marți, 29 aprilie 2008

Surprize, surprize

Vineri, ora 23:00, in Poiana Brasov, am fost muscata de un caine. Locul muscarii: incheietura genunchiului stang. Forma: un cerc. Cu forta am fost dusa a doa zi la spital pt vaccin, nu pentru ca as fi turbat deja ci pentru ca de un timp (alta poveste) nu suport injectiile. Cu chiu cu vai am suportat un antitetanos sub imperativul:'sa nu bei alcool!'. Si uite asa imi taram picioru' stang si mana dreapta.
Singura mea dorinta este sa nu turbeze cainele. Altfel este nevoie si de antirabic.

Din seria 'daca nu eram crestin eram pagan'

Acealsi preot evanghelic. De data asta, insa, este personajul pozitiv. Personajul negativ este..tatatatatadammm ..tot un preot..unitarian (suna ca o natie de extraterestri). Asadar intram in actiune. Pastele ortodox. Preotul evanghelic, vrand sa fie un cetatean ecumenic, ii zise celui unitarian: 'Hristos a inviat!' Raspunsul veni prompt, mai putin ecumenic:'Eeeei..e doar un zvon..'
..

Cum sa te scarpini pe dupa cap

x: spre ex..acum dk as fi fost ok
x: n-ai mai fi vb cu mine
x: e doar un exemplu
y: incerc sa nu'ti dau dreptate
y: si singurul motiv (iar singurul..) pt care nu o fac este pt ca te stiu incapatanata:)
y: ma rog... cred c'ar trebui totusi sa ma lupt
y: :)
y: nu, nu d'aia vb acum cu tine
y vb pt ca ... nush de ce vb
x: vezi...
x: n-ai alt motiv
x: si da, sunt incapatanta :)
y: tre sa am un motiv ca sa vb cu tine? nu
x: da
x: normal
x: tre s ai un motiv pt orice
x: pt orice faci
y: i doubt...
x: poate nu orice
x: ca unele stau in firea omului (cum ar fi sa-ti iubesti parintii)
x: si te contrazici oricum
x: din mom ce vorbim despre faptul ca mie nu mi-e ok e clar k de asta vb cu mine..
y: mai bine sa intri intr'o casa de jale...
x: deci
x: am dreptate
y: asta iti doresti, nu?..
x: tocmai..ca nu :(
x: vreau sa vb cu mine din oricare alt motiv,dar nu de mila sau asa
y: atunci... de ce nu esti incapatanata in lucrurile pe care ti le doresti?
y: (mila :-l)
y: (in dragostea de aproapele nu cred ca exista mila)
x: no acum ..mila...sau empatie..p-acolo
x: si cum sa ma incapatanez cand e asa cum nu vreau sa fie
x: (ce complicat suna)
x: :)
y: citind ultimele replici, ai impresia ca nu ti'ai folosit incapatanarae intru convingerea mea ca vb cu tine pt ca nu iti este bine acum?
x: nu incercam sa te conving p tine, eu avand aceasta convingere
x: iti ziceam doar
x: si dat fiind fatpul k tu nu ai alt motiv, refuzand sa-l accpeti pe cel zis de mine, este numai normal sa cred k AM dreptate
y: motivul invocat de mine este ca nu trebuie sa am un motiv ca sa vb cu tine
y: :)
x: parol..da asta nu e motiv
x: :)
y: adevarat:)
y: dar suna bine
y: :))
x: :))

Desi sunt unul din protagonisti, jur ca nu inteleg aproape nimic ;))

miercuri, 23 aprilie 2008

Saptamana de duminica

Duminica a fost una din cele mai frumoase zile de mult timp. A fost una din zilele in care seara aveai impresia ca a trecut o saptamana. Luni am citit. Am intarziat sa intru in ziua de marti deoarece luni am dormit cam mult. Marti, deci, am cunoscut si cunoscut doi oameni (si cand zic oameni zic oameni) apoi am fost pe munte cu placile. Nu prea multa zapada dar soare si buna-dispozitie din belsug. Jumate din munte l-am coborat in clapari si cu placa la subrat dar tot s-a meritat! Miercuri dimineata ne-am chinuit sa gasim drumul spre prejmer. Spre amiaz l-am gasit.;)) Am jucat ping-pong si am mancat..mmmmm..capsuni cu frisca. Joi a fost poate cea mai frumoasa zi din saptamana. Mi-am luat timp sa arat Brasovul cu o vizita la turnuri. Soare caldut, senin, cuvinte. Vineri am fost la o scurta repetitie pentru concertul de sambata. La repetitie am avut bucuria sa-l revad pe dragul de Horia. Da, si concertul..concertul a fost sambata. Am inghetat putin da' am simtit caldura muzicii si a oamenilor. Sambata seara, ca deobicei, am comandat pizza. De data asta insa a fost un esec gastronomic intrucat pizza noastra 'vegetariana' avea bucati impertinente de sunca. Saptamana nu se putea termina mai placut. O plimbare la belvedere si la lacul din poiana, ciorba de tarhon, paine de casa, si mi-am cantat si umpic de amelie.
Sa tot fie zile din astea..

Oh yeah,si am primit si o moneda tare fotogenica.:)





O parte din concertul de sambata
video

La colt, cu mainile sus

Aveam in blugi doo numere de telefon importante. I-am pus la spalat si am simtit indemnul sa iau hartia de acolo dar mi-am zis 'las' ca o iau io maine..' A venit maine si maine celalat si am uitat de hartie. Si stii cand mi-am amintit de ea? Dap. Cand am scos blugii din masina. M-am uitat cu speranta in buzunar dar tot ce am gasit au fost franjuri de hartie. De ce n-am ascultat? Offf.
'Da, Doamne, ma duc la colt, merit..cu mainile sus? Aaa, asta nu e de pedeapsa? Doar ca sa ma iei de mana?..'

Curcubeu peste ani

Am realizat zilele trecute ca lumea mea e un fel de curcubeu..
Lumea mea e portocalie de la..hmm..ciorba de fasole verde si de la cojile de portocale pe care imi place sa le miros. E alba de la zapada (pudra daca se poate) si de la camasa de concerte. E verde de la iarba pe care-mi place sa calc desculta si verde de la salata de papadie. E rosie de la sangele care-mi da pe nas in momentele cele mai nepotrivite si mai e rosie si de la Amicus. Si mai e si galbena de la soare si de la porumb copt pe plita. E neagra de la notele ce-mi fug uneori de sub ochi si neagra de la zilele in care as vrea sa dorm de dimineata pana seara. E mov de la mirosul de liliac si mov de la tricoul in care-mi place sa dorm.Si e albastra. Albastra de la cerneala cu care-mi place sa scriu si albastra..hmmm..albastra de la cer. :)
Si ca tot veni vorba de cer zice Moise la un moment dat "curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legămîntului dintre Mine şi pămînt."

miercuri, 2 aprilie 2008

El face orice lucru frumos la vremea lui

De ceva vreme joc întrun film. De fapt e vorba de un film de lung metraj şi acea ceva vreme sunt cam 21 de ani.
Rolul principal a fost scris special pentru mine pentru că regizorul mă cunoaşte foarte bine.
Câteva scene..
O zi de noiembrie friguroasă. Seara. Mă grăbeam să încep filmările. Uşile s-au deschis larg, doctorii s-au grăbit să mă primească. Prin tumultul de voci: “seringă!” “împinge!” “respiră!” o voce mai calmă se făcu auzită: ”Naşterea îşi are vremea ei..”

Se schimbă cadrul. Tot frig. Plânsete gonesc noaptea şi se face dimineaţă..dar parcă tot nu-i lumină..A, ştiu! Am ochii închişi, strânşi. O ambulanţă pleacă..goală. Foarte slab se aude un glas, aproape mângâietor: “şi moartea îşi are vremea ei..”

Primăvară. În grădină, la Prejmer, trei figuri stau aplecate asupra câmpului. Plantam sfeclă. Ploaia picura mărunt-mărunt amestecându-se cu pământul şi cu buna-dispoziţie. Şi parcă chiar pământul zicea: “Săditul îşi are vremea lui.”

Următoarea scenă. O maşină gonea pe stradă. Frânele au scârţâit brusc..”Vulpi! De câte ori ţi-am zis să nu treci strada fără mine?” Prea târziu. Căţelul copilăriei mele nu mai era. Cu el a plecat şi o parte din mine, dar a venit altceva. Un glas. “Uciderea îşi are vremea ei.”

Păşeam încet pe treptele spitalului. Era plăcut să simt din nou asfalt sub picioare. Soarele mi se părea grozav. Maşinile îmi păreau că gonesc pe străzi deşi în realitate aveau viteză mică. Toate culorile erau vii şi dansau în jurul meu. îi iubeam pe toti! Iubeam viaţa! Parcă toate strigau la mine: “şi tămăduirea îşi are vremea ei!”

Un cadru mai vechi. O vară călduroasă. Filmul începuse în urmă cu 9 ani. Tata împreună cu câţiva muncitori spărgeau zidurile casei. Stăteam, mă uitam şi mă înecam. Mă înecam de praf si de lacrimi. Când au început să construiască noua casă am înţeles că dărâmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei.

Să fi tot avut 4 ani. Erau oameni mulţi. Dorinţa de a primi o bomboană m-a împins în camera unde se afla sicriul bunicului. Au vrut să-mi pună o panglică în piept dar cineva m-a mângâiat pe creştet zicând „Las-o, că e mică şi nu ştie..” Ce să ştiu? Cortegiul funerar a pornit. Rodeam bomboane şi mersul ritmic al cailor precum şi plânsetul femeilor îmi răspundeau la întrebare.. Nu ştiam că şi bocitul îşi are vremea lui.

Aş fi vrut să poruncesc soarelui să nu apună. Să stea, să mai arunc o dată cu mingea, să mai joc elastic, să mai sar coarda, să las asfaltu’ să-mi alerge sub picioare şi asta pentru că şi jucatul îşi are vremea lui şi încă ce vreme!

Cuvinte grele cădeau asupra mea. Mă simţeam ca şi cum aş fi stat cu faţa în vânt şi nu puteam respira. M-am blocat şi nu puteam gândi decât că aruncarea pietrelor îşi are vremea ei.
Seara avea să curgă balsam „Iartă-mă, te rog..” adunatul îşi avea vremea lui.

Schimbarea cadrului. Toamna caldă. Cuvinte reci de despărţire. Lacrimi sărate. Vântul bate încetişor şi aduce 5 vorbe..”plânsul îşi are vremea lui..”

Alt cadru. O după-masă de vară. E cald dar nu de la soare..sunt cu prietenii. Pregăteam un proiect. Ne chinuiam să deschidem un fişier. Degeaba. Unul din noi s-a grăbit să tragă concluzia: “Băi, ce fază! În România până şi fişierele sunt corupte!” Hohote de râs s-au rostogolit ca o ploaie torenţială. Râdeam şi ne ţineam de burtă. Muream de râs..ba nu, trăiam de râs! Râsul îşi avea vremea lui.

O scenă filmată de curînd. Gara centrală. Mulţi oameni. Fiecare aleargă în treaba lui. Soarele se grbeşte să apună. Voci groase, subţiri, calde, plăcute, piţigăiate. Amestecul lor imită amestecul sentimentelor mele. Nu mai aud nimic. O îmbrăţişare, ultima şi pleacă.. Vocile încep să se desluşească iar. Printre ele “îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei”

Primăvară iar. Stăteam pe bancă cu o bună prietenă. Muşcam cu nesaţ din câteva ceasuri de lene. Soarele, tot leneş, încălzea feţele şi făcea iarbă să pară mai verde, chiar şi dincoace de gard. Spaţiul dintre noi era plin de amintiri, glume, proiecte, poze, excursii. Niciuna din noi nu zicea nimic pentru că îşi avea vremea tăcerea.

Cald. Cald de la prieteni şi cald de la ciorba aburindă de pe masă. Ciorbă de fasole verde. Se aud clinchete de farfurii şi tacâmuri, sorbit needucat de ciorbă, râsete, vorbe. Toţi vorbeam aproape deodată. Unul povestea, altul intervenea, altul completa, alta incurca povestea, un altul începea alta poveste “stai ,bă, că încă n-am terminat!” “A, scuze..da' cum ziceam..” De fapt toţi spuneam acelaşi lucru: “şi vorbirea îşi are vremea ei..”

Aşa trece timpu' şi filmările continuă. Mai e din film pentru că am auzit că şi ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui. Chiar şi căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei, păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei şi în cele din urmă, iubitul îşi are vremea lui, şi urâtul îşi are vremea lui, războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei..Mi-am dat seama că îmi place tare mult filmu' ăsta. Şti de ce? Pentru că orice lucru Regizorul îl face frumos la vremea lui.
Aaaa, şi ar mai fi ceva. Mi-a zis tot El că şi vremea îşi va avea vremea ei şi acea vreme va ţine o veşnicie!

marți, 1 aprilie 2008

Poze Iasi




concurenta pt curcanu' depravat

dk nu ocoliti veti fi taiat in doo

agentia nationala ari ficala

mi-a scapat printre degete


am vrut sa dau o spargere in cer