marți, 6 noiembrie 2012

Ce-mi doresc de ziua mea

Si anul aceasta o sa fie ziua mea. Dubios, stiu. Si ca in fiecare an, desi ma bucur de prezenta prietenilor, a oamenilor dragi, ceea ce ma entuziasmeaza peste masura este faptul ca voi primi cadouri. :D

Ca si anul trecut, ca sa optimizam procesul o sa public o lista cu ce-mi doresc. Puteti sa va inscrieti cu un comentariu anonim.

Asadar, anul acesta imi doresc (deocamdata):

- Initial pe primul loc era o maimuta, pe care Beni si Mada au vrut sa mi-o cumpere, dar nu e legal sa cresti o maimuta la bloc. Am vrut apoi un caine vorbitor, dar nu a vrut nimeni sa mi-l dea.
- O geanta eleganta de laptop
- Picioare pentru pian
- Doua prelungitoare
- Pantaloni de snowboard
- Strampi colorati (culori vii)
- Bretele
- O umbrela care se face mica (colorata)
- Manusi de boschetar (nu le mai gasesc pe cele de anul trecut)
- Un stick de min 4GB
- Pop rocks
- Vitezometru bicicleta
- Papion (nekitschos, poate cu buline)
- Sonerie bicicleta
- Ceai
- Carti cu urmatoarele teme : web design, grafica, tipografie
- Kinder Delice (multe)
- Creioane colorate (nu in pachet de 12, aka mai multe) + ascutitoare
- Peruca (cat de cat autentica)
- Un tricou din asta  (port xs, sangele sa para autentic, altfel e stupid)
- Papuci de clown
- Ochelarii astia
- Umbrela asta
- Eyepatch
- Pijamale (port xs) care sa arate a pijamale, cu girafe sau cu oi sau orice, pana la urma
- Astia, daca ii gaseste cineva ar fi genial
- Un cutit mediu, care taie bine 
- Camasi
- Manusi de bicicleta

luni, 17 septembrie 2012

Fondant din marshmallows, aka cum mi-am petrecut sambata seara si parte din duminica

Gasiti aici reteta pentru chestia aia colorata, ingrozitor de dulce, atat de dulce ca-ti zangane tamplele de la zahar, cu care se orneaza prajiturile si alte alea facut in casa si pe langa casa.

In al patrulea rand, trebuie sa aveti urmatoarele:

-300g bomboane marshmallow (daca vreti sa le colorati ulterior, luati albe sau ceva in zona #ffffff)
- 4 linguri de apa (chiar si apa de la chiuveta e potabila, in ciuda campaniei lui Nicusor Dan)
- 70g margarina Rama, ca, deh, nu se poate altfel (cica de gatit, da' mere cu de care aveti, se pune doar intrebarea ce faci cu restul de 180g)
-750g zahar pudra (stiu. wtf?!? De ce asa mult zahar? Aparent, asta face the sticky bastard sa nu mai fie sticky)
- 100g amidon (il gasiti camuflat sub numele de scena "Gustini" sau asa o balarie)

Atenţung!!! Din astea va iese o tona de fondant. Cam cat pentru tortul miresei si al botezului copilului. Exagerez, dar pt o tava de briose sau ce-or fi, puteti, linistit, injumatati cantitatile.

Bomboanele se pun intr-un vas inalt si lat in umeri, impreuna cu cele 4 linguri de apa, in cuptorul cu microunde timp de 1 min. Totusi, sa nu faceti asta inainte de a pregati restul prafurilor.

Intr-un alt vas se pune margarina facuta bucati-bucati, amidonul, zaharul pudra (dat prin sita si asta o sa dureze mai mult decat ar dura sa plantezi sfecla, sa o cultivi, sa o procesezi, sa faci zahar, sa-l macini). Dupa acest amestec fabulos, punem si le marshmeleaux in cuptor si apoi topite deasupra. Compozitia o amestecati pana la ne-eterogenizare, incepe sa se lege si sa se intareasca.

Pasul urmator, se presara 2-3 linguri de zahar pudra dans le masa si şmaf cu fondantul pe masa, pe care il framantam pana cand, de lipsa grijilor, nu se mai lipeste de mana.

In cele din urma, formam o bila. Hehe. Pe care o invelim in folie alimentara (noi taranii ii spunem ţiplă) si lasam materialul la racorica pana a doua zi. Preferabil si la intuneric, evtl in dulap in compania cestilor de cafea, care stiu o multime de barfe.

A doua zi, inainte de o noua sedinta de masaj, aluatul este incalzit 20sec la cuptorul cu microunde. Apoi, din nou, şmaf, cu el de masa cernuta avec le sucre pudra.

Daca vreti sa-l colorati, incalziti-l pe bucati cu colorantul dorit. Aici cam trebuie experimentat cu proportiile. Cum nu sunt un geniu culinar nu va pot sfatui prea riguros.

Pentru ornare am cumparat si bilute d-alea colorate, de zici ca-s de plastic, creioane colorate cu sirop, coloranti (aia din Kaufland sunt NAAAAAAAAAAŞPA) si scobitori. Scobitorile le-am folosit sa fac un copac, dar pe ala nu l-am pozat pentru ca a iesit ca lucrul manual de la gradinita nr.23 cu program prelungit.

Teoretic pentru coloranti iti trebuie si manusi, sa nu te patezi pe maini.

No, atata.

miercuri, 12 septembrie 2012

I hate my brain

Today there will be no procrastinating, my brain said, and I agreed. I started working and I was browsing for a solution (yes, stupid typo3 thingie) when I saw an add with 'the silence of the lambs' and my scumbag brain said 'make the joke. come on, do it. it will be funny. it won't take long'. Alas, I can not contradict my brain.

marți, 11 septembrie 2012

Guma nu mai e ce'a fost

De cateva zile merg pe bicicleta la munca. Si inapoi. Si inapoi tot pe bicicleta. Asta pentru ca de curand Mihai a fost foarte dragut si mi-a reparat bicicleta (nu are inca nume, dar curand o sa aibe). In consecinta cred ca voi avea noi peripetii de povestit.
Nu voi descrie cu aceasta ocazie cum era sa ma spanzur langa garla, dar ma voi da mare cu noua mea casca, care seamana cu Darth Vader
si voi povesti despre cum se repara aparatoarea. Roata din fata are o aparatoare prinsa cu o piulita de niste chestii. Piulita este mare dansatoare si nu sta locului langa aparatoare, ci danseaza aiurea pe langa. Am tot strans-o de cateva ori, fara succes, cand mi-a venit ideea geniala sa o lipesc cu guma. Am mestecat rapid un Orbit fara zahar pe care l-am lipit apoi in jurul piulitei. Rezultatul a fost multumitor insa guma nu s-a lipit cum imi aminteam eu ca se lipea cand ne-o punea profa de desen in par. Faptul asta m-a intristat putin.

miercuri, 22 august 2012

Like a first kiss

Every other morning I buy a fried-egg sandwich from a food joint at the subway. Two very nice ladies makes it in front of you, ask you whether you want salt, pepper and dill on it and what sauce you choose from sweet ketchup, spicy ketchup and mayo. I take sweet ketchup, mayo and no dill, to go. I've been ordering the same thing for over three months now and have been wondering when they'll start recognizing me and anticipate my order for two months now. This morning, like a first kiss, they pleasantly surprised me when they asked me 'the fried-egg, right?'. I smiled semi-circular and said 'yes, please'. And like any other first kiss it was a bit awkward, like when your faces don't align right or your hands collide on their way to a hair stroke. The one who was frying the egg said 'no pepper, huh?' and I smile and reply 'no dill', to which she reacts fumbly and mumbling 'oh, yeah, right, of course'. At the same time, the lady who was preparing the bread asks 'just mayo?', again, I smile sweetly and say 'also, sweet ketchup' and get the same reaction 'oh, sorry, yes, I knew that'.
I swear, it was like that no-music-dance preceding a first kiss when you are shy and perky at the same time, when the awkwardness of the new approach mixed with your rushing blood and pounding heart makes you stumble and make silly mistakes. However, maybe that's part of what makes it unforgettable.
There are smooth first kisses which become haunting, kisses that arise from undreamed dreams, happen by happenstance and shatter you to your core.
You just lie next to each other because there is no where else you could be, eyes closed, your little finger invisibly touching his elbow. Then his arm moves tiny inches towards your hand and this fact in itself tumbles all of your insides. After your breath takes a quasi normal rhythm again you dare to stroke his arm and the seconds to his reply feel like a half-forever, but then, then his fingers caressing your arm, assuring you, giving you unfearfulness. And as you wonder, yearning, if it would be too much to hold his hand, he covers yours with warmth that just goes through your whole body who acts on its own and slides next to him.
Through the dizziness you don't even realize when he put his arms around you, only feel  his soft strokes on your arms and back, his feathery touch on your cheek and that wonderful feeling, overwhelming you, that nothing else exists in the world.
Though you can't and don't wish for more and although there are no actual thoughts in your head you know that something grand is going to happen. And right before you can start to worry he grabs your head, covering your ears with his hands, making you deaf to yourself and anything else. Another half-forever passes and then you feel it. That sweet, soft, tender kiss. First kiss.
I'm just sayin'. It could totally happen.

miercuri, 15 august 2012

Story other will tell

My best friend is leaving for Canada and he asked me to drop the papers for him. I took a cab when I went there cause I was in a hurry but I decided to take the bus back. Now, anybody who knows me has also knowledge of the fact that I easily get lost. Actually I am so disoriented that I could effortless arrive on the twelfth plane of torment on my way to the kitchen. So, I take a bus thinking it's the right one, do a mental research about the number of the bus, decide it's the right one, consider to ask the lady next to me for reassurance. She gives me this merciful look and says 'oh, honey, it's the right one but it's the wrong direction.' To which I answer 'oh, should've thought so. This happens fairly often.' She raised a suspicioso eyebrow and considered that she has to explain to me how to get on the other side, in the right direction. Meaning she showed me the zebra crossing and that I should cross it and then wait for the same bus on THAT side of the street. I just smiled dumbly and said nothing. Which made her wonder if I really understood. I bet she followed me with her glance as I got off the bus, crossed the street and I also bet she went home and said to her husband/children/grandchildren 'There was this girl I met on the bus..'

luni, 13 august 2012

As the evening sets in

I should be very busy these days, deploying a site I promised I would make, deploying my own site, finishing a poster and reading for my thesis. But what do I do? I play aimlessly with a dog from a Kinder Surprise, chat with a former student of a guy I used to date, avoid going to the bathroom, listen to the same song again and again, plan my route from Izvor to Obor, daydream about a new phone and procrastinate with aplomb. What's wrong with me. I can't even ask myself.

Once again, Typo3

After not using Typo3 for almost 2 years it seems I've got some catching up to do.
So I installed tt_news 2.3.1 on Typo3 4.7. I create a singleview page, I create a record folder, populate it, make a content element with a list view, go to the frontend aaaaaaand the more link is not working. Let me rephrase that for the search engines: more link isn't active, more link is not linked, it's a dead link, go to Archive doesn't work either, it is a broken link, it is KAPUTT. I make a little research (2 days in a row), reinstall the extension, clear all the caches. Nothing.
Turns out the solution is one of the most idiot things you've heard of. It's almost like counting to 13 and then clicking refresh. The singleview page can't be hidden. If it is, the links will not work. And since the 'not in menu' option isn't an option anymore, you will have to put the singleview page on a not displayed level of the menu.

People like you and me

This morning I was on my way to work and I hear this lady talking on the phone, she was yapping on and on. She was talking to one of those friends that you don't call for a long time and the a wedding comes up or a funeral and you have to talk and then you realize that person is really ok and wonder why you haven't called them in so long. So, you decide it's the best time to make up for the lost time, then and there.
As she was going on and on about her average life she said 'what can we do? we have no time, we get ONLY Saturday and Sunday off..' Like, what? ONLY Saturday AND Sunday? You poor, poor souls.
I don't know whether she really deserved it, but she did make my 'people I like to punch in the face' list.

As I get off the bus I see this really fat dog. I've seen him before but I am always amazed by how fat he can be. He's not very high, has 4 stumpy legs and he is so freaking fat that you could have coffee on his back. That is if you could find another fat and smaller dog to use as a stool. Or a really fat one to use as a couch. Like one of those Shar peis. So, he was chilling under an umbrella next to the newspaper stand when he sees another dog running by. This one was slim and slender, had no problem running. Fatty there, decides he wants to chase him and heavily gets up and tries to catch up with Slim, which he, of course, doesn't manage. He like ran for 3 meters and then turned back to his umbrella saying 'meh, let it be..' Walking by him I imagined he was humming

Since we're talking about fat animals, I want to tell you about another fat mammal. It's a cat, white with black spots. He hangs out next a food joint, which easily explains his fatness. He lives nearby but since they opened that place he's always there and meows at customers. Since all around this area there are only offices of corporations, the customers are those upper-middle class snobs (mostly) who have great apartments, for which they will work for the next of their lives and the next ones if they're lucky enough to reincarnate, clean, spotless apartments where they can't keep any pets. Sooooo, they see the cute kitty next to the food joint and they say 'awwww, let's feed him'. In this way fatty catty gained a lot of weight in a very short time. He used to be quite skinny, he dreamed of being a model as he has a pretty decent catwalk, but it's too late for all that now. I believe that is what makes him so grumpy. Because fatness isn't his problem. If you kneel next to him he starts rubbing against your legs and acting like a spoiled bastard begging you to stroke him, buuuut if you dare touch him he bites you and scratches you like a retarded scumbag. However, whenever I see him so annoyed I can't help myself, it's like a magnet and I pull him by his ears until he meows and jump away as he tries to grab my hand with his fat paws.,

duminică, 15 iulie 2012

Stockton am Donau

Nu stiu daca e vantul dement, raul ce curge prin oras, mirosul hainelor colegei din stanga sau mocheta de pe jos, dar de cateva zile imi tot vine in minte, ca o melodie cunoscuta, timpul petrecut in Anglia. Mi se perinda prin cap oameni de acolo si de atunci, intamplari si neintamplari, temeri si rasete, mirosuri, lumini, haine si sunete. Mi-e dor de Anglia, de mine. Mi-ar fi placut sa inchei postul asta cu 'imi redeclar dependenta si bine e'.
Poate ca nu sunt asa de departe nici de una, nici de alta.

vineri, 13 iulie 2012

Trolling II

In aceasta dimineata, cand m-am trezit, am primit un mail de la Infonet Systems al carei actionar unic este Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania. Mailul continea in format PDF un certificat solicitat de un notar din comuna Patarlagele, cu privire la un defunct necunoscut. Notarul, si de aceasta data, se numeste Gavrila Aura.

Asadar, ca un bun cetatean ce sunt le-am scris urmatoarele:

Stimate Domnule/Stimate Domn,

va multumesc foarte mult ca mi-ati fost alaturi in aceste vremuri in care am fost greu incercata.
Va dati seama, nu e usor sa fii notar in Patarlagele, unde inca de la prima atestare documentara din 1524 au murit oameni necunoscuti. Cum este si cazul bietului Hudunca Nita, decedat in anul 2001. Nascut, crescut si mort in comuna Calvini. Nu se stie nimic despre nasterea sa, din acest motiv nici nu a primit vreodata un CNP. Viata si-a petrecut-o boem la poalele dealului, mergand cu oile la pascut zi de zi. Visul sau cel mai mare era sa apuce recensamantul din 2002 si sa conteze si el in numarul populatiei comunei. Credea cu tarie ca numarul este 4.372 si ca el va fi unul dintre locuitorii vajnici ai acestei comune. Stia acest lucru pentru ca ii placea sa numere oamenii. Deprins cu numaratul oilor s-a hotarat sa afle si numarul oamenilor. Din fericire, insa, am putea zice, murind in 15.11.2001, el nu a apucat recensamantul, de al carui rezultat ar fi fost amarnic dezamagit. Neavand CNP cu siguranta nu ar fi fost trecut la numaratoare, ca o oaie a nimanui.

Va multumesc asadar incaodata.
Cu stima si respect, Gavrila Laura

P.S. Pentru cei care nu au citit Trolling I, il gasiti aici

luni, 2 iulie 2012

MiC, anniversary episode

You probably wonder what happened with these guys. Or you don't. Either way: Ray is still a pothead but he has found his special someone and everybody is happy for him, Alberto is the same quirky mouse we all know and love, Fabritius is on his way to make it big, Nic doesn't spend us much time with the group, La Vanda has left for New Mexico (hence the monitor and skype session), Blend-Ahmed and Deenah are in a relationship and great together and last but not least, Leesa has run out of reason and is doing overtime drawing comics.

marți, 26 iunie 2012

Cu rost sau fara rost

Construim case, pe cer senin sau pe ploaie. Construim case pentru ca ne simtim singuri afara. De cele mai multe ori. Se intampla si lucruri ciudate.  Casele se construiesc cu rost. Cu rosturi. Spatiu de siguranta. Siguranta, sa nu se darame casa. Asa se face. Cu rost. Cel mai misto ar fi sa construiesti o casa fara rost. Sa ai atata incredere sa faci o casa fara rost. O casa fara rost. Nimeni nu mai face asta. Eu zic, ca si cum nici nu ar mai exista case. O casa cu rost n-are rost. Vreau o casa fara rost.

luni, 7 mai 2012

RE: velatie

Spre deosebire de majoritatea revelatiilor mele asta nu a avut loc in baie, ci in mod nesurprinzator in timp ce curatam cartofi. Pentru Dragos si Flavi.
Here goes: Cel mai eficient mod de a-ti ridica stima de sine ar fi amnezia.
Nu, nu cred ca m-am intors, dar cu siguranta ma uit inisistent peste umar.

UPDATE: cartofii erau pentru Dragos si Flavi. Revelatia este general valabila.

sâmbătă, 25 februarie 2012

Trolling returns

Unii dintre voi isi amintesc, probabil, de postarea de acum cateva saptamani in care am fost un mic troll fata de cei de la Orange. (pt amnezici) Inainte de toate, as vrea sa zic ca celor de la Orange pe langa lipsa atentiei, le lipseste si umorul. Astepand febril un raspuns de la ei, am fost foarte surprinsa sa primesc un comentariu de la cei de la Vodafone, in care-mi spuneau cat de mult le-a placut textul meu si ca ar vrea sa-mi multumeasca. Le-am scris la randul meu un mail, sa le multumesc pentru complimente. Adevarul este ca a fost printre putinele dati in care am primit o validare externa nesubiectiva cu privire la un text d al meu. Mi-au raspuns cerandu-mi adresa de acasa pt a-mi trimite o surpriza materiala. Nu va puteti imagina si nici nu va pot descrie entuziasmul meu, care in viata mea nu am castigat un concurs (exceptand premiile de la scoala, pe care oricum nu aveam senzatia ca le merit).
Ei bine, dupa ce le-am dat adresa, in fiecare zi, pana ieri, mi-am verificat cutia postala dimineata si seara. Zilele trecute imi cam scazuse entuziasmul. Iar ieri, cand aproape ca uitasem de toata afacerea, am primit un colet! :D Inauntru am gasit un rucsac rosu de laptop, un portofel negru (Nina Ricci, never heard of her, but then again I'm no expert) si, deisgur, o sapca si un tricou. Am apreciat considerabil faptul ca tricoul e marimea S, desi, chiar si asa, incap de doua ori in el.
In concluzie, sunt bucuroasa de urmarile comportamentului meu de troll si in acelasi timp impresionata de serviciul PR Vodafone, dupa cum zicea bunul meu prieten Beni - You're doing it right!

marți, 31 ianuarie 2012


Am primit azi un mail de la o doamna, angajata Orange, cu o oferta foarte detaliata pentru cele 3 numere de telefon pe care le detin. Nedumerirea mi-a fost clarificata cand am vazut ca, de fapt, mailul era destinat unei persoane cu numele de Gavrila Aura.
Nu am putut rata aceasta minunata ocazie si i-am scris urmatorul mail:

Buna ziua,

multumesc pt oferta tentanta, dar m-am mutat la Vodafone. Imi place mai mult culoarea rosie decat cea portocalie.

Desigur, exista motive bine intemeiate pentru asta.

Aveam 5 ani, un tricou cu maneci scurte si o fustita galbena cu volanese roz, pe care mi-a cumparat-o mama din statie de la 'Mielu' Alb', intr-o duminica cand mergeam in vizita la bunici. In picioare cred ca aveam sandalele maro, in care tineam ascunse monezi de 50 si de 100 de lei. Ma pregateam sa merg la joaca cu buna mea prietena Adriana, a carei parinti erau betivi si nu prea le pasa ce facea. Cu toate astea ea era destul de cuminte si tacuta. Avea o tacere tipica, intalnita la copii ce-si consuma zilele copilariei sub un nor de nefericire, nor prin care uneori, rar, slab strabate o raza de soare sub forma unei matusi indepartate, a unei invatatoare de treaba sau a unui copil zvapaiat din vecini - adica eu.

Ne-am dus ca deobicei pe rampa, la mama la depozit, sa ne jucam cu papusile. Adriana nu avea papusi, e lesne de inteles. Putinii bani castigati de mama ei, spalatoreasa, erau dati pe tigarile Carpati (tarziu am inteles motivul pt care mama ei avea o voce ragusita) si pe cartofi, pe care-i curata aplecata, inca imbracata in salopeta de la spalatorie, intr-o punga cu Alen Delon. Eu aveam insa mai multe papusi, pt ca tata ceda usor rugamintilor mele fierbinti unse bine cu lacrimi mari si rotunde. Asadar, ne jucam impreuna pe rampa cam in fiecare dupa-masa din zilele saptamani. Sambata de dimineata pana seara. Duminica deloc, pt ca noi mergeam la bunici. Pe Adriana nu o puteam lua, nu puteam amesteca lumile.

Desigur, constienta fiind ca detin monopolu' asupra pietei de papusi, aveam o atitudine posesiva in joaca noastra. Adriana inghitea atitudinea mea, la fel cum inghitea si toate dulciurile pe care i le aduceam de la chioschu' nostru de bloc. Insa, uneori, se enerva si-mi zicea ca nu se mai joaca cu mine. Sub aceasta amenintare, renuntam pt scurt timp la felul meu acaparator de a fi, pt ca stiam ca nu glumeste. Adriana, obisnuita cu lipsurile, putea cu usurinta sa se lipseasca si de compania mea. Totusi, suposenia mea nu dura mult si curand imi reintram in rolul de stapan de sclavi.

Asa a fost si in dupa-masa aceea, bine stabilita in agenda sortii. Pentru ca, vedeti Dvs., acea zi isi intinde mainile consecintelor pana azi, influentandu-va si destinul Dvs. Ne jucam imitand doua surori. In mod clar eu aveam rochia cea mai frumoasa, pe mine ma astepta un print si eu aveam un loc de munca bine platit. Dupa jumatate de ora sau poate doua ore (estimarea timpului este si acum pt mine un mister) Adriana, fara avertisment, a trantit papusa si mi-a zis ca pleaca acasa. Eu fiind in toiul jocului, cu entuziasmul si eul crescandu-mi direct proportional, aceasta veste m-a luat pe nepregatite si m-a enervat cumplit. In fapt, m-a enervat asa de tare incat am strans din dinti, m-am incruntat si am tras-o de par. Ea a reactionat instant, tragandu-mi o palma bine-meritata. Am tras-o din nou de par, ea m-a muscat, eu i-am tras un sut din lateral si tot asa. Bataia, lesne de imaginat, a fost scurta, terminandu-se la fel de brusc cum a inceput, dar mult mai tragic. Am impins-o pe Adriana cu toata forta si a cazut de pe rampa. Ma asteptam sa planga, sa urle, sa schiteze ceva, dar ea, copil incapatant si taciturn, s-a ridicat, frecandu-si mana dreapta si a plecat. In scurtul contact vizual, de dupa cazatura, am vazut in ochii ei ura, cel putin asa as interpreta azi ce am vazut.

M-am dus spasita acasa, bolborosindu-i mamei o scuza de ce m-am intors asa de repede de la joaca 'Adriana cazuse de pe rampa si a plecat acasa'. Mama m-a crezut pt ca ma stia copil cuminte, si eram, chiar eram. Pe seara am prins un moment oportun si am sustras din chiosc cateva bunatati, mai precis un suc cu pai (care s-a dovedit a fi de fapt vodca), doua ciocolate de casa, o alvita, un pumn de caramele si un pretios ou kinder. Am ascuns dulciurile in ghiozdanul de gradinita si m-am bagat la culcare, fara comentarii, spre surprinderea ambilor mei parinti si a unei matusi venite in vizita, care-mi adusese un pachet de carioci, un plovar gros oribil, o gentuta rosie si un papagal de plus care repeta ce-i spuneam.

In dimineata urmatoate mi-am facut curaj si m-am dus la Adriana, stiind ca parintii ei sunt la servici. Altfel n-as fi indraznit sa ma duc. Mi-a deschis usa, cu un aer familiar, nici urma de ura din ajun. Era imbracata in pantaloni scurti si avea un tricou de rosu aprins, desculta. In plus avea mana dreapta in ghips. I-am intins ofranda si a inceput sa rada si m-a intrebat cum de nu m-a prins nimeni. Am ridicat din umeri si am rasuflat usurata ca nu era suparata pe mine pt ce-i facusem. Ne-am asezat pe jos, era prima data cand intram efectiv la ea, in casa imbibata cu miros de tutun. Am mancat dulciurile impreuna. M-am oprit insa la oul kinder, zicandu-i ca e doar al ei. N-a zis nimic, dar cred ca s-a bucurat pt ca in clipa urmatoare m-a imbratisat, infundandu-mi fata in tricoul ei rosu, proaspat spalat de mama ei. Nu am recunoscut atunci dar recunosc acum ca mi-au dat lacrimile. Ne impacaseram. Am plecat la joaca si in timp ce coboram scarile mi-a zis 'Sa stii ca e foarte util ghipsu' asta. Aseara i-am dat lu' Ionut cu el in cap si mi-a promis ca nu-mi mai spune 'cioara' '. Mi-am dat seama atunci ca o iubesc pe Adriana si nu intelegeam de ce Ionut i-ar spune 'cioara'. Era doar asa de frumoasa in tricoul ei de rosu aprins..

Intelegeti acum de ce nu as putea niciodata sa renunt la Vodafone? Gentuta rosie, de la matusa mea, mi-a placut la nebunie si am pastrat-o pana in liceu.

Cu stima si respect,


PS. Nu o sa profit de eroare Dvs, folosind datele personale din acest mail. Sper ca v-ati amuzat mai tare decat v-ati enervat.

luni, 30 ianuarie 2012

Taximetristul anului

Am fost aseara cu taxiu'. Deobicei am temeri cand merg pe distante scurte. Ma simt obligata sa le dau mai mult pentru efort etc. Si chiar si asa unii mai fac fete si comentarii 'de ce nu iei tramvaiu''
Ei bine, nenea asta mi-a recastigat increderea in umanitate.
Cand i-am dat banii, a insistat sa-mi dea restul, eu am insistat sa nu mi-l dea. El a numarat banii, mi i-a pus in mana, mi-a strans mana si apoi a inchis ochii si a facut exact fata pe care o face mama cand imi dadea ciocolata fara stirea tatei si-mi zicea 'mergi pe burta'.

vineri, 13 ianuarie 2012

Carol of the bells

A trecut craciunul dar cantecul asta tot e frumos

Aici gasiti si partitura Carol of the Bells- George Winston