Despre masini

x: deci...ai dus masina in service si se repara acum?
x: sau? :P
y: da
y: dar e destul de greu
y: caci trebe explicat ce a fost busit
y: si va dura probabil reparatia si va si costa
y: dar sper ca in ceva timp sa mearga ca noo
y: sau mai bine
x: si faci casco? sau iti asigura ceva garantie?
x: nelimitat sau doar un anumit numar de km?
y: sa vad masina reparata si vom discuta si aceste aspecte impreuna cu Mecanicul, desigur
x: amin
x: dar important e macar sa faci casco!
x: chiar daca exista posibilitatea sa faci un accident cu dauna totala...dar macar sa stii cu ce pleci si de ce...
x: posibilitatea de dauna totala exista oricand...dar conteaza de ce pleci!
y: da
y: este adevarat
y: dar stai intai sa ma obisnuiesc cu gandu ca masina e in service
x: daca nu te gandesti de acum la casco...degeaba e in service
x: serios!
y: pai si ce ar trebui sa fac?
y: asta ar insemna sa nu am incredere
x: nicidecum
x: eu cred ca Mecanicului ii plac masinile, dar El zice ca masinile au un anume scop; folosesti masina cu alt scop si nici 100 de casco nu au efect...nu se mai repara si putrezeste incet incet, rugineste si ploua inauntru...
y: da
y: pai da, au

Multasteptata proza de la nunta

Am auzit un fâlfâit de aripi, apoi chiar lângă mine au căzut...câţiva fulgi. M-am apropiat şi au început să se distingă vorbe şi chiar râsete...Ce credeţi? Erau doi îngeri. Povesteau.

- E o zi frumoasă azi.
- Da, aşa e. E soare.
- Da, muuuult soare!

Apoi linişte. Dintro dată unul din ei zise:
- Hei, îţi mai aminteşti când ne-am cunoscut?
- Eheei, cum nu? Era la Câmpulung, dacă nu mă înşle.
- Exact! Era iarnă. Frig şi parcă era şi soare.
- Da, cred că era. Cristi cânta la pian şi a venit Denisa şi l-a întrebat de unde e.
- Îhîm.
- Dar cu ce ocazie erau la Câmpulung?
- Nu mai ştii? Atât Cristi cât şi Denisa cântau în corul ăla..cum îi zice? Off, nu-mi amintesc...
- Amen
- Aşa..Amen şi erau cu program acolo.
- Că tot veni vorba de Amen...Mai ştii la câte repetiţii a trebuit să mergem?
- Da, chiar aşa..şi ce fals suna uneori...
- Fals, fals...important e că Denisa auzea tenorul bine...
- Că bine zici că doar Cristi stătea în spatele ei...
- Da’, îţi mai aminteşti când îşi lăsau bileţele-n partituri şi abţibilde?
- Cum să nu? Îmi amintesc chiar că pe unul din ele scria „Tu eşti zâmbetul meu”
- Şi după repetiţii mai rămâneau uneori la ping-pong.
- O daaaa, şi ce serve speciale dădea Cristi...
- Eeee, tu vedeai doar servele, da’ să vezi privirile...
- Şi mai ştii când după repetiţii o ducea acasă cu maşina?
- Da, dar nu până acasă, numai până în staţie la 28 să zică părinţii că a venit cu atubouzu’.
- Eheeei, de câte ori am făcut drumul ăla împreună cu Cristi, când îi mai lăsa cadouri la geam.
- Nici n-aş putea să-ţi explic cât de mult se bucura Denisa când le găsea.
- Poate nici nu-i nevoi să-mi explici. Mă gândesc că e comparabil cu bucuria pe care a trăit-o Cristi când a primit caseta.
- Ah, caseta! Cum aş fi putut să uit asta? Cât a mai lucrat Denisa să o înregistreze. Frumoase cântece de dragoste. La Gârcini parcă i-a dat-o, sau?
- Da, la Gârcini. Erau tot cu Amen, cu corturile.
- Ha ha. Ştiu, Denisa a fost atât de emoţionată şi cu inima-n gât în după-masa aia că a uitat să-şi ia beţele de la cort.
- Eeeei, dar trebuie să admiţi că Cristi s-a descurcat destul de bine cu improvizaţia lui din lemne.
- Da...ce frumos a fost.
- Frumos a fost şi la Reghin şi mai ales pe drumul dee întoarcre când au apucat să vorbească mai mult.
- Da, şi mai şti că a doua zi s-au dus să se plimbe pe la cetate.
- Da, la cetate căci acolo era cel mai puţin probabil să se întâlnească cu cunoscuţi
- Aşa e...s-au aşezat ei p ebancă când dodataă...au fost tulburaţi.
- Ha ha ha. Cine ar fi crezut că fix la ora aia, fix pe acolo o să treacă Bogdan Tulbure??
- După Reghin parcă-am fost la Matca.
- A, da, Matca. Când Denisa a stat în gazdă la un băiat.
- Adevăru’ e că Cristi n-a dormit singur în nopţilea alea. A dormit cu grija...
- Te cred, dar în fond n-avea de ce să doarmă cu grijă că nici Denisa nu dormea singură, ci...cu gandul la el. De câte ori nu se gândea Denisa la Cristi...
- Şi Cristi la Denisa şi când gândurile se încăpăţânau să rămână gânduri îşi scriau mesaje.
- 3, 3 mesaje, căci atâtea erau gratis pe net.
- Şi ce mesaje... cu texte din luceafăru’
- Desigur, personajele era uşor modificate.
- N-o să afle nimeni cine era brotăcel şi cine era căpşunica.
- Da, a propos de unde avea Denisa numărul lui Cristi?
- Hmmm, poveste lungă.
- Hai, zi!
- Păiii..Dana avea un telefon nou şi Denisa a zis că vrea să se uite la meniu etc si întrun moment de neatenţie a furat numărul.
- He he, bine că Dana nu a păzit prea bine telefonul.
- A propos de păzit. Tu ştii de câte ori mi-au îngheţat mie aripile păzind bileţelele din parbriz şi ciocolăţile de sub roţi pe care le lăsa Denisa?
- Ştiu de câte ori pentru că tot de atâtea ori Cristi de bucura aşa de tare că aproape nu-l mai recunoşteam
- Da...am văzut de multe ori bucurie pe faţa Denisei dar tot de multe ori, de prea multe ori i-am şters obrajii uzi şi am încercat să-i opresc lacrimile.
- Off, mai ales când Cristi a fost plecat la Constanţa...Îţi aminteşti de nuntă?
- Cum să nu? Cât s-a mai rugat Denisa de mama ei s-o lase la nuntă cu Cristi...
- Da, şi Cristi a rugat-o frumos şi mai şti că mama ei a zis că o lasă cu o condiţie: să-i promită că nu e nimic între ei doi.
- Ha ha. Îmi amintesc şi dupaia la Constanţa Cristi a îmbraţişat-o pe Denisa. Apoi, uitându-se la spaţiul mic dintre ei îi zise că întradevăr nu e nimic între ei.
- Îmi mai amintesc de ceva nostim: când l-a învăţa Denisa pe Cristi să schize.
- Hmmm, trebuia să aduci amint de asta? Mi-a cam dat de furcă Cristi în ziua aia in a-l păzi.
- N-o să uit niciodată cum a căzut de pe teleschi şi Denisa, în capul pârtii, nu mai putea de râs.
- Da, dar să nu uităm, Cristi nu s-a dat bătutu cu una cu două. S-a ţinut strâns cu ambele mîini de teleschi care l-a târât până sus. N-a renunţat.
- N-a renunţat, da’ nici Denisa n-a renunţat şi vorbesc acum pornind de la Câmpulung până azi.
- Da.
Iar linişte.
- Ghici la ce mă gândesc?
- Ummm, dă-mi un indiciu.
- Păi, întuneric.
- Aşa, mai zi.
- Întuneric şi totuşi lumină.
- Întuneric şi totuşi lumină?
- E unul din locurile preferate ale lui Cristi.
- Locuri preferate...locuri preferate...ştiu! Stadion!
- Îhîm.
- Întuneric...era seară, şi totuşi lumină...fiind pe stadion bănuiesc că era vorba de o nocturnăăăăăăăăă. Ştiu! Te gândeşti la cererea în căsătorie.
- Da...ce experienţă a fost. Mai şti cum Cris
- Stai puţin! Cât e ceasu’?
- Ummm. 12 fără 5.
- 12 fără 5???? Trebuie să ne grăbin căci altfel pierdem nunta.
Şi au plecat.

Aveau dreptate. E o zi frumoasă azi. E soare. Soare vă doresc să fie mereu. Soare cănd mâncarea e arsă, soare când Cristi întârzie la fotbal. Soare care să nu apună peste mânie. Soare pe timp de pace şi pe timp de furtună. Soare când zâmbiţi..soare cînd sunteţi triţti. Soare.

...şi acest soare să nu fie altceva decât Faţa lui Dumnezeu care răsare peste voi!

Despre un ciob si o sticla

O sa va zic astazi o poveste cu un ciob. Ciobul asta nici macar nu l-am gasit eu, m-a gasit el pe mine. Ce sa mai incolo si incoace, mi s-a lipit de papuc. Initial m-am bucurat, caci imi place sa gasesc tot felu' de chestii. Era de fapt un ciob maro, urat, fara o forma precisa si pe deasupra si murdar. 'Primul cos de gunoi e al tau' i-am zis. Dar nu l-am aruncat. Era tot acolo, lipit de papuc. Ma obisnuisem in asa masura cu el ca mi-ar fi fost greu sa-l arunc. Cand ma plictiseam ii mai aruncam o privire, pe care o luam repede inapoi. 'Nu esti bun de nimic', ii ziceam de cele mai multe ori cand mai schimbam o vorba cu el. De fapt nu schimbam o vorba. Eu ii dadeam o vorba si el 10, toate frumoase. 'Tu nu vezi ce colturi ai?' il intrebam cu repros, 'si nici macar nu ma lasi sa ti le slefuiesc sau sa te curat', nestiind ca era murdar datorita papucilor mei murdari cu care-l calcam. Si tot asa pana cand intro zi a disparut. M-am bucurat dar mai apoi i-am simtit lipsa caci ma obisnuisem sa calc altfel de cand il aveam pe papuc. 'A plecat, a plecat..asta e.' mi-am zis, dar chiar atunci mi-am dat seama ca acasa am o sticla, pe care o imprumutasem cuiva si mi-a inapoiat-o sparta. Toate eforturile de o relipi au fost in zadar..lipsea un ciob.'Ah! sa vezi ca asta era ciobu'..dar n-are cum. Sticla mea e verde, ori el era clar maro. Sau..?' Si abea atunci mi s-au deschis ochii. Era un ciob verde pe care eu l-am calcat in picioare. Si nu m-a lasat sa-i slefuiesc colturile pentru ca altfel nu s-ar mai fi potrivit pe sticla.. M-am tot uitat, sa-l gasesc. La fiecare patru pasi ma uitam pe talpa..poate-poate e tot acolo. Inca ma uit. Inca nu e. Cred totusi ca o sa-l gasesc. Cred.

Si daca va intrebati de ce prefer un ciob si nu..hmm..un diamant sa zicem, e simplu. Nu-mi trebe un diamant, imi trebe un ciob verde (daca-l tii in soare oricum straluceste mai frumos decat un diamant..am vazut eu.)

Rectificam

Noua mea placa nu mai este un Burton simetric ci un F2 de 1,62, adek pt slalom urias zice Andreas. In prima faza probabil ca imi voi rupe gatul, in a doa faza - in caz de curaj - imi voi face fundu' praf si in cele din urma, a treia faza, voi merge ca un adevarat profesionist. :)) Pastram si placuta veche in caz ca nu facem fata total asteia. Oricum, abea astept sa vie..aghen eapi, eapi, eapi!
Sa fie iarna, mai da-o incolo de toamna.

Incep lucrurile sa se aseze.

Poze concert

Ordinea cronologica incepe de jos. Observ ca trec printro perioada 'alb-negru' ;))

- Cum a fost Messias?
- Mmmm..

Pian la 4 maini

Un dirijor si o salata

Un dirijor si un ciocan, al lui

Viola la puterea a doa..de fapt depinde

Un microfon simpatic

Aproape Messias

O umbra de viola

Burta de contrabas

Capat de violoncel maritat cu o viola

In sudoarea fruntii..

Marele Valentin. Nu e manelist, asa il cheama (am mai facut gluma asta, stiu, da' mi se pare buna)

Un fagotist de treaba

Post concert

Huh..da, s-a treminat si concertul. A fost frumos (pe alocuri ;))) Din pacate nu am trait de la inceput pan' la capat Messias. Si asta pentru ca la un moment dat am fost prinsa fizic si cu gandu' intre doi violoncei si o armata de sopran, un telefon si un mesaj. La evadarea fizica am renuntat repede dar pt cea a gandului a fost nevoie de un 'Halleluja' din capatul plamanului. Dar multumesc Inspiratiei, si prin asta imi redeclar dependenta, ca am evadat in cele din urma.
Sa fie muzica, sa fie, sa fie viata!

Over and out

Laura, in recovery

Ironia sortii

De fapt n-ar trebui sa dau vina pe soarta, e toamna. Asadar "Ironia toamnei".
De la inceputl lunii octombrie ma gandeam sa scriu un post aniversar, un an de la primul post si un an de cand am reusit sa nu mai intru in parapeti (pentru traducere simbolica cititi aici). A trecut timpu' si am uitat de ceea ce imi propusesem, cand, astazi am reusit sa intru iar in parapeti, iar am busit masina, iar..Din pura curiozitate si mai mult din motive de "n-aveam stare" m-a uitat cand am scris postul cu parapetii..yep..17 octombrie!
Asadar, draga viitorule, fostule cititor, azi sarbatoresc, in mod paradoxal, un an de cand am reusit sa nu mai intru in parapeti intrand cu toata viteza intrunul.

Sa mai spui ca nu crezi in toamna..

P.S.1 De bine ce ziceam ca vreau sa ma asigur inainte sa trec strada.
P.S.2 Post dedicat partial regilor-preoti daci

Messias

In data de 19 octombrie a.c., la ora 17:00, in Biserica Neagra, puteti audia "Messias" de Georg Friedrich Haendel. Canta corurile Junge Chor WiIhelmshaven si Bachchor Brasov.
Calitate garantata.

Draga toamna,

sa sti ca de mult am vrut sa-ti scriu aceasta scrisoare. Dar in fiecare an am crezut ca nu va fi nevoie. Iata ca anu' asta a sosit momentu'. Te urasc. Ai citit bine. Te urasc, pentru ca in fiecare an imi iei prieteni si rude. Te urasc pt ca invalui totu' in soare caldicel si zeci de culori calde, si-mi faci sufletu' sa iasa afara din piept ca sa se bucure si asta numai pentru ca in secunda urmatoare sa-l faci sa inghete de frig, sa crape incet-incet apoi sa dai drumul tornadelor de vant rece si aspru si sa mi-l faci bucati. Apoi saptamani intregi ploo marunt si eu stau si adun bucatele de suflet prin toate ungherele imposibile. Nu incerca sa-ti ceri scuze, nu are rost, pentru ca stiu ca si la anu' la fel ai sa faci.

Laura, torned apart

Caine, concentreaza-te!

Cainele nu e altul decat micul Linux si anume cainele lui Andreas si al Cristinei. Este rasa pura de maidanez, alb cu pete negre sau negru cu pete albe. Momentan viata lui se petrece in cutia unei imprimante, unde Andreas, plin de iubire i-a pus un polistiren si o saiba sa se joace. De mancat mananca, de vazut nu prea, de facut mizerie - o gramada. El insa nu stie ce planuri are Andreas cu el. Se asteapta ca acest caine sa manance deseuri si sa produca motorina, sa traisca vesnic si sa produca oxigen. Daca nu va indeplini aceste cerinte va trebui sa invete sa programeze sau cel putin sa raspunda la telefon. Bietul de el, cred ca nu banuieste nimic. Sau cine stie? Cred ca a inteles el ceva atunci cand Andreas il tinea de bot sa nu mai schiaune zicandu-i cu toata seriozitatea:'Caine, concentreaza-te!'

A venit toamna

Ma plimbam agale, pe dupa ziduri. Frunzele fosneau crocant sub papuci, paraul bolborosea lenes, chiar si soarele lenevea pe banci, printre ramuri si pe fetele oamenilor. Mirosea a castane si a fum de toamna. Intro astfel de atmosfera reverica nu ma puteam gandi decat la un singur lucru..Mda...la noua mea placa! :D :D :D Care este un Burton de 1,56, simetric. Eapi, eapi, eapi!

Poze de la nunta

Funny de la Beni

Post congres 2

Pan' la urma la insistentele insistente ale unui ins, ne-am cazat. Si-asa a trecut palpitanta prima zi a congresului. Vineri a fost programata o excursie intru vizitarea Bucurestiilor. Cu chiu cu vai am urcat in autocar, unde nici bine nu ne-am asezat si a trebuit sa socializam. Si uite asa am facut cunostiinta cu minunatii frati Butscher: Reimo si Dietmar. Aaaaaa si sa nu uitam de Ralf (un nene la vro 50 si de ani cu burta mare despre care Carmen se intreba la ce-o fi student). Cat ai clipi am ajuns la Casa Poporului, unde, dupa ce mi-o fost scanat geanta, gardianul veni la mine cu o privire suspecta zicand:'Imi aratati si mie briceagul ala?' Se teama omu' ca poate vreau sa injunghii vreun covor. N-aveam voie sa facem poze, dar am facut - evident. Desigur, periplu printre coridoarele magnificului palat ar fi fost chiar searbad daca nu ne-am fi aflat in compania celor doi frati. Dupa Casa Poporului a urmat muzeul satului. Nimic interesant, poate doar caruselu' din zona Transilvaniei care Gheorghe site cum a ajuns acolo. Vineri seara a tinut un nene un seminar f interesant dar despre asta altadata. Dupa terminare Carmen si Jeff au avut indelungi dezbateri despre spellingul cuvantului 'diarrhea'. Dezabteri in care i-au inclus apoi pe toti. Sambata, ne-am uimit si revoltat iar si iar in legatura cu alegerea translatorilor. La pranz s-a facut o incurcatura cu pachetelele si ne-am suparat atat de tare incat am mancat pe frumoasele canapeli de piele din frumosul hol al Cernicai. Dupa masa am fost sa cantam in metrou, ceea ce s- dovedit o experienta frumoasa, interesanta, constructiva si epuizanta. Seara am primit vizita primarului care a lasat o impresie buna dar si una de om beat :)) Oricum momentul a fost o reala sansa pt AMiCUS. Desigur Cristina n-a putut sa nu remarce: 'Mai lipeste sa ne viziteze Papa!' Duminica, dupa incheiere, am pornit sa plecam, dar nu prea aveam cu ce. Asteptand dezolate o masina cu doo locuri libere, ne-am mai facut cu un co-calator - Michael, supranumit Talpa Mare, pe care a trebuit sa-l ducem pana-n Brasov (noroc ca nu in spate ca am fi avut reale probleme). In cele din urma, dupa ce ne-am pozat cu singurii doi nemti (in afara de Michael), a venit un nene la noi cica:
'Mergeti in Bucuresti?'
'Da'
'Cati sunteti?'
'Do..aaa..trei'
'Si cand vreti sa plecati?'
'Pai, cat de repede se poate'
'Bine, ma duc sa aduc masina'
De unde pana acum toti cu care am vorbit ori nu plecau atunci, ori nu mai aveau locuri, ori nu mergeau in Bucuresti. Sa mai spui ca nu crezi in minuni.
Ne-a intalnit si cu Cristian (si nu Cristi, ca sa-i facem pe plac), am baut un ceai nejmecher in timp ce Carmen se plimba prin Cora si Talpa Mare exersa expresii in limba romana. Apoi iar cu metroul ca in cele din urma sa ne intalnim cu Mihai si Alin. Mai greu a fost sa-l convingem pe Mihai sa-l ia si pe Michael in masina. Portbagajul era deja plin cu bagaje plus ale noastre, doi in fata, trei in spate (si mentionez ca Talpa Mare nu era numit Talpa Mare in zadar), masina era plina...aa..si plus o musca. Drumul a trecut repede fiind presarat cu bucati de paine, atipeli, incercari de dialoguri cu Michael, diminutive si rasete. Calatoria s-a incheiat cu o vizita la un om bolnav si cu deportarea lui Talpa Mare la o pensiune.
A fost un weekend frumos datorita oamenilor si incaodata constientizez valoarea pe care o dau acestia. (si nu stiu ce se intampla cu mine de vorbesc asa de oficial..)
Urmeaza poze. Ordinea cronologica incepe de jos.

Vizita lui Gulliver in tara hartiei igienice uriase

Eroii revolutiei...mda

Mathias, Sonja (cei doi nemti) si un tip de pe-acolo

In asteptarea masinii


Eashlee

Cantaretii din metrou

Cristina si doi pesti

Un fel de instantanee portretica ciudata. Nicu, Nita si Carmen

Iar am mancat prea mult

The forbidden lunch.

Nici ca voi nici ca noi.




Reimo, Carmen, un pod, Herastrau

Dietmar si Carmen in caruselu' groazei care se invartea si fara curent.

Un cal cu ochi de taranca frumoasa.

Dietmar cu ochii dupa taranci frumoase.

Reimo cu ochii dupa taranci frumoase.

Sa traiasca erdeesu'




La veceu in casa poporului. Carmen, Reimo, Dietmar si eu


Casa poporului si poporu'

Cristale Made in Romania

Carmen in metrou

Prima tura cu metrou'