luni, 18 octombrie 2010

Intre realitate si fictiune sau intre Bucuresti si Brasov

Ard de nerabdare, ard si de caldura, sa povestesc despre calatoria mea spre Brasov. Stam ca in 28 la ora de varf. Asta pentru ca este plin de oameni si miroase asemanator. In proximitatea mea spatiala este un nene care sforaie, o tanti cu un copil mic, despre care nu se stie ce gen are (ii zice cand ‘baiatu’ mamei’ cand ‘ce fata desteapta e ea’) si un nene care asculta radio dintr’un fel de aparat. Oamenii stau lipiti unii de altii. In astfel de pozitii intime nu se poate vorbi decat despre lucruri intime. Cum, de pilda, o doamna, care m’a luat protector in brate, ma intreaba daca nu mi’ar placea ca ea sa fie baiat. Mi’a fost frica sa ma uit la ea. Am plecat privirea si am inceput sa trag zgomotos din pai. Norocosii care stau jos citesc ‘Libertatea’. Cumva, asta nu ma mira. Am ajuns intr’o gara importanta si nu se mai deschidea usa. Am fost in pragul unei revolutii. Multimea cere de mult sange, acum i s’a oferit pretextu’. Pana sa aprinda facliile o femeie a izbucnit in lacrimi hohotind ‘de ce maica??’ Strigatul a ramas atarnand in mirosul de transpiratie, care a devenit vizibil. Si atunci, atunci s’a deschis usa. Oamenii au sarit in lumina soarelui in apus, cazand in genunchi, facand plecaciuni. Puhoiul ramas in tren s’a napustit asupra singurului loc ce s’a eliberat. Faptul ca se apropia o noua statie ce promitea noi locuri, dar mai ales imaginea nasului transpirand, cu lacrimi in ochi si subtiindu’si burta printre calatori, a potolit mania multimii. Intre timp, am trecut de alta statie. Multe locuri s’au eliberat si am fost si eu pe lista Fortunei. Situatia s’a detensionat in asa masura incat nenea a inchis radioul. Asculta ‘Trinitas’. Dealtfel, atmosfera trenului s’a rezumat la acel murmur familiar de voci pestrite si linistite. Iar trenul, aceasta barca pe raul Styx, spune aceaiasi poveste veche, ‘tagadam tagadam’ si nu stie ca azi a scris istorie.

6 comentarii:

Anonim spunea...

Superb! Superb!
Excellent!

!

Laura spunea...

In afara de partea cu facliile, totul este adevarat. ;))

Larisa Gligor spunea...

Laura, ce imi faci??
Iar m-ai prins la birou si imi dau lacrimile de ras de fatza cu colegii! Nu ti-e mila??
Problema e ca imaginatia mea face ca reprezentarile tale sa se desfasoare foarte, foarte viu si colorat in fata ochilor mei... inlacrimati. Devin la fel de vizibile ca mirosul de transpiratie :))

Laura spunea...

@Larisa
ma bucur. asta inseamna ca am talent :))

Alex spunea...

ar trebui sa incepem a ne gandi la posibilitatea unui fan club Laura :p

Laura spunea...

Ah, e prea mult.. ;))