Despre un ciob si o sticla

O sa va zic astazi o poveste cu un ciob. Ciobul asta nici macar nu l-am gasit eu, m-a gasit el pe mine. Ce sa mai incolo si incoace, mi s-a lipit de papuc. Initial m-am bucurat, caci imi place sa gasesc tot felu' de chestii. Era de fapt un ciob maro, urat, fara o forma precisa si pe deasupra si murdar. 'Primul cos de gunoi e al tau' i-am zis. Dar nu l-am aruncat. Era tot acolo, lipit de papuc. Ma obisnuisem in asa masura cu el ca mi-ar fi fost greu sa-l arunc. Cand ma plictiseam ii mai aruncam o privire, pe care o luam repede inapoi. 'Nu esti bun de nimic', ii ziceam de cele mai multe ori cand mai schimbam o vorba cu el. De fapt nu schimbam o vorba. Eu ii dadeam o vorba si el 10, toate frumoase. 'Tu nu vezi ce colturi ai?' il intrebam cu repros, 'si nici macar nu ma lasi sa ti le slefuiesc sau sa te curat', nestiind ca era murdar datorita papucilor mei murdari cu care-l calcam. Si tot asa pana cand intro zi a disparut. M-am bucurat dar mai apoi i-am simtit lipsa caci ma obisnuisem sa calc altfel de cand il aveam pe papuc. 'A plecat, a plecat..asta e.' mi-am zis, dar chiar atunci mi-am dat seama ca acasa am o sticla, pe care o imprumutasem cuiva si mi-a inapoiat-o sparta. Toate eforturile de o relipi au fost in zadar..lipsea un ciob.'Ah! sa vezi ca asta era ciobu'..dar n-are cum. Sticla mea e verde, ori el era clar maro. Sau..?' Si abea atunci mi s-au deschis ochii. Era un ciob verde pe care eu l-am calcat in picioare. Si nu m-a lasat sa-i slefuiesc colturile pentru ca altfel nu s-ar mai fi potrivit pe sticla.. M-am tot uitat, sa-l gasesc. La fiecare patru pasi ma uitam pe talpa..poate-poate e tot acolo. Inca ma uit. Inca nu e. Cred totusi ca o sa-l gasesc. Cred.

Si daca va intrebati de ce prefer un ciob si nu..hmm..un diamant sa zicem, e simplu. Nu-mi trebe un diamant, imi trebe un ciob verde (daca-l tii in soare oricum straluceste mai frumos decat un diamant..am vazut eu.)