Ce-mi doresc de ziua mea

Anu' asta descopar ca am imbatranit. Am inceput sa-mi doresc numai lucruri nemateriale de ziua mea. De ziua mea in sine voi fi in lumea a doua. Va fi o joi. Ceea ce ma bucura. Imi place ziua de joi. Joia se intampla lucruri frumoase. Poate..mneah.. Revenind, ce-mi doresc de ziua mea. De ziua mea imi doresc si acum o sa las capu' pe spate si o sa visez. Si poate o sa lacrimez putin. Ei bine, imi doresc o felicitare de peste maneca, care sa ajunga eventual pe adresa de pe Hirscher si sa trec prin tot procesu' penibil de a ajunge in posesia ei. Imi doresc sa-mi povesteasca mama iarasi cum a fost in ziua care m-a nascut, sa-mi zica de ce asteptari si ce vise avea pentru mine. Sau macar sa-mi zica ca avea. Imi doresc sa o iau pe Emma in brate si sa-mi rada in ureche. Imi mai doresc sa vorbesc multe cu cuvinte putine, de preferat nimicuri. Imi doresc sa rad cu lacrimi cu Beni si Carmen si Adina. Imi doresc sa ma invite Raluca la masa si sa-mi povesteasca, sa ma certe ca nu am mai scris pe blog si sa ne imbatam cu must de mere. Si-mi doresc sa am bani sa-mi iau un laptop pe care sa pot lucra. Hai ca n-am imbatranit chiar de tot.
Oricum, jumate din oamenii mentionati nu-mi citesc blogu' iar cealalta jumate se afla in imposibilitatea de a-mi indeplini dorintele.
Asta e, asa, un soi de visare intre realitate si fictiune.. sau intre Bucuresti si Brasov.

Serviciile pudice

Am sa va povestesc intai despre doamnele de la ghiseu. Acestea au, ca toti oamenii dealtfel, cate 5 degete la mana. Totuşi, propun ca lor sa le fie lasat doar degetul mijlociu de la fiecare mana. Acesta este singurul deget pe care dansele il folosesc in momentul dactilografierii.

Toata lumea citeste. In metrou, in statie, la piata, poporul citeste. Desigur, daca va uitati cu atentie, majoritatea sunt in prima parte a cartii. Revenim, toata lumea citeste, chiar si gardianul de la colt. Este total afundat in cartea cu pagini galbui, nu aude, nu vede. Va imaginati, daca va ataca cineva si ii cereti ajutorul va va raspunde "numa' putin.. acum termin paragrafu'.."

Suna la usa. Postasul. Are un plic pentru care trebuie sa semnez. Trecem peste exprimarea lui deficitara din care nu am inteles nimic. Omu' imi da hartia caut un pix prin casa si semnez. Trecem si peste faptu' ca plicu' nu era pt mine si eu am semnat in numele destinatarului. Ma intorc la usa. Omu', cu un zambet spasit imi zice 'N-aveti sa-mi dati si mie un pix ca nu am si mi-ar trebui'.

Va urma

A pierdut cineva marti 3 ceasuri rele?

Daca da, sa stiti ca le-am gasit eu miercuri.
Miercuri trebuia sa ajung la 9 dimineata la servici pentru ca venea CEO.
Eh, m-am trezit la 7 si 20 si am inchis o secunda ochii sa-mi revin. Desigur, secunda s-a transformat in 40 de minute si am inceput sa alerg cu periuta de dinti in gura, o soseta in picior si cu o mana in geaca.
Am continuat sa alerg pana in statie unde am descoperit ca nu eram singura care se grabea. Ne-am suit cu totii in autobuz si ne-am inghesuit asa de tare incat buricu' imi atingea coloana.
Nu-mi dadeam seama exact pe unde suntem, fiind undeva la mijloc multimii, si o ascultam pe tanti care anunta statiile. De unde era sa stiu eu ca ea era dereglata? Am coborat 2 statii prea repede si cand sa urc inapoi in autobuz, nu mai aveam unde. M-am gandit si razgandit si am hotarat ca cel mai bine iau un taxi.
Am darul de a lua de pe raft sticla care nu se deschide, de a ma aseza pe scaunul care e subred, de a cumpara o bluza cu defect, dar nu ma gandem ca asta e posibil si in alegerea taxiului. Ei bine, nu am vazut in viata mea un sofer mai pampalau.
Se aseza pe banda cea mai aglomerata si sa-l blasteme sfintii daca se muta pe alta care inainta mai repede. Prindea toate semafoarele pe galben, nici macar pe rosu. As fi avut o oarecare consolare daca era pe rosu. Dar nu, el nu putea sa calce putin pedala. Bine, nu-ti imagina ca noi veneam, veneam si cand ajungeam la smefar, pac! era galben. Nu, noi stateam intr-un ambuteiaj si se facea de vreo trei ori verde pana ajungeam noi la semafor. Intelegi? Cu atat mai mare era frustrarea. Oare nu se gandea ca ma grabesc? Adica de ce as lua un taxi? Nu ca sa ajung mai repede undeva?
Apoi, desigur, mai era si faptul ca nu se baga. Taximetristii sunt soferi notorii, stie oricine. Iti taie cale, se baga brusc in fata ta si la fel de brusc fac stanga, accelereaza, franeaza, injura, se strecoara, schimba benzile etc. Dar acest minunat, pasnic sofer nu reusea nicicum sa fac ceva din toate astea. Il claxonau altii si-i faceau loc sa se strecoare. Dupa fiecare incident de acest gen ridica mainile neputiincios si fata lui exprima sincer "mea culpa".
Dupa 50 de minute ajungem. N-a putut sa opreasca in fata cladirii ca era strada cu sens unic si nu stia cum sa ajunga pe partea cealalta. Asadar, continuti sa alerg, fiind 10 minute in intarziere si dau de colegii mei, care de cum au ajuns si-au luat o pauza de tigara. Mda, deci nu venise insul.
Nu-mi ramanea decat sa-mi trag sufletul dupa mine pana la etaju' 1 si sa las nervii jos.

Intre realitate si fictiune sau intre Bucuresti si Brasov

Ard de nerabdare, ard si de caldura, sa povestesc despre calatoria mea spre Brasov. Stam ca in 28 la ora de varf. Asta pentru ca este plin de oameni si miroase asemanator. In proximitatea mea spatiala este un nene care sforaie, o tanti cu un copil mic, despre care nu se stie ce gen are (ii zice cand ‘baiatu’ mamei’ cand ‘ce fata desteapta e ea’) si un nene care asculta radio dintr’un fel de aparat. Oamenii stau lipiti unii de altii. In astfel de pozitii intime nu se poate vorbi decat despre lucruri intime. Cum, de pilda, o doamna, care m’a luat protector in brate, ma intreaba daca nu mi’ar placea ca ea sa fie baiat. Mi’a fost frica sa ma uit la ea. Am plecat privirea si am inceput sa trag zgomotos din pai. Norocosii care stau jos citesc ‘Libertatea’. Cumva, asta nu ma mira. Am ajuns intr’o gara importanta si nu se mai deschidea usa. Am fost in pragul unei revolutii. Multimea cere de mult sange, acum i s’a oferit pretextu’. Pana sa aprinda facliile o femeie a izbucnit in lacrimi hohotind ‘de ce maica??’ Strigatul a ramas atarnand in mirosul de transpiratie, care a devenit vizibil. Si atunci, atunci s’a deschis usa. Oamenii au sarit in lumina soarelui in apus, cazand in genunchi, facand plecaciuni. Puhoiul ramas in tren s’a napustit asupra singurului loc ce s’a eliberat. Faptul ca se apropia o noua statie ce promitea noi locuri, dar mai ales imaginea nasului transpirand, cu lacrimi in ochi si subtiindu’si burta printre calatori, a potolit mania multimii. Intre timp, am trecut de alta statie. Multe locuri s’au eliberat si am fost si eu pe lista Fortunei. Situatia s’a detensionat in asa masura incat nenea a inchis radioul. Asculta ‘Trinitas’. Dealtfel, atmosfera trenului s’a rezumat la acel murmur familiar de voci pestrite si linistite. Iar trenul, aceasta barca pe raul Styx, spune aceaiasi poveste veche, ‘tagadam tagadam’ si nu stie ca azi a scris istorie.

Musica Coronensis

Anu' asta am uitat sa va anunt mai din timp dar o face Beni cu succes, de fiecare data. :)

Aici este pliantul

Visul unei nopti de toamna

Este toamna si este noapte, dar nu visez. Cam chiar din contra. Aflu lucruri noi in aceasta noapte. Cum ar fi ca, un sforait puternic trece si de casti close-air si l'ar putea scoate din minti si pe vaslasu' de pe Styx pe motivul ca'i trezeste mortii. In aceasta noapte am hotarat ca sub niciun chip nu ma voi marita cu un barbat care sforaie. Amintesc doar in treacat degetul care ma mananca inexplicabil si maseaua de minte care'si face de cap. Noaptea toate pisicile nu doar sunt negre dar te si zgarie pe maini. Imi reprosez ca am lasat balta MiC, ca blogu' nu mai e nimic din ce a fost, imi e dor de alte tari si de alte timpuri. Mi'e dor sa fiu indragostita de Beni, sa ma cert cu Larisa, sa aud prima data de Coldplay, sa fredonez zambind 'Umbra', sa'mi trebuiasca bani de imprimanta. Realizez acum ca sforaitul are un punct culminant spre care se indreapta, un punct de sonoritate maxima, in care autorul pare ca se lupta pt ultima nara de aer. Mraz imi aminteste de Austria. Acum Arsinel imi aminteste de o vineri seara. Din ce in ce mai des mi se pare o pacoste memoria asta a mea a lucrurilor mici si de nimic. O, stai, la fel de inexplicabil, ma mananca si in ureche. Si stii care'i partea amuzanta? Amuzanta am zis? Enervanta am vrut sa zic. Eu chiar dormeam pana acum o ora. Visam ca taiam cartofi pt spioni cand m'am trezit brusc pt ca mi'am amintit ca am lasat messu' deschis. De ce era asta asa de important incat m'am trezit nu conteaza. Conteaza ca sunt treaza and there's no way back to the nice potatoe dream.. Adevaru' e ca daca mama sau Eva lui Hitler sforaia pot sa inteleg de ce era asa de morocanos. Ramasesem la amintirea lucrurilor de nimic. Pt ca daca uit lucrurile de nimic amintirea nu mai exista, cel putin nu intr'o forma suficient de intensa. Vreau sa uit asprimea costumului alb al tatei si mirosul palariei de paie. Vreau sa uit ca am mancat clatite in prima noapte la Betty. Vreau sa uit ce culoare aveau adidasii intr'o joi si ce tricou purtam pe sub plovarul negru. Mi'ar placea sa'mi amintesc ce s'a vorbit la primu' comitet AMiCUS si nu de culoare strampilor lui Mada sau de aceasi blestemati de adidasi. Who am I kidding, n'am cum sa scap de asta.
Nu m'am hotarat daca postu' asta ar trebui sa fie amuzant sau ne. Poate ca si Shakespeare a avut dubii. Hotarati voi. Pana la urma a lui a avut Happy End. Da' ce conteaza sfarsitu'? Da, dimineata, e happy ca nu vor mai fi zgomote, dar nu e dimineata. M'am indepartat doar doua ore de visul cu cartofi.
Comptine d'un autre ete. Heh. Tot vineri seara. Cu Beni, Andrei si Nita. 'cum il cheama?' 'Tiersen'. Zambesc pana la urechi. Ei, nu chiar pana la urechi si nu chiar eu. Damn! Fix you. Fiecare vers o poveste. Cum ar fi sa'ti faci un playlist dupa amintiri? Asta ma amuza. Chiar chicotesc putin.
Huh, parca e liniste?! Gata! Ochii stransi..cartofi.. cartofi .. cartofi.. cartofi
P.S. In primul rand, alarma falsa. In al doilea rand, scrie jos ca a fost publicat la 3, da' sa stiti ca acum e 4. In alte tari e 3 si'n altele chiar 2.

Ce nu'nteleg in Bucuresti

Nu inteleg de ce oamenii arunca ambalaje pe jos,la 30cm de cosu' de gunoi. Nu inteleg de ce liftu' nu vine niciodata cand il chem eu. Nu inteleg de ce oamenii zambesc in metrou doar daca urca cineva cu un animal. De ce oamenii mai folosesc casti si nu asculta direct. Rezultat'u e oricum acelasi. Si,mai ales, nu'nteleg de ce prietenii sunt invizibili.