Trolling

Am primit azi un mail de la o doamna, angajata Orange, cu o oferta foarte detaliata pentru cele 3 numere de telefon pe care le detin. Nedumerirea mi-a fost clarificata cand am vazut ca, de fapt, mailul era destinat unei persoane cu numele de Gavrila Aura.
Nu am putut rata aceasta minunata ocazie si i-am scris urmatorul mail:

Buna ziua,

multumesc pt oferta tentanta, dar m-am mutat la Vodafone. Imi place mai mult culoarea rosie decat cea portocalie.

Desigur, exista motive bine intemeiate pentru asta.

Aveam 5 ani, un tricou cu maneci scurte si o fustita galbena cu volanese roz, pe care mi-a cumparat-o mama din statie de la 'Mielu' Alb', intr-o duminica cand mergeam in vizita la bunici. In picioare cred ca aveam sandalele maro, in care tineam ascunse monezi de 50 si de 100 de lei. Ma pregateam sa merg la joaca cu buna mea prietena Adriana, a carei parinti erau betivi si nu prea le pasa ce facea. Cu toate astea ea era destul de cuminte si tacuta. Avea o tacere tipica, intalnita la copii ce-si consuma zilele copilariei sub un nor de nefericire, nor prin care uneori, rar, slab strabate o raza de soare sub forma unei matusi indepartate, a unei invatatoare de treaba sau a unui copil zvapaiat din vecini - adica eu.

Ne-am dus ca deobicei pe rampa, la mama la depozit, sa ne jucam cu papusile. Adriana nu avea papusi, e lesne de inteles. Putinii bani castigati de mama ei, spalatoreasa, erau dati pe tigarile Carpati (tarziu am inteles motivul pt care mama ei avea o voce ragusita) si pe cartofi, pe care-i curata aplecata, inca imbracata in salopeta de la spalatorie, intr-o punga cu Alen Delon. Eu aveam insa mai multe papusi, pt ca tata ceda usor rugamintilor mele fierbinti unse bine cu lacrimi mari si rotunde. Asadar, ne jucam impreuna pe rampa cam in fiecare dupa-masa din zilele saptamani. Sambata de dimineata pana seara. Duminica deloc, pt ca noi mergeam la bunici. Pe Adriana nu o puteam lua, nu puteam amesteca lumile.

Desigur, constienta fiind ca detin monopolu' asupra pietei de papusi, aveam o atitudine posesiva in joaca noastra. Adriana inghitea atitudinea mea, la fel cum inghitea si toate dulciurile pe care i le aduceam de la chioschu' nostru de bloc. Insa, uneori, se enerva si-mi zicea ca nu se mai joaca cu mine. Sub aceasta amenintare, renuntam pt scurt timp la felul meu acaparator de a fi, pt ca stiam ca nu glumeste. Adriana, obisnuita cu lipsurile, putea cu usurinta sa se lipseasca si de compania mea. Totusi, suposenia mea nu dura mult si curand imi reintram in rolul de stapan de sclavi.

Asa a fost si in dupa-masa aceea, bine stabilita in agenda sortii. Pentru ca, vedeti Dvs., acea zi isi intinde mainile consecintelor pana azi, influentandu-va si destinul Dvs. Ne jucam imitand doua surori. In mod clar eu aveam rochia cea mai frumoasa, pe mine ma astepta un print si eu aveam un loc de munca bine platit. Dupa jumatate de ora sau poate doua ore (estimarea timpului este si acum pt mine un mister) Adriana, fara avertisment, a trantit papusa si mi-a zis ca pleaca acasa. Eu fiind in toiul jocului, cu entuziasmul si eul crescandu-mi direct proportional, aceasta veste m-a luat pe nepregatite si m-a enervat cumplit. In fapt, m-a enervat asa de tare incat am strans din dinti, m-am incruntat si am tras-o de par. Ea a reactionat instant, tragandu-mi o palma bine-meritata. Am tras-o din nou de par, ea m-a muscat, eu i-am tras un sut din lateral si tot asa. Bataia, lesne de imaginat, a fost scurta, terminandu-se la fel de brusc cum a inceput, dar mult mai tragic. Am impins-o pe Adriana cu toata forta si a cazut de pe rampa. Ma asteptam sa planga, sa urle, sa schiteze ceva, dar ea, copil incapatant si taciturn, s-a ridicat, frecandu-si mana dreapta si a plecat. In scurtul contact vizual, de dupa cazatura, am vazut in ochii ei ura, cel putin asa as interpreta azi ce am vazut.

M-am dus spasita acasa, bolborosindu-i mamei o scuza de ce m-am intors asa de repede de la joaca 'Adriana cazuse de pe rampa si a plecat acasa'. Mama m-a crezut pt ca ma stia copil cuminte, si eram, chiar eram. Pe seara am prins un moment oportun si am sustras din chiosc cateva bunatati, mai precis un suc cu pai (care s-a dovedit a fi de fapt vodca), doua ciocolate de casa, o alvita, un pumn de caramele si un pretios ou kinder. Am ascuns dulciurile in ghiozdanul de gradinita si m-am bagat la culcare, fara comentarii, spre surprinderea ambilor mei parinti si a unei matusi venite in vizita, care-mi adusese un pachet de carioci, un plovar gros oribil, o gentuta rosie si un papagal de plus care repeta ce-i spuneam.

In dimineata urmatoate mi-am facut curaj si m-am dus la Adriana, stiind ca parintii ei sunt la servici. Altfel n-as fi indraznit sa ma duc. Mi-a deschis usa, cu un aer familiar, nici urma de ura din ajun. Era imbracata in pantaloni scurti si avea un tricou de rosu aprins, desculta. In plus avea mana dreapta in ghips. I-am intins ofranda si a inceput sa rada si m-a intrebat cum de nu m-a prins nimeni. Am ridicat din umeri si am rasuflat usurata ca nu era suparata pe mine pt ce-i facusem. Ne-am asezat pe jos, era prima data cand intram efectiv la ea, in casa imbibata cu miros de tutun. Am mancat dulciurile impreuna. M-am oprit insa la oul kinder, zicandu-i ca e doar al ei. N-a zis nimic, dar cred ca s-a bucurat pt ca in clipa urmatoare m-a imbratisat, infundandu-mi fata in tricoul ei rosu, proaspat spalat de mama ei. Nu am recunoscut atunci dar recunosc acum ca mi-au dat lacrimile. Ne impacaseram. Am plecat la joaca si in timp ce coboram scarile mi-a zis 'Sa stii ca e foarte util ghipsu' asta. Aseara i-am dat lu' Ionut cu el in cap si mi-a promis ca nu-mi mai spune 'cioara' '. Mi-am dat seama atunci ca o iubesc pe Adriana si nu intelegeam de ce Ionut i-ar spune 'cioara'. Era doar asa de frumoasa in tricoul ei de rosu aprins..

Intelegeti acum de ce nu as putea niciodata sa renunt la Vodafone? Gentuta rosie, de la matusa mea, mi-a placut la nebunie si am pastrat-o pana in liceu.

Cu stima si respect,

Gavrila LLLLLLLLLLLLaura

PS. Nu o sa profit de eroare Dvs, folosind datele personale din acest mail. Sper ca v-ati amuzat mai tare decat v-ati enervat.

Taximetristul anului

Am fost aseara cu taxiu'. Deobicei am temeri cand merg pe distante scurte. Ma simt obligata sa le dau mai mult pentru efort etc. Si chiar si asa unii mai fac fete si comentarii 'de ce nu iei tramvaiu''
Ei bine, nenea asta mi-a recastigat increderea in umanitate.
Cand i-am dat banii, a insistat sa-mi dea restul, eu am insistat sa nu mi-l dea. El a numarat banii, mi i-a pus in mana, mi-a strans mana si apoi a inchis ochii si a facut exact fata pe care o face mama cand imi dadea ciocolata fara stirea tatei si-mi zicea 'mergi pe burta'.

Nu oricine e chemat sa fie administrator de bloc

Mai multe poze Wednesday Thursday Friday aici

Carol of the bells

A trecut craciunul dar cantecul asta tot e frumos



Aici gasiti si partitura Carol of the Bells- George Winston

Draga mama,

vreau sa-ti povestesc despre ziua mea preferata din saptamana. Ziua mea preferata este duminica.

Pentru mine duminica este intotdeauna cu cer senin si soare, chiar daca stiu ca uneori e innorata. Se intampla chiar sa fie innorata din cauza mea. Ziua de duminica o cunosc de cand am deschis ochii constient si o tin minte, inca de atunci, ca fiind o zi de veselie, de caldura si de dragoste.

Stiu sigur ca duminica are mereu mancarea mea preferata si stie cand sunt suparata. Atunci cand ma plictisesc ma invita nastrusnic sa matur in fata casei sau sa ma iau de fund si sa ma dau de-a-nscapetelea.

Se intampla ca duminica sa fie obosita, venind saptamana dupa saptamana, dar si atunci ma face sa zambesc si ma incurajeaza sa traiesc frumos.

Sunt saptamani in care ma cert cu duminica, alegem dintr-un cos motivele. Cateodata, ne certam asa de tare incat mi se pare ca saptamana se va termina sambata. Dar nu e asa. In toate datile, sambata noaptea, duminica ma imbratiseaza cu drag, lacrimand, in somn. Simt de fiecare data si-mi promit sa nu ne mai certam.

Duminica m-a invatat tot ce stiu, ca e frumos sa multumesti, sa-ti ceri iertare, sa ajuti pe cei din jur, sa fii constiincios, sa iubesc, sa muncesc si sa sper. Face, incontestabil, parte din mine si asa va fi pentru totdeauna, pentru ca iubesc duminica.

Vreau sa-ti spun, draga mama, ca pentru mine, esti mai frumoasa, pe dinauntru si pe dinafara, decat o zi de duminica fara sfarsit!

Despre carti si viata (neslefuit)

Toti oamenii citesc. Din diferite motive. Sunt carti si carti. Unii oameni, care din pedeveu' meu sunt cei mai nefericiti, sunt facuti sa citeasca. Toata viata se gandesc numai la momentul cand o sa se eternizeze cu o carte in brate. Sunt facut pentru asta si chiar daca nu gasesc cartea perfecta pentru ei, nu se despart de ea nicicum.
Sunt oameni care citesc pentru ca toata lumea citeste. Isi aleg cea mai colorata, aratoasa carte de pe raft si se afiseaza cu ea. Cu toate ca nu e musai sa o si citeasca.
Exista si oameni care stiu ca la un moment dat vor citi, dar nu se grabesc.
Mai sunt si oameni, printre care ma numar si eu, care nu tin mortis sa citeasca, dar se intampla sa le cada o carte in maini.

Cartile. Cartile sunt de toate felurile. Cu poze, fara mult text si subtext, carti enciclopedie, care stiu tot,carti amuzante, carti cu coperti tari sau flexibile, carti vechi, carti noi, carti invelite in piele. Sunt carti pe care tu le termini si care te termina pe tine. Unele te marcheaza pentru restul vietii, iti modifica cursul. Altele, trec asa de repede ca le si uiti titlul, in cel mai rau caz uiti ca le-ai citit.
Sunt carti pentru care faci sacrifici sa le cumperi, imprumutate de la prieteni, citite de prieteni, carti furate, carti gasite in tren.

Ce se alege de o carte dupa ce o termini? Ii lasi amprente pe coperta, poate ii rupi o foaie din neglijenta, uneori o sa subliniezi pasajele care iti plac.
Cu tine? Cu tine ce se intampla dupa ce termini o carte?
Merg pe strada si vad lucruri care-mi amintesc de pasaje din ea, ii simt pentru o vreme indelunga mirosul in nari, stiu cum suna paginile ei cand o rasfoiesti. Uneori, daca inchid ochii, ii simt hartia in palma. Stiu ce se gaseste pe toate paginile. As sti unde ar trebui sa o deschid sa citesc veselie si as sti unde sa o deschid sa citesc enervare. O cunosc atat de bine incat unele fraze mi se par copiate din gandurile mele si atunci cand adorm joaca prinselea, in urma pasilor iesind vise frumoase. Iar dimineata, ma trezesc fiind sigura ca e pe noptiera, asteptand sa citesc din ea.
Ma scald in tot felul de sentimente, dar cele mai insistente sunt frustrare, tristete si dor dupa o carte citita, o carte, care nici macar nu era a mea.

Ziua 10: Ceva ce am facut eu

M-am tot gandit ce sa pozez pt ziua 10. Am facut o gramada de prostii de lucru manual, dar nu meritau o poza pe blog.
Asadar, o sa pun poza cu ceva ce a facut catelul meu, Tascha.




Mai are inca 6. Daca vreti, sunt de dat :D