vineri, 31 decembrie 2010

Draga 2010

nu am mai scris niciodată unui an, dar ţie vreau să-ţi scriu.
Trebuie să recuonsc că la început te-am urât. Nu voiam să vii. Te-am urât pentru că nu mai aveai doi de zero unul după altul şi pentru că am plecat din Anglia. Te-am urât pentru că de revelion nu mai stăteau blugii deloc pe mine şi nu-mi mai găseam locul între prieteni. În noaptea dintre 2009 şi tine am dormit la Roxi. Pentru asta îţi muolţumesc, pentru că Roxi îmi e foarte dragă.

Ianuarie a fost o lună imposibilă. Am reînceput să lucrez la Cubus şi m-am certat cu mama în fiecare zi. Cel mai mult mi-ar fi plăcut să dorm câteva luni. În ianuarie mi-am suspendat blogul, dar excursisa la Sibiu cu JBC m-a făcut să mă răzgândesc. Îţi mulţumesc pentru că am petrcut timp cu Beni şi Ramona, că am băut ceai cu Andreas şi Edi şi că am cântat şi că Radu a avut mereu timp de poveşti.

Despre februarie nu-mi amintesc prea multe. Februarie e cea mai friguroasa şi iernatică lună. Cu siguranţă am fost cu plăcile şi pentru asta îţi mulţumesc.

Martie, ah martie. DE 4 ani încoace, martie înseamnă Austria şi snowboard. Pentru prima dată a fost şi Roxi cu noi, chiar şi Emma, care avea atunci 7 luni. Înainte să plecăm am pus online SPM Movetec, pentru care am primit cel mai mare bonus din viaţa mea. Austria a fost minunată cu tot cu snowboard, îngheţat la -23, murit de cald la -7, gătit, cumpărături, nopţi nedormite. Lui Jakob trebuia să-i aduc ceva de pe jos. Găsisem o monedă, dar am pierdut-o.
Să ştii că în martie am început să te privesc altfel. Spre sfârşitul lunii am reuşit să te scriu cu uşurinţă, doi-zero, unu-zero. Era aşa de simplu şi nu-mi dădusem seama. Mi-a luat 3 luni să am încredere în tine şi să înceapă să-mi placă de tine. Şi nu-mi pare rău.

Aprilie a venit odată cu Paştele. M-am bucurat mult că ai ales Johannes Passion şi că a fost în Sibiu. Îţi multumesc şi că l-am cunoscut pe Leo şi încăodată pentru Beni şi Andreas. Tot în Sibiu am ţinut şi prima mea şcolarizare. De Paşte a fost Radu în Braşov şi am avut unul dinter cele mai frumoase weekenduri. Toate şi toţi au fost la locul lor. Concertul de sâmbătă, proza, pizza, plimbarea de dimineaţă, concertul de după-masă, fotbal, McDonalds, paste, Ice Age.

Mai :). Pe 2 mai s-a măritat Betty cu Gabi. Cine ar fi crezut că tu vei aduce luna asta.. Betty a dost tare frumoasă. Da, luna ta mai a fost .. nu se putea mai bine.
Am fost la mare, la festicalul de creaţie cu Gabi, Bogdan, Carmen şi Adina. Îţi mulţumesc.

A venit şi iunie cu Carmina Burana şi un weekend spontan la Bucureşti cu Carmen şi Radu, Larisa şi Mădă. Dacă ar fi să uit tot ce s-a întâmplat de-a lungul tău, îţi promit că n-o să uit niciodată că în 2010 am cântat CArmina Burana în Piaţa Sfatului au o orchestră imensă. Tot în iunie am avut şi o revelaţie a credinţei şi a dependenţei. În mare parte ai fost un an al revelaţiilor şi al hotărârilor. Ar trebui să fii mândru de asta.

Nici de iulie nu+mi amintesc prea multe. Probabil ai avut zile calde şi lungi în care am mers cu mare bucurie desculţă. Tot în iulie, cred, a fost şi Mădă în Braşov. Îţi mulţumesc.

În august am văzut din nou mare şi am avut una dintre cele mai groaznice răceli şi m-am îmbrăcat cu pardeisul tatei. La ţară- Te ţin minte şi pentru asta :). Tot în august am decis cu Roxi să ne înscriem la mster în Bucureşti. N-am mai hotărât niciodată aşa de spontan. Şi pentru asta ar trebui să fii mândru. Mă întristează că asta l-a supărat pe Andreas.

Septembrie m-a apucat învăţând şi citind. Am intrat la buget. Asta da surpriză, dragă 2010! Apoi m-am mutat cu Denisa şi am început să lucrez la Iminent. Într-un fel îmi pare rău că totul s-a desfăşurat aşa de repede. Aş fi vrut, parcă, să se imprime mai bine în mine toate evenimentele.

Cu mutatu' deja am intrat în octombrie şi în anul şcolar.

Noiembrie. Heh. A fost aici, după colţ. Ziua mea cu mutle cadouri. Nu extrem de multe. No offense, n-aveai cum să-l întreci pe 2007. Congresul de la Tg. Mureş, cu aşa de mulţi prieteni. Frumos.

Iată, şi decembrie, ultima ta lună. Cu zăpadă, nu suficientă pentru snowboard, dar te iert. Meriţi să te iert. M-ai suprins tare, tare de tot luna asta. Nu am să-ţi scriu despre ce e vorba pentru că ştii deja şi pentru că am promis că nu voi scrie despre asta. Îţi mulţumesc şi pentru asta.
Am răcit iarăşi dar am ochii egali and this is also a first :D. Sunt în tren spre Sibiu, unde o să-mi iau rămas bun de la tine oficial. Încă de pe vremea lui 2007 mi-am dorit să fiu de revelion în Sibiu şi iată ca tu, 2010, îmi faci iarăşi bucurie.

Îmi pare rău că nu am avut încredere în tine încă din ianuarie. Poate dacă mi-ai fi zis cum o să fii..
Dacă mi-ai fi povestit de scrisorile cu Carmen, de îmbrăţisările Adinei, de ce prieten bun e Dragoş, de timpul cu Roxi, de Denisa, de Ovidiu,de colegii noi, de nimicuri, de tropăitul Emmei, de fiorii concertelor, de ploi torenţiale, de bălăcit de picioare, de lacrimi dulci şi sărate, de sosuri de usturoi, de drumuri încurcate, de autobuze piercute, de sărutări, de zâmbete, de obraji roşii, de frustrări, de lene, de plictiseală, de toate câte au fost, dacă mi-ai fi spus dinainte nu aş fi învăţat să am încredere în următorii ani.
Până la urmă, asta e încrederea, să nu ştii ce va fi şi totuşi să crezi în bine, în bine şi în rău.
Am învăţat că viaţa, chiar şi când face cercuri complete, e minunată. Îţi mulţumesc pentru asta. Şi eu şi 2011.

Rămâi cu bine 2010.
Am să te mai scriu de câteva ori, aşa, de drag.. 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010

PS. A, te salută şi Adina, aproape că uitasem

joi, 30 decembrie 2010

Momente de creativitate (nu ale mele)

"Imi iau jucariile si le dau la alta."
Adina

marți, 28 decembrie 2010

Cuvinte potrivite

Veniţi cu mine în câteva locuri, locuri în care toţi am mai fost.

O cameră de spital. Totul e alb. Peretii sunt albi, cearceafurile sunt albe, chiar si gandurile sunt albe. Si e liniste. Atat de liniste ca se aude doar perfuzia picurand precis si neperturbat. Cuvinte nu sunt. De altfel, ce ai putea spune?

Mergem acum în alt loc. O sală de tribunal. Cuvinte plonjează din toate direcţiile. Cuvinte strigate, şoptite, încărcate de mânie, ură, frustrare, dar nu sunt cuvintele potrivite. Plecăm de aici.

Iată un aeroport. Soţia pleacă în Spania. Copiii au rămas la bunici ca să nu fie prea grea despărţirea. Ce poţi spune? Te bălăceşti în convenţii sociale gen "Drum bun!", "Să ma suni când ajungi", "Să ai grijă de copii".. Dar unde sunt cuvintele? Cuvintele care ar trebui spuse. "Te iubesc! Nu pleca. Ne descurcam noi.."

În drum de la aeroport ne oprim într-un cimitir. Nu se aude decât pământul căzând pe lemn. Cuvintele? S-au înecat în lacrimi şi singurele care au supravieţuit sunt "De ce? De ce, Doamne?"

Un parc îngheţat. În asentiment cu sufletul. Primeşti o veste rea. O meriţi. Ştii că ai greşit. Cuvintele se rostogolesc, împiedicându-se să iasă. Se văd şi ele că nu sunt potrivite, dar ies si asa. Te întreabă dacă mai ai ceva de zis înainte să închidă. Da. Ai mai avea cel puţin o mie de cuvinte de zis, dar dacă nu sunt cele potrivite.. Se face linişte şi frig.

O să mergem acum într-un loc în care nu aţi mai fost până acum. Acum mulţi, foarte mulţi ani, Dumnezeu a creat din nimic un paradis şi pe om. În fiecare dimineaţă şi seară se întâlnea cu el pe iarbă verde, sub cer senin şi soare cald. O rutină divină. Până într-o seară, când, nu l-a mai găsit pe Adam la locul întâlnirii. Ascuns după tufişuri de ruşinea păcatului, Adam, a ieşit în cele din urmă la chemarea lui Dumnezeu. Ce era de făcut? Mai degrabă, ce era de zis..?
Dumnezeu a găsit cuvântul potrivit. Cuvântul perfect. Cuvântul întrupat. Isus.

Cuvânt potrivit pentru toate locurile în care am fost.
Cuvânt potrivit pentru temeri, căci îngerul a zis "Nu vă temeţi:".
Cuvânt potrivit pentru veşti rele, "căci vă aduc o veste bună".
Cuvânt potrivit pentru tristeţe "care va fi o mare bucurie pentru tot norodul".
Cuvânt potrivit pentru moarte, "astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. "

Don't wait for snow, don't wait for ice

miercuri, 22 decembrie 2010

Pentru cine vrea



Obiecte de lucru manual, prajituri, fursecuri, ceai si colinde.
Holul este pe Str. de Mijloc, nr 47, langa restaurantul Old European Inn

luni, 20 decembrie 2010

MiC, ep 7



Some of the credits go to Larisa
Click on the image for a proper display.

miercuri, 15 decembrie 2010

Pentru turisti (brasoveni)

Cantam si anul asta. Adica, nu se stie daca eu cant ca l-au pus martea, cand, se stie, sunt 3 ceasuri rele. Si le petrec toate la servici.

marți, 14 decembrie 2010

Cand eram mica

..credeam ca oamenii rai sunt oamenii care sunt incruntati, oamenii care nu zambesc necunoscutilor si cunoscutilor cu greu. Oamenii rai nu mancau prajituri si nici nu se uitau la desene animate. Mai credeam ca nu suporta pepenele si nici nu stiu cum arata ala galben. Oamenii rai nu aveau culori preferate si nu i-am vazut niciodata sa scoata limba. Nu faceau glume si daca radeau de glumele altora, erau glume la care altii inroseau. Oamenii rai nu imparteau nimic cu tine si-ti luau si ce aveai in mana. Nu primeai imbratisari din senin de la ei si nici macar din ploaie si nori si asta pentru ca oamenii rai nu au inima. Au. Dar bate in acelasi ritm. Niciodata mai repede, niciodata mai incet. Mereu acelasi ritm egoist, fiecare bataie doar pentru ei, nici o bataie pentru altii. Oamenii rai nu stiau sa desenze zambete pe fetele altora si nici macar pe hartie. Ei nu te ajutau, nu le pasa ca mananci singur, nu te intrebau la ce te gandesti, nu observau ca iti e frig sau cald. Oamenii rai nu stiau personaje din desene animate si nu puneau intrebari prostesti. A fi serios pentru ei era o meserie si nu o modalitate de a-i face pe altii sa rada. Oamenii rai erau rai pur si simplu, nu as fi avut niciodata incredere in ei. Nu le-as fi dat sa-mi tina nimic. Nici macar, nici macar o gargarita, daramite inima.
Asta credeam cand eram mica.
Si acum, cred la fel.

miercuri, 8 decembrie 2010

merge si fara cuvinte

EM 80 1
ECC40 2
EF80 7
ECC82 5
EABC80 1
EF18 1
ECC85 1
ECC81 1

Pentru turisti (brasoveni)

Va ziceam anu' trecut de Beni, ba nu, acum doi ani. Asa, ati citit? Bun. Ei bine, ce ati citit acolo e adevarat si acum aveti ocazia sa vedeti de ce. Beni va fi duminica, 12 decembrie, la ora 17, in Biserica Neagra, solist, in cadrul concertului de craciun sustinut de corul Bach al Bisericii Negre, dirijat de Steffen Schlandt.
Abia astept! :D

luni, 6 decembrie 2010

Ghici cine!

Ce-ai zice daca as veni si ti-as pune mainile la ochi si apoi ti-as zice: 'Ghici cine!'? Poate ai sa-mi zici 'Laura', dar eu vreau sa ghicesti altcineva si-ti pun mainile la ochi ca sa-ti poti imagina mai usor.
O ploaie de vara, cu stropi mari, calzi. Iti curg pe frunte si se preling pe fata. Rasete vesele de copii, gangurit si clipocit de manute mici si grasute. O prajitura calda, mai bine, o placinta cu mere. Dulce si acrisoara, aromata, invelita in staniol si impartita la un colt de repetitii. O fuga dupa un autobuz, ultimul de sambata seara. Pe langa tropaitul picioarelor se rostogolesc hohote de ras. Sau, mai gandeste-te la o rafala de vant, spre care te introci cu fata si nici nu poti respira. Acum, schimba vantul cu sute de cuvinte pe engleza. Iarba verde. Descult in iarba verde, uda de la roo. Colinde pana la capatul raguselii. Lacrimi, de care vrei. Dar te-as sfatui sa-ti imaginezi ca sunt de bucurie, alea sunt mai putin sarate. Rugaciuni in soapta. Nisip in papuci. Imbratisari tip asfixiere. Stat pe spate si privit la nori. Tot pe iarba. O ureche gata sa asculte orice prostie. O cutie plina cu pui de catei, care sa sara pe tine si sa te linga pe fata, sa te zgarie usor cu labutele pe maini.
Gata. Ghici cine!
Toate astea si mai mult este Carmen si e prietena mea. :)

duminică, 5 decembrie 2010

Personal merg cu personalu'

Doi neni, in their mid 50's, povestesc despre operatii. S-au cunoscut in tren, evident. Ma uimeste usurinta cu care vorbesc despre lucruri atat de intime, ca si cum ar fi vorba de vreme. De fapt, asta m-a uimit totdeauna la oameni in tren. Povestesc orice, cu gandul ca oricum n-o sa se mai intalneasca niciodata cu oamenii aia. Povestea este foarte jenanta si cu multe detalii. Nu stiu daca ma enereveaza povestea in sine sau felul dezinteresat de ascultare a interlocutorului.

A trecut un nene. Pute.

Baiatul din fata celor doi neni s-a fortat sa doarma, n-a reusit. A recurs la carte. Prea plictisitoare. A intrat in vorba cu ei. Mneh. A revenit la carte.

Vis-a vis de mine, o tipa pretentioasa, a declarat ea, da ochii peste cap la fiecare a treia persoana.

Tipul de langa ea da un concert rock pentru neuronii lui.

Tanti de langa mine mananca cornulete de comert si bea apa minerala din sticluta de 0,25 de tutti frutti, de care nu mai gasesti de cumparat de vreo 5 ani.

Un nene tocma' mi-a sters o geanta de cap.

Tanti s-a hotarat sa-si dea pana la urma paltonul jos. S-o fi convins ca trenu' pleaca.

Nenii din stanga au trecut de la centrale la copii.

- Ai fete?
- Da, maritate
- Ooooo, bravo, bravo, ai fete casatorite..

Like, whaaa'? Ce merit are el.

Neuronii s-au revoltat, au cerut muzica mai incet. Asta, sau tipul vede ce scriu.

A fluierat de plecare, lumea se agita putin.

Poate chiar a citit ce am scris. Se uita dubios.

Trenu' a pornit si s-a oprit. Toata lumea face comentarii pe care doar ei le considera amuzante.

Politica. Nenii din stanga. Sunt putin uimita ca abia acum vorbesc despre asta. Se pare ca aoperatiile au fost un spargator de gheata asa de reusit incat s-au balacit indelung in subiect.

Trece o tanti cu un bax de hartie igenica. Wait, wait, wait for it..Dap, l-a sters de mine.

Baiatu' a cedat. S-a culcat cu capu' pe pervaz. Sau a lesinat?

Pensii. Nenii.

Tipa si-a pus castile, a incercat sa le descurce dar s-a lasat pagubasa. Merge si asa. Poate nu e chiar pretentioasa?

Tanti incearca sa traga cu ochiu'. Nu vede. Probabil ii pare rau ca inca nu si-a facut ochelarii aia de vedere de care o tot bat la cap copii si sotu'.

Revolutia neuronilor a fost inabusita in decibeli.

Doi tipi, in spate, cauta disperati o priza. Si eu.

Nasu' a ajuns la jumatea vagonului si a disparut. Pur si simplu. A. Here he is. Cu ochii mici de nesomn. L-a trezit pe baiat. Il intreaba de carte, daca e mai 'detailata'. Ieeeei. Vorbim de Ceausescu. Nenea dezinteresat este total dezinteresat.

Tipul cu neuronii zambeste inapoi. Mi-e rusine sa ma mai uit. Daca ma intreaba cum ma cheama?

Uuu. Baiatul a cazut din nou in bratele lui Morfeu.

E liniste. Aud toti ca doamna din capat are probleme cu cauciucurile de iarna.

Oh, tipul cu neuronii si-a scos foi sa scrie. Is it possible? Is this the day when I become a trendsetter?? O tot impatureste. Ha, ha, nu-i scrie pixu'. A desenat un smiley, cel putin asa cred, ca e stramb.

Tanti trage cu ochiu'. Poate totusi nu are nevoie de ochelari. Are esarfa cu imprimeu de leopard.

Baiatul s-a trezit. Cred ca cartea e de vina pentru aceste stari de reverie si luciditate bruste.

Uuu. Tipa pretentioasa si-a dat paltonul jos. Abia acum?? Tanti a fost mai rapida.

Am zambit in directia lui nenea dezinteresat. Acum asculta ceva mai empatic.

Tipul cu neuronii ma intreaba ce scriu.

Depparte, pe hol, doarme o fta pe bagaje.

Wow. Tipa pretentioasa este intelectuala. Are ochelari. No touchy! Mneh. S-a razgnadit. I-a pus la loc. A vrut sa ne arate ca are si cum ii sta cu ei. Ma bate gandul sa mi-i scot si eu.
A scos o lumanare si o miroase, dezlipeste pretul. Aha, e cadou. Ei hai, si eticheta vrea sa o dea jos. S-a lasat pagubasa. Dude, nu poti sa o mirosi prin plastic.

Nenea vorbeste de muraturi, huh? Cum si mai ales cand au ajuns la asta?

Baiatu' a reusit sa stea treaz pret de un capitol.

Pun pariu ca toti mor de curiozitate sa citeasca ce scriu. Nenea dezinteresat banuieste ceva. Nenea cu operatie vorbeste de fiul lui care fuma. I-a fost rusine sa zica 'sa nu te puna dracu' sa te apuci iara'. A zis: 'sa nu te puna' pauza..pauza..pauza 'diavolul sa te apuci iara'

Nenii l-au invitat pe baiat la o comuniune de picioare. S-a speriat putin. S-a mutat un rand mai incolo. Nenii isi explica situatia 'A amortit, saracu''

Tanti a plecat. M-am mutat vis-a vis de tipul cu neuronii. De aici nu mai vad nimic. Aproape. Nu reusesc sa ma mai concentrez la context. Nea caisa cu operatiile are o voce asa de monotona ca nu-l mai intregistrez de aici.

Pleaca tipa pretentioasa. Ba nu. Face pipi, dar a plecat cu geanta.

Tipul din fata are papuci maro.

Ha, ha, tipa s-a dus la baie tocma' cand eram in Buda.

Nea caisa a sughitat de a auzit tot vagonu'. Chiar si el a fost surprins si se intreaba 'Ai, oare cine m-o fi pomenit la ora asta?'

Tipa totusi pleaca. Are doua posete si o punga. Foarte practic.

Imi pare rau ca nu m-am imbracat mai frumos azi.

Tipul cu neuronii simpatizeaza cu nationalistii.

Baiatul a renuntat de mult la carte in favoarea somnului, dar acum citeste. Un monitor. Si nu e oficial.

In rest, au coborat toti.

vineri, 3 decembrie 2010

MiC, ep 6



Some people suggested those weren't footprints but buttprints (pun intended)