Dormeam lângă tine. Nu dormeam pentru că nu puteam să adorm, măseaua de minte își făcea de cap. Tu dormeai de mult. Te țineam de mână pentru că îmi fusese dor de tine. Gândurile jucau prinselea, nu cred că au ținut vreodată cont de expresia ta preferată, cum că noaptea e un sfetnic bun. Îți simțeam palma în palma mea și, nedezmințiindu-mă de sângele moștenit, m-am întrebat în joacă cum ar fi să-ți ghicesc în palmă viitorul. Pipăind liniile și ridurile din mână, încercând să-mi imaginez ce ne aduce viitorul, am avut o revelație. Era sâmbătă seara, trecut de 12 noaptea, și în palma în care am încercat să-ți ghicesc viitorul, dragă mamă, mi-am descoperit trecutul.
Mâinile tale au fost primele care m-au ținut în brațe, care m-au mângâiat, care m-au hrănit și care m-au protejat de frig și de soare prea puternic. Mi-au dat lacrimile încercând să număr în liniile palmei tale toate sacrificile pe care le-ai făcut pentru mine, toate rugăciunile pe care le-ai înălțat pentru mine, toate ciorbele, toate compresele cu apă rece, șosetele înmuiate în oțet, mustrările, toate dățile când te-ai trezit noaptea să mă învelești și toate numele dulci pe care mi le-ai dat.
Te-am strâns mai tare în brațe și am adormit fericită că mă iubești.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu