Inainte de nunta

(si se numeste asa pt ca sigur va fi si un 'dupa nunta')
Mai sunt doo zile si, de fapt o zi jumate si este nunta Denisei si a lui Cristi.(Nici n-aveam cum sa uit, din moment ce colegii de servici numai despre asta au vorbit, atenuand starea de tensiune). Si acum inspir adanc. Din capul locului declar cu mana pe inima ca inca n-am scris nimica din marea proza si stiu cu siguranta (la fel de sigur cum barza stie ca din oul ei o sa iasa o barza - nu stiu de ce-mi veni comparatia asta. Chiar, a propos de berze, copilu' berzei e adus tot de barza?) ca n-o sa scriu probabil nimic pana sambata noapte spre duminica dimineata. Acel moment fiind capatul locului si al timpului, moment unde si cand muzele se intalnesc. Acest moment imi este total familiar si la fel de total de neplacut, caci inima imi sta in gat si gandurile se alearga mai ceva ca ielele de odinoara lasandu-mi urme de cercuri pe creer. Dar stiu si cred ca odata cu asezarea lor cuminte pe foaie, inima o sa alunce la locul ei si o sa creasca pe parcursul si dupa recitarea prozei cand voi merge la locul meu de 'onoare' in ropotul aplauzelor imaginare.

Tot din capul locului declar ca mi-e frica sa ma urc pe sandale si sa ma mentin in pozitie verticala (atragatoare) timp de mai multe ceasuri (mai lungi sau mai scurte). Vei zice, desigur, ca ar trebui sa-mi iau paupci de schimb. Si la fel de sigur iti voi raspunde ca daca e flagelare atunci sa fie pan' la capat. Caci imi plac masurile intregi. (de asta port 36 si nu 35 jumate). Legat de papuci mai exista si riscul de a ma impiedica, dar cu putina concentrare sper ca acest lucru sa nu se intample la scena deschisa.

Despre rochie nu mai zic nimic. Nu mai am ce. Faptul ca e roz e atotsuficient (si daca nu exista cuvantul asta, exista, l-am inventat eu acum).

Masa. E clar ca imi vai fi foarte foame (caci, foame imi este mereu) si datorita manierelor exagerate ce trebuie folosite, cu siguranta ca doar putin din mancare din farfurie va fi transferata in stomac.

'Ati terminat?'
'Nu, eu manac mai incet'
'Bine, atunci pot sa iau farfuria?'
'Nu!'
'Bine, multumesc, pastrati furculita.'
'..'

De asemenea cu ocazia acestei nunti imi voi consuma numarul de zambete alocate pe anul acesta. Dupa aceasta data nu-mi mai cereti sa zambesc.

Se va canta. Sacru, profan, bisericesc, laic, fals, mai putin fals. Impreuna cu alti cativa va trebui sa particip de fiecare data in intonarea de melodii si armonii pornite din vibratiile sufletului. (sincer sper ca sufletu-mi sa vibreze un 440 de hz curati).

Cu toate acestea, mai sus enumerate si mai sus neenumerate ('mai sus' insemnand pe pagina mai sus, si in capul meu), nu-mi pare rau ca am acceptat sa fac toate astea. Atat. Nu-mi pare rau.