vineri, 1 februarie 2013

Aschia îşi ia avant şi sare departe de trunchi. O poveste tristă, redundantă şi recurentă

Aschia îşi ia avant şi sare departe de trunchi. Sau cel puţin aşa crede. Şi de ce ar vrea sa sara departe de trunchi? Nu tot timpul, dar se întâmplă. Nu'i place cum vorbeşte trunchiul, nu'i place cum îşi educă aschiile şi crede că asta e singură şansă pentru aschiile proprii, sa sara departe. Ce nu ştie aschia e că nu poţi contrazice înţelepciunea populară şi nici cea genetica.

La distanţă fiind, mai devreme decât s'ar fi aşteptat, se găseşte într'o situaţie in care cel mai bun comentariu i se pare o expresie a trunchiului. Astfel se trezeşte zicând 'te mănânc cu fulgi cu tot' si in secundă următoare, vrând sa se dezică, adaugă, 'vorba trunchiului'. Phew. S'a liniştit. Nu e vorba ei, e clar. Situatiile continuă sa se repete şi expresiile se tot repetă şi ele, astfel încât vorba trunchiului, nu, nu devine vorba aschiei. Dar nu mai adaugă in coadă "vorba trunchiului", ar fi redundant pentru cei din jur. Ce nu ştie aschia e că, cei din jur ii atribuie ei vorbele şi la fel de nebagatoare de seama e şi cu înfăţişarea ei. Pe zi ce trece se îngraşă şi aduce tot mai mult a trunchi.

Apoi, într'o zi, însorită sau ne, trunchiul moare şi aschia, trunchi la rândul ei de'acuma, pentru o vreme va adaugă la sfârşitul expresiilor "vorba trunchiul, Dumnezeu sa'l ierte". Ea încă se gândeşte că nu sunt vorbele ei, dar nu pentru mult timp. Ce o trezeşte la realitate? Intr-o altă zi, nu îndepărtata, îşi vede aschia luându'şi avânt.

Sfârşit alternativ fericit: cu fiecare generaţie de aşchii trunchiul primordial se îndepărteaza tot mai mult de pădure

Niciun comentariu: