Multasteptata proza de la nunta

Am auzit un fâlfâit de aripi, apoi chiar lângă mine au căzut...câţiva fulgi. M-am apropiat şi au început să se distingă vorbe şi chiar râsete...Ce credeţi? Erau doi îngeri. Povesteau.

- E o zi frumoasă azi.
- Da, aşa e. E soare.
- Da, muuuult soare!

Apoi linişte. Dintro dată unul din ei zise:
- Hei, îţi mai aminteşti când ne-am cunoscut?
- Eheei, cum nu? Era la Câmpulung, dacă nu mă înşle.
- Exact! Era iarnă. Frig şi parcă era şi soare.
- Da, cred că era. Cristi cânta la pian şi a venit Denisa şi l-a întrebat de unde e.
- Îhîm.
- Dar cu ce ocazie erau la Câmpulung?
- Nu mai ştii? Atât Cristi cât şi Denisa cântau în corul ăla..cum îi zice? Off, nu-mi amintesc...
- Amen
- Aşa..Amen şi erau cu program acolo.
- Că tot veni vorba de Amen...Mai ştii la câte repetiţii a trebuit să mergem?
- Da, chiar aşa..şi ce fals suna uneori...
- Fals, fals...important e că Denisa auzea tenorul bine...
- Că bine zici că doar Cristi stătea în spatele ei...
- Da’, îţi mai aminteşti când îşi lăsau bileţele-n partituri şi abţibilde?
- Cum să nu? Îmi amintesc chiar că pe unul din ele scria „Tu eşti zâmbetul meu”
- Şi după repetiţii mai rămâneau uneori la ping-pong.
- O daaaa, şi ce serve speciale dădea Cristi...
- Eeee, tu vedeai doar servele, da’ să vezi privirile...
- Şi mai ştii când după repetiţii o ducea acasă cu maşina?
- Da, dar nu până acasă, numai până în staţie la 28 să zică părinţii că a venit cu atubouzu’.
- Eheeei, de câte ori am făcut drumul ăla împreună cu Cristi, când îi mai lăsa cadouri la geam.
- Nici n-aş putea să-ţi explic cât de mult se bucura Denisa când le găsea.
- Poate nici nu-i nevoi să-mi explici. Mă gândesc că e comparabil cu bucuria pe care a trăit-o Cristi când a primit caseta.
- Ah, caseta! Cum aş fi putut să uit asta? Cât a mai lucrat Denisa să o înregistreze. Frumoase cântece de dragoste. La Gârcini parcă i-a dat-o, sau?
- Da, la Gârcini. Erau tot cu Amen, cu corturile.
- Ha ha. Ştiu, Denisa a fost atât de emoţionată şi cu inima-n gât în după-masa aia că a uitat să-şi ia beţele de la cort.
- Eeeei, dar trebuie să admiţi că Cristi s-a descurcat destul de bine cu improvizaţia lui din lemne.
- Da...ce frumos a fost.
- Frumos a fost şi la Reghin şi mai ales pe drumul dee întoarcre când au apucat să vorbească mai mult.
- Da, şi mai şti că a doua zi s-au dus să se plimbe pe la cetate.
- Da, la cetate căci acolo era cel mai puţin probabil să se întâlnească cu cunoscuţi
- Aşa e...s-au aşezat ei p ebancă când dodataă...au fost tulburaţi.
- Ha ha ha. Cine ar fi crezut că fix la ora aia, fix pe acolo o să treacă Bogdan Tulbure??
- După Reghin parcă-am fost la Matca.
- A, da, Matca. Când Denisa a stat în gazdă la un băiat.
- Adevăru’ e că Cristi n-a dormit singur în nopţilea alea. A dormit cu grija...
- Te cred, dar în fond n-avea de ce să doarmă cu grijă că nici Denisa nu dormea singură, ci...cu gandul la el. De câte ori nu se gândea Denisa la Cristi...
- Şi Cristi la Denisa şi când gândurile se încăpăţânau să rămână gânduri îşi scriau mesaje.
- 3, 3 mesaje, căci atâtea erau gratis pe net.
- Şi ce mesaje... cu texte din luceafăru’
- Desigur, personajele era uşor modificate.
- N-o să afle nimeni cine era brotăcel şi cine era căpşunica.
- Da, a propos de unde avea Denisa numărul lui Cristi?
- Hmmm, poveste lungă.
- Hai, zi!
- Păiii..Dana avea un telefon nou şi Denisa a zis că vrea să se uite la meniu etc si întrun moment de neatenţie a furat numărul.
- He he, bine că Dana nu a păzit prea bine telefonul.
- A propos de păzit. Tu ştii de câte ori mi-au îngheţat mie aripile păzind bileţelele din parbriz şi ciocolăţile de sub roţi pe care le lăsa Denisa?
- Ştiu de câte ori pentru că tot de atâtea ori Cristi de bucura aşa de tare că aproape nu-l mai recunoşteam
- Da...am văzut de multe ori bucurie pe faţa Denisei dar tot de multe ori, de prea multe ori i-am şters obrajii uzi şi am încercat să-i opresc lacrimile.
- Off, mai ales când Cristi a fost plecat la Constanţa...Îţi aminteşti de nuntă?
- Cum să nu? Cât s-a mai rugat Denisa de mama ei s-o lase la nuntă cu Cristi...
- Da, şi Cristi a rugat-o frumos şi mai şti că mama ei a zis că o lasă cu o condiţie: să-i promită că nu e nimic între ei doi.
- Ha ha. Îmi amintesc şi dupaia la Constanţa Cristi a îmbraţişat-o pe Denisa. Apoi, uitându-se la spaţiul mic dintre ei îi zise că întradevăr nu e nimic între ei.
- Îmi mai amintesc de ceva nostim: când l-a învăţa Denisa pe Cristi să schize.
- Hmmm, trebuia să aduci amint de asta? Mi-a cam dat de furcă Cristi în ziua aia in a-l păzi.
- N-o să uit niciodată cum a căzut de pe teleschi şi Denisa, în capul pârtii, nu mai putea de râs.
- Da, dar să nu uităm, Cristi nu s-a dat bătutu cu una cu două. S-a ţinut strâns cu ambele mîini de teleschi care l-a târât până sus. N-a renunţat.
- N-a renunţat, da’ nici Denisa n-a renunţat şi vorbesc acum pornind de la Câmpulung până azi.
- Da.
Iar linişte.
- Ghici la ce mă gândesc?
- Ummm, dă-mi un indiciu.
- Păi, întuneric.
- Aşa, mai zi.
- Întuneric şi totuşi lumină.
- Întuneric şi totuşi lumină?
- E unul din locurile preferate ale lui Cristi.
- Locuri preferate...locuri preferate...ştiu! Stadion!
- Îhîm.
- Întuneric...era seară, şi totuşi lumină...fiind pe stadion bănuiesc că era vorba de o nocturnăăăăăăăăă. Ştiu! Te gândeşti la cererea în căsătorie.
- Da...ce experienţă a fost. Mai şti cum Cris
- Stai puţin! Cât e ceasu’?
- Ummm. 12 fără 5.
- 12 fără 5???? Trebuie să ne grăbin căci altfel pierdem nunta.
Şi au plecat.

Aveau dreptate. E o zi frumoasă azi. E soare. Soare vă doresc să fie mereu. Soare cănd mâncarea e arsă, soare când Cristi întârzie la fotbal. Soare care să nu apună peste mânie. Soare pe timp de pace şi pe timp de furtună. Soare când zâmbiţi..soare cînd sunteţi triţti. Soare.

...şi acest soare să nu fie altceva decât Faţa lui Dumnezeu care răsare peste voi!