Post concert

Dupa inca cateva repetitii, asezarea in sala, impartirea mapelor, impartirea apelor, un telefon dezamagitor, o rugaciune (despre zambete desenate) si o incurajare din partea pastorului, am pornit incolonati, cu mapa in mana stanga si apa in mana dreapta spre inceputul concertului.
Hmmm...sa zic de fiori, de lacrimi, de aminuri, de cuvantul ce traia prin vocea lui Costin? Sunt mandra cat de doo ori eu de coristi si de ceea ce au realizat. M-am simtit foarte bine la 'Glasul Domnului Hristos' si la 'Via Dolorosa'. Momentul triumfal, in care am fost printre cei mai fericiti dintre pamanteni, a fost la 'Se-apropie-nvingatorii'..Mai ales la partea 'se deschid portile veciei..' Gesturile imi erau asa de largi ca zici ca dirijam avioane sa aterizeze. Si daca asta nu a fost destul, totul s-a terminat cu un Aleluia reusit (intre paranteze fie spus, catre public: si ne iarta noo -sopranelor- sincopele noastre precum si noi iertam pianistului nostru).
A urmat o rugaciune, apoi incolonarea spre sfarsitul concertului. Inainte sa apuc sa ies din sala, tanti Gezzo ma strans in brate si m-a pupat, asa pur si simplu, in fata intregii lumi. Nu, in niciun caz nu e genul meu de manifestatie, dar a fost printre cele mai sincere gesturi pe care le-am trait.
De mult n-am mai vazut oameni asa de incantati si de patrunsi de muzica si, da, a meritat toata munca, toti banii, toate orele, toti nervii (tot intre paranteze fie spus, la penultima repetitie ai hed a deth uish) si in orice caz toate rugaciunile. Imi redeclar dependenta fata de cuvantul cantat si mai ales fata de Cuvantul intrupat!

Si daca n-ai fost acolo, curand o sa urmeze si niste intregistrari.