luni, 10 noiembrie 2008
M-am hotarat
De ziua mea n-o sa fiu trista. O sa fie o zi a multumirii, iertarii, impacarii si, mai mult decat toate, a acceptarii. O sa multumesc pentru dependenta (lectie reinvatata in ultimele doo saptamani), o sa multumesc foarte mult pentru prieteni, o sa multumesc pentru familie si pentru catel, o sa multumesc pentru locul de munca si pentru colegi, o sa multumesc pentru placa noo, o sa multumesc pentru muzica, o sa-mi cer iertare, o sa mijlocesc pentru iertarea altora, o sa iert, o sa ma impac, o sa-i impac pe altii, o sa ma impac cu mine insami, o sa accept impacare, o sa accept vointa divina, o sa accept ca toti suntem diferiti, o sa accept mustrare, o sa accept lectiile, o sa ma accept, o sa accept sa astept in tacere raspunsul Domnului. Si m-am mai hotarat: ziua mea sa fie tot anul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
E prima data cand te vad iesita din amorteala.
un ciob... un ciob... un ciob...
eu voiam sa- ti sau un ciob, musai. asa sunt eu.
stii traista aia a mea. uite, tocmai am rascolit putin prin ea; dar, cu toata infrigurarea cautarii mele, lipseste. nu gasesc nicidecum ciobul ala... un ciob cat o inima. sau o inima prinsa- ntr- un ciob. nu e la mine! cine- l are ar trebui sa- si dea seama. eu nu pot sa fac mai mult decat pot sa fac.( asta trece- o la seria ' maxime', parca asa le spui, nu?). de aceea, uneori vb cu Unul care repara masini. are un master si in lipit cioburi. tocmai mi- a spus ca, cik, dc vrei sa lipesti doo :) cioburi- care, de obicei, nu fac decat sa doara, sa usture, pana acolo- ncat sa separe ori sa departeze, atat pot fi de taioase si periculoase- cioburile astea vor deveni, dupa ceva slefuire, numai bune. vor avea o forma si- si vor afla sensul. numai sa ramana asa pt totdeauna.
si pt mine se roaga, am ramas surprinsa sa costat cati, sa- mi vina toate cioburile acasa:). si pt unul in mod special. dar eu n- am cerut asta la nimeni si uneori stau si ma- ntreb: am i missing smth? thy ciob? anyway, anu trecut p vremea asta eram la job si dup aia am fugit la autobuzul de poiana cu o carte insipida dupa mine, ntre timp s- a facut noapte si am ajuns la tine sa- ti spun... ce era de spus. mai mult decat atat, acu ti- as da un hug si un pupic sa nu ma uiti pana la anu... si... mie- mi pare rau ca pe mine nu ma mai superi, si nici nu ma mai ierti:)
Trimiteți un comentariu