luni, 14 februarie 2011

Cearta in scara

Nu, nu e cearta pe scara valorilor, nici pe scara prioritatilor. Este o cearta pe o scara mult mai prozaica. O cearta in scara blocului, o cearta intre vecini. Ce sa mai ne ascundem dupa deget, intre mine si vecina de sub mine.
Ne stim de o viata, dar nu am reusit niciodata sa fim prietene bune. In majoritatea timpului ne intelegem, dar sunt si multe momente in care ne certam ca la usa cortului. Culmea e ca tot cum zice ea tre sa facem. N-ai vazut asa ceva, dar de starea ei de spirit atarna, dom'le, frumusetea blocului. Musai sa fie ea vesela si nu mahnita. Si pe cuvantul meu daca-mi dau seama de ce. La o adica, lumea de la mine are asteptari si pe mine se bazeaza sa iau decizii cu privire la bloc, la intretinere si, deh, altele. Si din cauza ca de ea atarna, cum ziceam, trebuie sa tin cont de ea si parerile ei. Si are niste idei cateodata...ai zice ca nu e intreaga la.. hmm.. as zice acum 'la minte', dar nu pot, desi, pana la urma, asa e.
Ca sa ma credeti ca e nebuna, sa vedeti ca am tot dreptul sa ma cert cu ea, am sa va zic. Nu, stiu ca nu e frumos sa dai din casa, dar cateodata imi vine sa o dau afara in suturi.
Ieri. Ieri? Da, ieri, o vad iesind din casa in pijamale. O intreb unde se duce, imi zice peste umar ca se duce sa alerge in parc. Imi fac cruce cu ambele maini. Nici nu s-a gandit sa ma intrebe, sa-mi ceara parere. Adica, ce-o sa zica ceilalti din celelalte blocuri, despre noi? Ca suntem o casa de nebuni, aia o sa zica!
Sau. Mananca noaptea aiurea. I-a lasat o prietena un ou Kinder pe noptiera si l-a mancat la 11:25 noaptea! Cand am intrebat-o de ce mananca la ora asta ciocolata mi-a raspuns, stergandu-si colturile gurii cu limba, ca asa pofteste, dupa care a facut ochii mari si a intins mana dupa sticla de Cola. Sticla cumparata fara voia mea, evident. De cate zeci de ori i-am spus sa manance sanatos, degeaba.
Si are un obicei proooost. Ii lasa pe toti sa intre in bloc. Nu-i verifica niciodata de intentii, de ce daune ar putea aduce, de trecutul lor. Nu, dom'le, ea ii crede pe toti. Se uita cu ochii mari la ei si crede orice cuvintel i se zice. Nu invata niciodata. Uneori imi e mila de ea ca e asa de naiva. As vrea sa o ajut, va dati seama, ca doar un suflet avem, dar nu ma asculta. Plange uneori de imi pierd eu mintile incercand sa o linistesc.
E fraiera. I-am zis si in fata. Va ziceam, ii primeste pe toti, fete, baieti, caini si fluturi si pe toata casa scarii sunt poze cu ei si urme ca ne-au vizitat. Urme ce ajung pana la mine, la mansarda. Si doar i-am zis, sa-si tina vizitatorii doar pentru ea. Da' pe unde te uiti poze, bilete de tren, de autobuz, cabluri, sosete in dungi, ciuperci de lemn. Pe fiecare hol miroase a altceva, ba a liliac, ba a bumbac, ba a ariel, ba a primavara, ba a bebelus, ba a cartofi si se aud tot felul de melodii. Mai ceva ca la nebuni.
Mai fac eu curat din cand in cand, dar nu le arunc tot timpu' si ma trezesc ca le gaseste si le pune la loc de unde le-am luat. De fapt, de asta ne-am certat acuma. Venise, tot asa cineva in vizita. I-am zis de la inceput 'nu-i deschide', da' nu m-a ascultat. Nici nu stiu de ce-mi racesc gura cu ea. Serios. Evident, casa scarii s-a umplut din nou de mirosuri, melodii, cuvinte mazgalite ondulat pe toti peretii. Am incercat sa-i mai zic, dar ziceai ca e surda. De obicei, ma asculta si ori ma aproba si face cum vrea ea ori isi gaseste scuze, da' de data asta parca nici n-auzea. La un moment data nici nu i-am mai zis nimic, pt ca o vedeam asa de vesela si binedispusa. Pana intr-o zi cand, ajunsa acasa, am gasit usa sparta, luminile stinse si un curent sinistru de la geamu' larg deschis. Plangea ascunsa intr-un maldar de chestii, imi e si greu sa descriu, ca nu o inteleg, nu o inteleg. Am tras de ea cateva saptamani bune, sa o scot de acolo.
Acuma, imi era si mila de ea, da' stiam ca eu voi fi trasa la raspundere din toata afacera asta. Am spalat peretii impreuna, am aruncat tot ce am gasit si m-a lasat ea sa arunc, am alungat toata muzica si s-a linistit.
Incepusem sa ne intelegem chiar bine. Ma miram si eu de ea. Ea era vesela, eu multumita, blocu' arata bine, dar zilele trecute, vrand sa o invit la o cafea si o discutie, am intrat la ea in casa. Inca de cand am deschis usa, mirosuri si sunete mi-au inundat nasul si urechile. Si ce mi-a fost dat sa vad?? Tot ce aruncasem, sau crezusem ca aruncasem, era adunat acolo! A tresarit cand m-a vazut si a ascuns repede la spate o nenorocita bucata de cablu.
Intai am fost consternata. Nu-mi dadeam seama cum poate sa fie asa. Apoi m-am infuriat cumplit. Am strigat la ea. Am facut-o in toate felurile, de la naiva la nespus de inselatoare. Ea nu zicea nimic. Asta m-a infuriat si mai tare! Trebuie sa ai o explicatie, un motiv, un rationament, daca faci ceva! Ori ea, cand o intrebam, strigand, de ce mai tine toate porcariile alea imi raspundea tamp 'imi sunt dragi'.
Nu am mai rezistat. Am legat-o de maini si de picioare si apoi am prins-o de calorifer. Nu a opus rezistenta, ca e bleaga. I-am pus si un calus in gura, sa nu o mai aud. Apoi, am facut o gramada din toate gunoaiele alea si am vrut sa le dau foc. Cand m-a vazut ce vreau sa fac, a inceput sa se zbata, dar nu avea nicio sansa sa scape din stransoare. S-a luptat cat s-a luptat, dar pana la urma a cedat si a inceput sa planga. Eu cautam de nebuna un chibrit sau ceva cu care sa dau foc, cand am vazut-o ca plange. I se adunau lacrimile la inceputul obrazului pana se faceau un strop mare, care apoi se rostogolea grabit pana jos, imprastiindu-se in mii de stropi micuti. I-am cautat privirea, era goala. Atunci, in secunda aia, ea de o parte, eu de cealalta, intre noi un maldar, un maldar de gunoaie pentru mine, un maldar de comori pentru ea, am realizat un lucru. Era cat pe ce sa o omor.
Am dezlegat-o. I-am inapoiat lucrurile si ea mi-a promis, stergandu-si nasul pe maneca, ca nu mai lasa pe nimeni in casa.
Am sa o cred, ce sa-i fac? Pana la urma, nu putem una fara cealalta. Fara mine, ea nu ar fi intreaga la cap si eu, eu as ramane fara inima.

13 comentarii:

Dudu Vasile spunea...

cunosc o singura persoana cu care ti-ai permite sa vorbesti asa..
:)
one of your best..

Laura spunea...

venind de la tine, inseamna mai mult decat zecele de azi :)

Dudu Vasile spunea...

tu stii sa recunosti sarcasmul?

Laura spunea...

awww, in ambele propozitii era sarcasm?

Dudu Vasile spunea...

doar in intrebare era sarcasm.. tre' sa mai lucrezi la asta :D

Laura spunea...

pe noapte mai timpurie ;))

Dudu Vasile spunea...

iertare..:)

vichi spunea...

Pentru ca am asistat si eu la toata cearta voastra...ma simt obligata sa intervin.As vrea sa tin cu tine ,pentru ca mi-esti tare drag, Sufletel,dar mi-e tare mila de vecina ta,Laura, o inteleg si pe ea, pentru ca si eu sunt o naiva,o risipitoare si o visatoare ...
Strangem toata viata o gramada de nimicuri le punem in biblioteca, in vitrina,pe dulapuri, in cutii, in debara, prin mansarda...niciodata nu le aruncam... pentru ca fiecare are o poveste numai de noi stiuta...
Sa-ti dau un exemplu, am intr-un borcanel de sticla cu capac tot de sticla si jnurulet auriu( e foarte fain) cateva petale de trandafir foarte uscate, de vreo 13 ani... si cateva pene de papagal, de vreo 12 ani.Nu le-as arunca pentru nimic in lume ca sa pun in borcanel dulceata...sunt penele de la primului si ultimului nostru papagal, Keke era tare dragalas, abia asteptam sa vin de la birou sa-i dau drumu' si sa ma joc cu el..toate pana intr-o zi cand am intrat in camera am gasit o pe Fana, pisica noastra, dormind langa o gramada de fulgisori albastri ca cerul...mi-a fost lesne sa inteleg ce s-a intamplat...

Sufletel,incearca s-o intelegi pe vecina ta ,Laura, iubeste-o cu tot dragul ca pe un copil frumos... "ea si-a ales partea cea buna"...(povestea petalelor de trandafir am sa ti-o spun alta data...)

Laura spunea...

Saru'mana :)
nu e prima data cand se cearta ratiunea cu inima.
Ianuarie nu a fost una dintre cele mai reusite perioade din viata mea si am dat vina pe inima. Ca solutie (rationala)am incercat sa-i restrang autoritatea si sa o fac sa uite toate 'nimicurile dulci'. In scurt timp, insa, mi-am dat seama ca pe termen lung ar avea urmari dezastruoase.
Asadar, in urma certei dintre ratiue si inima, ratiunea a hotarat sa lase inima sa se vindece in ritmul ei, sa-si pastreze amintirile si inima a promis sa nu mai fie atat de naiva si sa ia aminte la sfaturile ratiunii.

Si eu pastrez multe asemnea lucruri, la care tin mult. E de ajuns sa le iau in mana si ele ma duc in locul de unde au venit. Pe noptiera chiar am o bucatica de cablu gri si o fasie de ziar rasucita. :)
Este interesant ca pastrati lucruri care va amintesc nu doar de intamplari frumoase.Astept rabdatoare momentul povestirii petalelor :)

catalina stanescu spunea...

ai inceput foarte credibil; iar apoi totul a devenit, culmea si mai credibil...acest conflict si acest amor intre tu si tu, intre ce ai vrea sa fi si ce nu ai vrea sa fi, pana la urma intre ceea ce esti ...mi-a placut! si mi-ar placea sa aud si povestea Ei, celeilalte, cu siguranta are o rana pe suflet si tare ar vrea sa vorbeasca ca sa se vindece;

Laura spunea...

Multumesc :)
M-am gandit sa scriu si versiunea inimii, dar nu m-am hotarat inca.

Anonim spunea...

E posibil ca versiunea inimii să ceară mai multă vulnerabilitate... Nu ştiu. Ştiu că îmi place ce găsesc pe blogul tău.

Laura spunea...

Multumesc :)
ma bucur atunci cand si altii gasesc placere in ceea ce scriu.
Da, ar cere mai multa vulenrabilitate si mai multe dezvaluiri, pentru ca altfel nu ar fi atutentic, de asta inca nu m-am hotarat.