu un picior sau doua dezgolite. Acestia sunt solisti foarte aratosi, imbracati bine, plini de charisma, nu foarte talentati muzical. Datorita prezentei lor rapitoare publicul nu tine cont de 'micile greseli de interpretare'.
In acasi categorie intra si bibeloul balerina cu fata prost pictata. Acestia sunt acei nefericiti care nu au nici prezenta scenica nici aptitudini muzicale. Singurul motiv al aparitiei lor ca solisti este mana murdara si obosita a destinului, precum si parerea, prost conceputa, evidentiata mai sus, cum ca un concert trebuie sa aibe solisti.

Nu putem trece cu vederea solistul copilas cu pantalonii suflecati si piciorusele goale. Aceasta este pe de parte cea mai frustranta categorie de solisti. Acestia acuza cel mai frecvent o laringita, un nodul pe coarda sau o oboseala extreeema adunata in urma zecilor de concerte pe care le-au sustinut in ultimele doua zile. Ei tot timpul se menajeaza la repetitii cu promisiunea ca isi vor da drumu' in concert. La ce exact isi dau drumu' nimeni nu stie, dar nu e niciodata pe unda muzicii. Pe scurt, acesti solisti sunt imposibil de auzit la adevarata lor valoare, pentru simplu motiv ca n-au.

Nu putem trece cu vederea bibelourile pescar, caruia ii lipseste undita. Acestia, de regula, sunt solisti veterani, in prag de pensie. Si stand ei asa in prag, nici nu pleaca, nici nu lasa pe altii sa intre. Acesti solisti evoca tot timpul vremurile minunate cand aveau o undita. Daca acele vremuri erau minunate sau nu, nimeni nu poate sti, sunt atat de batrani incat nimeni nu-si aminteste.

O categorie mai rara, dar va promit ca exista, este bibeloul cu leopardul stand in fund, insumand o inaltime de 0.5m. Acesti solisti sunt solisti pe care mai nimeni nu i-a auzit, dar de care toata lumea a auzit. In consecinta, ei sunt niste mari solisti. In foarte rarele lor aparitii publicul intelege de ce apar asa de rar.

O ultima categorie, cea mai rara, sunt bibelourile originale, pictate cu atentie si cu gust. Acestia sunt singurii solisti, care din pedeveu' meu, merita ascultati. Desigur, ei sunt rari si scumpi si de cele mai multe ori constienti de valoarea lor, astfel, cu nasurile pictate foarte pe sus. Ceea ce-i face sa fie tot bibelouri, total inutile in casa sau in concert.

Solistul ideal are prezenta, prezenta scenica, prezenta de spirit, experienta, un glas de arhanghel, se adapteaza cu umilinta, la nevoie, rolului de corist, nu se imbolnaveste inaintea concertului, canta de dragul artei si nu a banilor si se retrage de pe scena muzicala in glorie. Desigur, dupa cum nu exista bibelouri frumoase, nu exista nici solisti ideali.

Asadar, daca esti proprietar de casa pune bibeloul la locul lui: intr-un muzeu, intr-o opera, intr-o colectie sau intr-un oratoriu.

Toate asemanarile cu realitatea sau cu persoanele reale sunt neintamplatoare si strict intentionate.

miercuri, 19 octombrie 2011

Ziua 8: tehnologie

Blocul asta este in drum spre locul meu de munca, chiar langa. Nu e cine stie ce chestie reprezentativa pentru tehnologie dar pe mine ma amuza. Imi imaginez ca in bloc, la etajul 10 este un mecanism enorm de ceas si ca undeva in spate e o rotita (putin spus rotita), care este invartita in fiecare seara de catre asociatia de locatari, in frunte cu administratorul. Administrator, care, bineinteles, are unghia de la degetu' mic lunga si ia toata treaba foarte in serios.

luni, 10 octombrie 2011

luni, 3 octombrie 2011

Ziua 7: ceva nou

Am un prieten, care imi este drag si cu care vorbesc periodic la telefon. Nu stiu cum se face, dar pana sa ma sune am o mie treispatru de chestii de povestit si cand vorbim nu-mi mai vine nimic in minte. In plus, de ceva vreme, ziceam, imi amintesc mai greu ce am de facut sau zis, in general. Asa ca, am inceput sa-mi notez pe palma ce vreau sa-i povestesc. Asta e ceva total nou pt mine.
Bonus o poza cu un cutu din Herastrau.

miercuri, 28 septembrie 2011

Autorevelatie

De felul meu tin minte toate tampeniile posibile si imposibile (really, try me), dar de vreo luna mi se pare ca am gauri in cap prin care nu doar ma uit la lume, ci zboara tot ce incerc sa tin in minte.

joi, 22 septembrie 2011

Ziua 6: amintire din copilarie

Stiu, mi-a luat o vesnicie sa pun urmatoarea poza, motivele sunt multiple. Cel mai important este ca aparatul meu este la sora mea si nu reusesc sa-l recuperez. Asta in sine este deja o amintire din copilarie. Alt motiv ar fi ca mi-a fost destul de greu sa ma opresc asupra unui singur lucru, mai ales ca in ultima vreme am tot fost nostalgica. Insa, ce m-a facut sa ma hotarasc o data a fost weekendul trecut, pe care l-am petrecut acasa. Am fost cu mama la alune, am gasit doar una, dar mi-am amintit cum mergeam cu Adriana si ne intorceam cu sanul plin de alune. Ne intepau de numa pe piele, ne opream la masa de tabla de langa padure si le spargeam acolo cu o piatra colturoasa. Masa aia nici macar nu mai e.
Pe scurt, sa putem trece mai departe, mai jos o poza cu copacul in care ma cataram zilnic pana la 11 ani. Poza facut cu telefonul, se intelege de ce.

luni, 22 august 2011

Ziua 5: cineva pe care iubesc

Stiu sigur, sigur ca va asteptati sa pun acum o poza cu pretenu', dar o sa pun o poza cu oamenii pe care-i iubesc de 8 ani incoace, cu care am cele mai multe si haioase amintiri: Jugendbachchor si pe langa poza asta ii mai mentionez pe Ramona, Horia, Micsandra, Poli, Gellert, Paki si Cristina.
Bonus cei doi caini ai mei, care ma iubesc mai mult decat ii iubesc eu pe ei. Nanzio si Tascha











vineri, 12 august 2011

Ziua 4: culoarea preferata

Culoarea mea preferata este curcubeul. Nu am gasit un curcubeu ieri, asa ca am facut poze la haine colorate. In afara de curcubeu culoarea mea preferata este albastrul cerului si cerneala.




joi, 11 august 2011

Ziua 3: nori

Ieri si azi au fost nori pe cer, coincidential. Nu ma pricep sa fac poze la nori, cum nici nu ma pricep sa rad din nori si ceata, numai din senin. Totusi, ca sa nu fiti foarte dezamagiti am adaugat si o poza mai reusita,dar mai veche.





miercuri, 10 august 2011

Ziua 2: Ce am purtat

Ieri a fost o zi cu blugi si pene. Asadar, sandalele cumparate cu Simona, blugii de la Adina, cureaua de la mama, tricoul din Bucuresti, ochelarii ca a lui Carmen, dar albastri si o pana galbuie. Cureaua nu se vedea de tricou, asadar nu am fost un dezastru cromatic, cel putin nu din pedeveu' meu.







marți, 9 august 2011

Ziua 1 : Autoportret

M-au mirat totdeauna pictorii care au reusit sa-si faca autoportrete. Nu prea inteleg conceptul, dar este o provocare pe care am acceptat-o. Asadar, in cautarea luminii potrivite am fost ieri in parc si voila: autoportret












joi, 28 iulie 2011

Extreme

In mica vacanta de weekendu' trecut am avut de a face cu 2 fete. Una de 8 ani, verisoara mea Alexia si cealalta de 16 ani, o vecina a verisoarei mele.

Am plecat cu Alexia sa cumparam Finetti sa facem clatite. Cand am iesit a lasat usa deschisa. M-am intors sa o inchid, dar deja o inchisese mama ei, matusa mea. Pe scari i-am zis "De ce nu ai inchis usa cand ai iesit?" Mi-a raspunsa, fara sa se uite la mine, "ca sa o inchida vantu'". Usor nemultumita i-am zis "nu a inchis-o vantu', a trebuit sa o inchida mama". Razand si sarind peste doua scari, foarte sigura pe ea, mi-a zis "aaaa, ai vrut sa zici mama natura, adica vantu'.."

Seara in fata blocului, a venit vorba de facultati. Pustoaica de 16 ani m-a intrebat daca ii recomand sa dea la jurnalism. I-am zis "in primul rand trebuie sa-ti placa sa scrii". M-a intrebat repede "de mana sau la calculator?"

vineri, 15 iulie 2011

Autorevelatie si recomandare de film

Mi-am dat seama ca s-ar putea sa cred ca o stare de tristete este mai confortabila decat starea de bucurie. Bucuria imi da o stare de anxietate.

Daca vreti sa vedeti un film fara femei frumoase, fara barbati puternici, cu oameni cu nevoi si temeri reale, oameni imperfecti, fara asteptari imposibile, cu umor real, cotidian, va recomand cu toata caldura Elling

marți, 5 iulie 2011

Culmea familiei

Este atunci cand perioada ta de concediu depinde de concediul mamei naturale a primului frate infiat.

miercuri, 29 iunie 2011

Buna seara, Bucuresti

Mergand spre casa in seara asta ghici cu cine m-am intalnit? In afara perimetrului obisnuit a lui, ma astepta bucuros cutulache de la florarie, cel cu cataracta la un ochi. Trebuie sa-l stii, este maroniu si blanos si afiseaza deobicei un aer de nepasare fata de imbulzeala cotidiana. Ei bine, dragul de el, in ciuda orei tarzii, le tinea companie unor oameni, mai veseli asa. S-a apropiat gudurandu-se de mine si si-a lipit capul de genunchiul meu in timp ce-l scarpinam pe dupa ureche. Dupa ce l-am alintat am pornit mai departe spre bloc. Si cum mergeam eu asa, pasnic, ma gandeam ca in mod cert I-as multumi lui Dumnezeu pentru caini. Am inaltat un gand chiar cand am intrat pe aleea de la bloc, cand, ghici ce s-a intamplat? Perfect stapan pe teritoriul lui, insemnand la fereastra de la etajul 4, era vecinu' de la 4, cel cu ochii impaienjeniti de bautura. In ciuda orei tarzii si a bunelor maniere a aruncat o cutie de bere pe geam, fix pe mijlocul aleeii.
Si cu toate astea cainele se numeste animal. Mda.

Toata lumea, mainile in aer!

Inca de cand am fredonat o intreaga duminica dimineata cu sora mea am vrut sa scriu postarea asta. Iata ca dupa 6 ore de munca (rezultatele se pot vedea aici) m-am amuzat adunand urmatoarele.
Si daca nu te batai macar putin inseamna ca nu ai copilarit in '90. ;))







































luni, 27 iunie 2011

6 luni si un cerc complet

Am alergat azi cu creionu' si radiera. Cu creionu' scrii chestii si cu radiera stergi. Numai ca nu poti scrie cu creionu' orice si nu orice merge sters cu radiera. Si asta ma intristeaza teribil.
Le-am pus pe masa. Sa le ia cine vrea.
Cerneala. Un ocean de cerneala imi doresc. Si inca sa fiu inger pazitor. Si sa n-adorm.

vineri, 17 iunie 2011

Autorevelatie

De cand m-am mutat in Bucuresti m-am convins ca orientarea imi lipseste cu desavarsire. Astfel ca ar putea sa mi se intample cu usurinta urmatoarea treaba

miercuri, 8 iunie 2011

MiC, ep 8, is here

Hotmail, e-mails and girls provider

A little prologue: Alberto has just been through an operation. He had his right wrist operated, thinking that a scar will make him more attractive and irresistible. As they say, chicks dig scars!

joi, 26 mai 2011

MiC, ep 6, is here

What's up Doc

Aveti rest?

Soare, soare de 10 dimineata. Flip, flip, mi se auzeau papucii pe piatra cubica. La colt, un chiosc de ziare, o tanti la vo' 46 de ani. 'Daca vreau o Romanie libera, Adevarul si un Cancan, aveti sa-mi dati rest la 100 de lei?'
Nenea vanzator s-a uitat prelungit la ea apoi in zare 'Daca vreti o Romanie libera trebuia sa va fi nascut acum cateva secole. Sau ati putea acum sa nu mai cumparati produse importate, sa nu mai copiati carti la XEROX, sa nu mai aruncati gunoaie pe strada, sa nu va mai bagati in fata la coada, sa nu mai mergeti fara bilet, sa respectati oamenii care vorbesc, sa nu mai dati mita, sa respectati regulile de circulatie, sa folositi resursele responsabil, sa munciti nu doar pentru bani, sa respectati munca altora, sa incurajati copiii sa gandeasca pentru ei, sa nu mai intelegeti prost democratia, sa iubiti tara, sa va invatati copiii sa o iubeasca, sa nu criticati fara sa construiti si inca atatea.
Cat despre adevar, adevarul va va face liberi. Fiti un om adevarat. Sincera cu toti, dar mai ales sincera cu sine. Cautati sa va raportati la Adevar.
Cancan? O forma de distractie ieftina si fatis pornografica. Heh, odata ce veti avea o Romanie libera si Adevarul, n-o sa mai cereti Cancan. E clar.
Si, in cele din urma, daca lucrurile are sta asa, nu v-ati mai multumi cu resturi'
A oftat si s-a uitat din nou la ea, cu o dezgustare resemnata 'Nu, n-am. Mergeti sa schimbati la McDonalds'

miercuri, 25 mai 2011

New Guest at MiC

He is finally here! The Doctor, who prescripted marijuana smoke to Ray, will join MiC this week. His name is Blend-Ahmed. This, however, is not his true name. He changed it during college so he could blend in with his Arabic colleagues. He has recently performed a brain surgery on Deenah, who had refused the marijuana prescription. In spite of his non-orthodox treatments, Blend-Ahmed is a very good and capable doctor. Serious but with a sensible sense of humour, he takes (medical) care of most of the MiCs.
Surprisingly, he never had or will have a selfprescription of marijuana.

luni, 23 mai 2011

Premarți sau Dovada ca daca te iei de ceafa poti sa te scoti din noroi

Nu cred in ghinion, dar azi i-am dat o sansa dupa ce am citit un mesaj pe youtube, din care reiesea ca voi muri in doo zile daca nu repostez mesajul (si daca il repostam, vineri urma sa ma sarute iubirea vietii. Asta, asa, in caz ca erati curiosi sau in cazul in care iubirea vietii isi facuse planuri cu mine pt vineri, sa aibe timp sa le anuleze). So, am dat o sansa ghinionului si mi-am pierdut abonamentu' metrorex, m-am asezatcu fundu' intr-o guma, fund cu care m-am asezat apoi pe scaun, guma fiind acum si pe pantaloni si pe scaun si mi s-a stricat sticku' de internet. M-am conectat la o retea schnurlos nesecurizata, careia ii place sa joace v-ati-ascunselea. Dar asta nu e rau. Mi-am consumat azi cele 3 ceasuri rele de maine.

De scris aici voiam sa scriu altceva, da' am zis ca dupa sesiune, ca, am uitat sa va zic, da' m-am facut serioasa. Dar iata ca, in ciuda examenului de maine (sau azi, ca cine stie cand apuc sa postez. sau ieri - de siguranta), nu pot lucra la finalizarea proiectului. Concluzia este ca eu cand vreau sa scriu, scriu. Sau, mai bine, trebuie sa scriu.

E pe cale si un nou episod din MiC, in care o sa apara multastepatul doctor, care i-a prescris lui Ray sa fumeze marijuana. Am sa va mai spun ceva si despre cuvinte. Poate tot in seara asta, cine stie. Ma gandesc ca ati observat ca de la jumatea lui martie pana la inceputul lui mai nu am scris nimic. Cu toatea astea, statistic, numarul de vizite pe zi a ramas constant, ba chiar a crescut. Ceea ce e ciudat.

Mi-am dat seama acum ca unele din dorintele mele cele mai puternice sunt cele mai banale chestii. Banala in sensul ca si tanti Marika, care vindea seminte la colt la Ursu, isi putea dori chestiile astea. Adica, cine nu-si doreste sa dea timpu' inapoi sau sa fie invizibil? Acum vreo doi ani imi doream sa fiu inger pazitor. O sa incep sa-mi doresc asta din nou. Gata. Ma apuc de treaba. Maine iau 10.

luni, 9 mai 2011

2 zile si 70 de lei mai tarziu

In intelegere.
In inca 5 minute.
Intr-un radiator.
In de doua ori "aproape perfect" poate rezulta un "perfect".
Intr-o lingurita de metal.
Intr-un radiator mai bun.
Intr-o masina.
Intr-un miracol.
Sau o tragedie.

duminică, 1 mai 2011

10 lucruri care incap intr-o zi

In seara asta jucam un joc nou. Spune alfabetu'. A, B, C, D, e ... Stooop! O. O?
Hmm..
O bucata de soare pe dimineata, O gramada de monezi si O piata, Inainte de pranz O veste buna si iarasi soare venit ca arvuna, langa lac O salata si putin mai tarziu O ciocolata refuzata, intre, O scurta parodie si O nemultumire ca vantul adie, O statie plecand, venind si, in cele din urma, O noapte in care adorm zambind.

vineri, 18 martie 2011

merge si fara cuvinte

Acum sunt EM 80 1, pentru ca azi si de o vreme incoace ECC40 2. As vrea sa EF80 7 si sa pot sa ECC82 5. Imi e EABC80 1. Sunt asa de multe EF18 1.. Acum as vrea doar sa ECC85 1.
ECC81 1

duminică, 13 martie 2011

Conclusion

For a while I really thought that you go, you see and then you conquer.
I grew older and learned that not going and not seeing is the best way not to get conquered.
However, my conclusion is that you can go anywhere or nowhere and you might aswell poke your eyes out, as long as you are conquered, it doesn't really matter.

joi, 10 martie 2011

NP

Pentru ca Beni insista ;)) mai jos un video cu NP, pe numele lui complet Yamaha NP-30

duminică, 6 martie 2011

My new love

Il cheama NP. Nu pot sa va zic numele complet pentru ca i-am promis ca nu-i voi face reclama aici. Ne stim de o luna, cam, si ne intelegem foarte bine. Nu ne-am intalnit din greseala. Eu il stiam de ceva vreme din vedere si am intrebat in stanga si in dreapta mai multe detalii, care m-au convins sa incep o relatie tocmai cu el.
Cred ca si lui ii place de mine, desi nu l-am intrebat niciodata.
Se poarta frumos si nu-mi reproseaza niciodata nimic. Nici ca-l ignor, nici ca-l agasez.
De ceva vreme ne intalnim in fiecare seara si e tare bine. Stam impreuna si timpul trece pe langa noi, zambind, probabil. Oricat de suparata as fi, ma asez langa el si mi se linisteste sufletul. Nu-l deranjeaza tristetea mea si nici entuziasmul debordant.
Uneori, ziua, ma trezesc gandindu-ma la el si abia astept sa se faca seara si sa ne intalnim.
Ne-am terminat intalnirea acum o ora, dar inca mai simt in palme atingerea lui.
As vrea sa pot petrece mai mult timp cu el, dar sunt seri in care sunt prea obosita. In astfel de seri adorm cu un regret in gand.
Nu si in seara asta. In seara asta adorm zambind, pentru ca il am pe NP.

luni, 28 februarie 2011

duminică, 27 februarie 2011

LIL

Little Ironies of Life.
Am descoperit in seara asta o vanataie in genunchi. Are forma exact ca cea de pe suflet. Aproape la fel. Aproape, pentru ca se vindeca. Aia din genunchi.

luni, 14 februarie 2011

Cearta in scara

Nu, nu e cearta pe scara valorilor, nici pe scara prioritatilor. Este o cearta pe o scara mult mai prozaica. O cearta in scara blocului, o cearta intre vecini. Ce sa mai ne ascundem dupa deget, intre mine si vecina de sub mine.
Ne stim de o viata, dar nu am reusit niciodata sa fim prietene bune. In majoritatea timpului ne intelegem, dar sunt si multe momente in care ne certam ca la usa cortului. Culmea e ca tot cum zice ea tre sa facem. N-ai vazut asa ceva, dar de starea ei de spirit atarna, dom'le, frumusetea blocului. Musai sa fie ea vesela si nu mahnita. Si pe cuvantul meu daca-mi dau seama de ce. La o adica, lumea de la mine are asteptari si pe mine se bazeaza sa iau decizii cu privire la bloc, la intretinere si, deh, altele. Si din cauza ca de ea atarna, cum ziceam, trebuie sa tin cont de ea si parerile ei. Si are niste idei cateodata...ai zice ca nu e intreaga la.. hmm.. as zice acum 'la minte', dar nu pot, desi, pana la urma, asa e.
Ca sa ma credeti ca e nebuna, sa vedeti ca am tot dreptul sa ma cert cu ea, am sa va zic. Nu, stiu ca nu e frumos sa dai din casa, dar cateodata imi vine sa o dau afara in suturi.
Ieri. Ieri? Da, ieri, o vad iesind din casa in pijamale. O intreb unde se duce, imi zice peste umar ca se duce sa alerge in parc. Imi fac cruce cu ambele maini. Nici nu s-a gandit sa ma intrebe, sa-mi ceara parere. Adica, ce-o sa zica ceilalti din celelalte blocuri, despre noi? Ca suntem o casa de nebuni, aia o sa zica!
Sau. Mananca noaptea aiurea. I-a lasat o prietena un ou Kinder pe noptiera si l-a mancat la 11:25 noaptea! Cand am intrebat-o de ce mananca la ora asta ciocolata mi-a raspuns, stergandu-si colturile gurii cu limba, ca asa pofteste, dupa care a facut ochii mari si a intins mana dupa sticla de Cola. Sticla cumparata fara voia mea, evident. De cate zeci de ori i-am spus sa manance sanatos, degeaba.
Si are un obicei proooost. Ii lasa pe toti sa intre in bloc. Nu-i verifica niciodata de intentii, de ce daune ar putea aduce, de trecutul lor. Nu, dom'le, ea ii crede pe toti. Se uita cu ochii mari la ei si crede orice cuvintel i se zice. Nu invata niciodata. Uneori imi e mila de ea ca e asa de naiva. As vrea sa o ajut, va dati seama, ca doar un suflet avem, dar nu ma asculta. Plange uneori de imi pierd eu mintile incercand sa o linistesc.
E fraiera. I-am zis si in fata. Va ziceam, ii primeste pe toti, fete, baieti, caini si fluturi si pe toata casa scarii sunt poze cu ei si urme ca ne-au vizitat. Urme ce ajung pana la mine, la mansarda. Si doar i-am zis, sa-si tina vizitatorii doar pentru ea. Da' pe unde te uiti poze, bilete de tren, de autobuz, cabluri, sosete in dungi, ciuperci de lemn. Pe fiecare hol miroase a altceva, ba a liliac, ba a bumbac, ba a ariel, ba a primavara, ba a bebelus, ba a cartofi si se aud tot felul de melodii. Mai ceva ca la nebuni.
Mai fac eu curat din cand in cand, dar nu le arunc tot timpu' si ma trezesc ca le gaseste si le pune la loc de unde le-am luat. De fapt, de asta ne-am certat acuma. Venise, tot asa cineva in vizita. I-am zis de la inceput 'nu-i deschide', da' nu m-a ascultat. Nici nu stiu de ce-mi racesc gura cu ea. Serios. Evident, casa scarii s-a umplut din nou de mirosuri, melodii, cuvinte mazgalite ondulat pe toti peretii. Am incercat sa-i mai zic, dar ziceai ca e surda. De obicei, ma asculta si ori ma aproba si face cum vrea ea ori isi gaseste scuze, da' de data asta parca nici n-auzea. La un moment data nici nu i-am mai zis nimic, pt ca o vedeam asa de vesela si binedispusa. Pana intr-o zi cand, ajunsa acasa, am gasit usa sparta, luminile stinse si un curent sinistru de la geamu' larg deschis. Plangea ascunsa intr-un maldar de chestii, imi e si greu sa descriu, ca nu o inteleg, nu o inteleg. Am tras de ea cateva saptamani bune, sa o scot de acolo.
Acuma, imi era si mila de ea, da' stiam ca eu voi fi trasa la raspundere din toata afacera asta. Am spalat peretii impreuna, am aruncat tot ce am gasit si m-a lasat ea sa arunc, am alungat toata muzica si s-a linistit.
Incepusem sa ne intelegem chiar bine. Ma miram si eu de ea. Ea era vesela, eu multumita, blocu' arata bine, dar zilele trecute, vrand sa o invit la o cafea si o discutie, am intrat la ea in casa. Inca de cand am deschis usa, mirosuri si sunete mi-au inundat nasul si urechile. Si ce mi-a fost dat sa vad?? Tot ce aruncasem, sau crezusem ca aruncasem, era adunat acolo! A tresarit cand m-a vazut si a ascuns repede la spate o nenorocita bucata de cablu.
Intai am fost consternata. Nu-mi dadeam seama cum poate sa fie asa. Apoi m-am infuriat cumplit. Am strigat la ea. Am facut-o in toate felurile, de la naiva la nespus de inselatoare. Ea nu zicea nimic. Asta m-a infuriat si mai tare! Trebuie sa ai o explicatie, un motiv, un rationament, daca faci ceva! Ori ea, cand o intrebam, strigand, de ce mai tine toate porcariile alea imi raspundea tamp 'imi sunt dragi'.
Nu am mai rezistat. Am legat-o de maini si de picioare si apoi am prins-o de calorifer. Nu a opus rezistenta, ca e bleaga. I-am pus si un calus in gura, sa nu o mai aud. Apoi, am facut o gramada din toate gunoaiele alea si am vrut sa le dau foc. Cand m-a vazut ce vreau sa fac, a inceput sa se zbata, dar nu avea nicio sansa sa scape din stransoare. S-a luptat cat s-a luptat, dar pana la urma a cedat si a inceput sa planga. Eu cautam de nebuna un chibrit sau ceva cu care sa dau foc, cand am vazut-o ca plange. I se adunau lacrimile la inceputul obrazului pana se faceau un strop mare, care apoi se rostogolea grabit pana jos, imprastiindu-se in mii de stropi micuti. I-am cautat privirea, era goala. Atunci, in secunda aia, ea de o parte, eu de cealalta, intre noi un maldar, un maldar de gunoaie pentru mine, un maldar de comori pentru ea, am realizat un lucru. Era cat pe ce sa o omor.
Am dezlegat-o. I-am inapoiat lucrurile si ea mi-a promis, stergandu-si nasul pe maneca, ca nu mai lasa pe nimeni in casa.
Am sa o cred, ce sa-i fac? Pana la urma, nu putem una fara cealalta. Fara mine, ea nu ar fi intreaga la cap si eu, eu as ramane fara inima.

joi, 10 februarie 2011

Revolta picioarelor

Ne revoltam. In primul rand si-n primul rand, cerem sa nu ne mai numesti membre inferioare. Nu ne simtim mai putin importante decat mainile, care, pe nedrept, sunt numite membre superioare.
Enumeram mai jos conditiile in care vom continua sa mergem.
Vei avea grija pe unde mergi si pe ce calci. Iti reamintim ca, de fiecare data, cand ai calcat pe cineva pe nervi ai avut de suferit.
De asemenea, este de evitat calcatul pe bataturile altora.
Desi ai avut suficiente experiente, inca nu ai invatat ca intri in incurcaturi atunci cand calci pe bec.
Cerem in mod subliniat sa nu mai calci stramb.
Total interzis este sa-i calci pe altii in picioare.
De asemenea, vei avea grija sa nu mai calci nici pe cozi.
De dorit ar fi sa gasesti niste urme pe care sa calci.
Vei avea grija in ce bucatarii umbli, pentru a evita sa mai calci in strachini.
Numarul de carari pe care vei merge sa fie sub 7.
Din cand in cand iti va fi permis sa-ti calci pe inima.
Daca mergi des la apa, nu vei lua cu tie ulciorul.
Atunci cand vezi ca toate merg pe dos, te vei opri.
Vei avea grija sa mergi mai repede decat iti merge vestea.
Si nu in ultimul rand, sa nu mergi niciodata prea departe.

In cazul in care nu vei respecta conditiile de mai sus, vom face greva.

Bibliografie: Beni, Carmen, Ramona, Adina, Larisa

duminică, 6 februarie 2011

De ce e bine acasa

Acasa e bine pentru ca e becu' aprins si pentru ca ciorba e calda. E bine pentru ca patul e facut si daca iti e frig nu trebuie sa te duci singur dupa patura. E bine pentru ca Zdrelica se ascunde la incheietura cotului si pentru ca Tascha te linge pe maini si mananca conopida murata cu tine. E bine pentru ca toti se bucura sa te vada si mergi la masa la prieteni, mananci paste dintr-un lighean si bei limonada din acvariu. E bine pentru ca partia e la 10 minute de casa si pentru ca la 10 minute de partie e casa.
Eh, cel putin am venit cu personalul, care nu inceteaza sa ma uimeasca. Este o lume in sine, o lume nebuna si amuzanta.
Buna seara, Bucuresti

joi, 3 februarie 2011

Intrebare

Cui nu-i place culoarea din background? Mana stanga sus.

Cine are prefera un font fara serife, gen Arial? Mana dreapta sus.

Se abtine cineva?

joi, 27 ianuarie 2011

miercuri, 26 ianuarie 2011

64

Sometimes it's a relieve to mourn about something different than usual. However, I..

luni, 24 ianuarie 2011

10.12.10

Cel mai frumos apus pe care l-am vazut vreodata :). Ninge. Intre realitate si fictiune, intre Bucuresti si Brasov, intre toamna si iarna, intre mov si portocaliu.

miercuri, 19 ianuarie 2011

A new guest at MiC

Everybody, I would like you to meet Ray. He is good looking, funny and very smart. Everybody likes him. However, he is constantly smoking a joint. No, he is not a stoner, he is under medical prescription. He has too many ideas and his doctor suggested he should smoke in order to reduce the traffic in his head. Who his doctor is, we'll find out later. Don't applaud, sudden loud noises might scare him.

MiC, Season 1, last episode

marți, 18 ianuarie 2011

Protocoale si Portocale

Cunosc oameni cu care am protocoale, cu care ma balacesc in conventii sociale, carora le urez weekend placut, o seara frumoasa si pofta buna si le zic multumesc frumos.
Apoi cunosc oamenii cu care am portocale, cu care ma balacesc in subiecte on topic, off topic, sub topic, pe dupa coltul topicului, oameni care-mi fac si carora le fac weekendul placut, care-mi lumineaza serile, carora le zic doar pofta si carora le multumesc frumos, simplu, cu cuvinte si fara.
Si in cele din urma sunt oameni care vor protocoale si le dau portocale si si mai putini care vor portocale si le dau protocoale.

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

miercuri, 12 ianuarie 2011

Autorevelatie

Mi-am dat seama ca sentimentul meu preferat este familiaritatea.

vineri, 7 ianuarie 2011

Mood

I took my love down to Violet Hill




Was a long and dark December
From the rooftops I remember
There was snow
White snow

Clearly I remember
From the windows they were watching
While we froze
Down below

When the future's architectured
By a carnival of idiots on show
You'd better lie low

If you love me
Won't you let me know?

Was a long and dark December
When the banks became cathedrals
And the fog
Became God

Priests clutched onto bibles
Hollowed out to fit their rifles
And the cross was held aloft

Bury me in armor
When I'm dead and hit the ground
A love back home unfolds

If you love me
Won't you let me know?

I don't want to be a soldier
Who the captain of some sinking ship
Would stow, far below

So if you love me
Why'd you let me go?

I took my love down to Violet Hill
There we sat in snow
All that time she was silent still

So if you love me
Won't you let me know?

If you love me,
Won't you let me know?

marți, 4 ianuarie 2011

Despre viaţă şi gări (Între realitate şi ficţiune)

De când m-am mutat în Bucureşti sunt des în gări şi în trenuri, între Braşov şi Bucureşti, între două lumi, între realitate şi ficţiune(o să vă explic odată care-i treaba).

Trenurile opresc in gări şi stau o vreme mai lungă sau mai scurtă, în funcţie de cât de importantă e staţia. Lângă unii oameni zăboveşti mai mult timp, poate chiar ani, lângă alţii mai puţin.

Am văzut multe gări mici, pitoreşti, în felul lor. Pe o plăcuţă, alb pe albastru, cu mici pete de rugină, numele gării. De plafon, ghivece cu muşcate, agăţate. Roşi, albe şi roz. Curgătoare. Geamuri prăfuite, cu tocuri de lemn vopsit în verde crud. Bănci vişinii, scorojite. O tâşnitoare sau două. Plăci maro pe jos. Peroanele sunt asfaltate. Ici şi colo, aceleaşi scaune vişinii.

Nu orice tren opreşte în astfel de gări. De asta îmi place mie să merg cu personalu'. Intercity, Rapid, nu opresc. Acceleratul opreşte din când în când. Unele trenuri se cred prea importante pentru anumite gări. Mi s-a întâmplat şi mie, chiar şi în personal, să nu observ o staţie, să nu vreau să opresc într-o staţie, să vreau să plec mai repede. Chiar şi aşa, unde a fost gară, trenul a oprit. E bine aşa. Din fiecare gară rămâi cu ceva, înveţi ceva. Poate că o să te înveţe să gândeşti mai mult, poate o să-ţi amintească cum e să zâmbeşti circular. Poate că o să regăseşti părţi din tine acolo, poate că o să reinventezi bucăţi din tine acolo şi poate, doar poate, o să laşi o parte din tine acolo. Uneori, rar, o să fie soare în gară, chiar şi după apus. AStfel de gări, sunt gări pe care ai impresia că le ştii de o viaţă.

O să fii surprins, dar sunt gări din care nu ai mai vrea să pleci. De când eram mică am o dificultate în a-mi da seama când pleacă trenul din gară. Pleca trenul meu? Pleca trenul de vis-a vis? Gara?
Ştii sentimentul, când te uiţi pe geam şi peisajul se mişcă. Dacă te ia foarte prin surprindere, ameţeşti puţin. La asta se adaugă şi confuzia că încă nu ţi-e clar cine pleacă. Şi orcine ar fi, de ce pleacă?
Trenul tău pleacă. De ce? Nu ştiu. Pentru că vine alt tren în gară, pentru că gara hotăreşte, pentru că tu hotărăşti, pentru că nu hotărăşte nimeni şi pleci, pur şi simplu..
Mie, fără excepţie, mi-a părut rău după toate gările din care am plecat. De fiecare dată, mi-am lipit nasul de geam şi m-am uitat în urmă până mi s-a strâmbat gâtul, zâmbind, încruntată sau lăcrimând, cu un gând întreg:"o să mă reîntorc aici".
În rest, frânturi de gânduri şi simţăminte. O bucată de cablu, o sesiune din anu' I, gura obosită de la zâmbit, cremă de vanilie, leagăne sub Tâmpa, o pajişte franceză, bicicleta dezechilibrată şi hohote de râs, un covor plin de scame, ochiuri şi ketchup Heinz, miros de liliac, sărit peste bara la metrou, paste cu măsline verzi, apus sur le pont d'Avignon, miros de fân şi pantaloni roşi, jumate de noapte de bancuri, febră şi cele mai calde îmbrăţişări, poveşti despre legionari, un carnet roşu, gâdilat, hârtie albastră, cărţi norocoase, glume cu polinominale, tălpi mângâiate, miros de cămaşă, supă de roşii şi gara se face tot mai mică.

Duminică eram in accelerat. A oprit într-o gară. Doar personalul şi uneori acceleratul opreşte acolo. Am stat neaşteptat de mult acolo. Nimeni nu se aştepta. Era gheaţă şi zăpadă pe jos şi întuneric. Dar ştiam gara. Atât de familiară. Dacă nu mi-ar fi fost teamă de frig şi întuneric, aş fi coborât. Aş fi coborât.

duminică, 2 ianuarie 2011

Anunt

Vand inimă la preţ negocabil. Eventual schimb cu alta de piatră.