Cuvantul S-a facut trup

Am auzit zgomote de paşi. Se apropiau şi se auzeau din ce în ce mai tare. M-am uitat în direcţia de unde veneau, dar nu am văzut pe nimeni. Totuşi se auzeau, alergând chiar. M-am uitat mai cu atenţie şi tare m-am mirat să văd câteva litere. Se mişcau aşa de repede că abia le puteam desluşi. Prima era R, urmată de îndeaproape de F, apoi I, apoi C şi în urmă, ţinându-şi bine căciuliţa, un Ă. R, F, I, C, Ă? Nu înţelegeam. Chiar când să treacă de mine, F l-a depăşit pe R şi atunci am înţeles. Era cuvântul FRICĂ. Uitându-mă cum dispare alergând, am auzit înnoit zgomote de paşi. De data aceasta trecu în trombă pe lângă mine cuvântul ÎNDOIALĂ. Treaba era suficient de serioasă, când aproape s-a zguduit pământul de duduitul altor paşi. Patru litere uriaşe formau următorul cuvânt: V, I, N, Ă. Vină....
Nu mă mai aşteptam la nimic când, slab, aproape insesizabil, am auzit noi paşi. De data asta nu alergau şi doar când au ajns în dreptul meu am putut distinge. Era un cuvânt mic: CREDINŢĂ. M-am uitat mai cu băgare de seamă şi am observat că Ă ţinea de mână un alt cuvânt, şi mai mic: SPERANŢĂ. Au trecut de mine dar păreau că nu se grăbesc. N-am stat mult pe gânduri şi le-am urmărit. După un timp am zărit, unde orizontul unea cerul cu pământul, un deal cu trei cruci. Încă de la depărtare am putut distinge silueta împunătoare a cuvântului VINĂ. Părea să aibă o discuţie aprinsă cu unul din cei trei atârnaţi pe cruce. Apropiindu-mă, am văzut că la discuţie participau şi FRICĂ şi ÎNDOIALĂ, iar cel cu care se certau, era un tâlhar.
- Ai crezut că ai să scapi, nu? Ha, ce prostie! Şi de ce să scapi? Aud? Nu eşti tu un mincinos? Nu eşti tu un hoţ?
Frica inteveni tremurând:
- Şi acum ai să mori! Ai să lupţi pentru fiecare gură de aer, zile întregi... şi dacă ar fi numai atât...
VINA îşi realuă atacul:
- Eşti vinovat şi gata! Toată viaţa ai cedat compromisului. Nu meriţi altceva. Cred că ţi-e clar!
FRICA sublinie:
- Ceva mai bun? Flăcările Gheenei te vor mistui de tot, iar sufletul va fi chinuit în vecie. Nimeni nu te iubeşte.... Nimănui nu-i pasă de tine....
SPERANŢA interveni timid:
- Eu am auzit... că este Cineva...
Dar n-apucă să termine, căci ÎNDOIALA, ridicând o sprânceană, îi curmă vorba:
- Oare? Oare chiar ai auzit? Şi dacă ai auzit, ce? Câte lucruri nu se spun azi.... Ei, na....
VINA îşi reluă pledoaria:
- Eşti un păcătos de cea mai joasă speţă! Un păcătos şi un ipocrit. Te rugai să primeşti iertare, apoi făceai aceleaşi greşeli.
SPERANŢA încercă din nou:
- Eu... ştiu că... mmmm... eu ştiu că e Cineva...
ÎNDOIALA i-o reteză din nou:
- Iar începi? Ce ştii? Pe ce te bazezi? Ai dovezi? Îmi poţi explica raţional existenţa acestui Cineva?
VINA adaugă:
- Apoi, chiar dacă ar exista, să zicem, zâmbind ironic şi complice către ÎNDOIALĂ, de ce te-ar ajuta pe tine? Tocmai pe tine...?
SPERANŢA căzu pe gânduri. Se făcu linişte. Niciun cuvânt nu mai zicea nimic. Începuse să se întunece, deşi era mijlocul zilei.
M-am uitat pe rând la toate cuvintele... VINA era pe departe cel mai impunător. Stătea cu braţele încrucişate, ca un cuvânt sigur pe el. FRICA, şi el destul de mare, tremura din toate încheieturile şi tresărea la orice zgomot. ÎNDOIALA stătea foarte aproape de SPERANŢĂ şi încerca să-l acopere, iar SPERANŢĂ, cel mai mic cuvânt dintre toate.... Deodată, mi s-a părut că se face mai mare... nu se poate! M-am frecat la ochi. Aşa era! SPERANŢĂ se suise pe CREDINŢĂ şi părea mai mare decât VINA. În liniştea aproape de mormânt, declamă:
- Eu cred! Eu cred că este un Cuvânt care poate să te schimbe pe tine, VINĂ, în iertare, pe tine, FRICĂ, în bucurie, iar tu, tu ÎNDOIALĂ... ÎNDOIALA deja dispăruse... Atunci tâlharul, încurajat de SPERANŢĂ, zise:
- Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!
Şi Cuvântul îi răspunse:
- Adevărat îţi spun astăzi, vei fi cu Mine in rai.

Două zile mai târziu mă aflam aproape în acelaşi loc. Am văzut în depărtare, apropiindu-se, o siluetă aplecată. Când ajunse în dreptul meu am recunoscut-o. Era Maria Magdalena. Ea nu m-a văzut. Avea ochii plini de lacrimi şi era parcă umbrită. Mi-am ridicat ochii spre cer. Era senin. Ah, era umbra cuvântului TRISTEŢE, care o urma. Chiar în urma lui venea şi cuvântul DEZNĂDEJDE. Mă uitam să-i văd şi pe CREDINŢĂ şi SPERANŢĂ, dar nu erau. M-am uitat mai atent, poate, poate... Nu. Nu erau. Am mai stat puţin să îi aştept, dar n-au venit. Până la urmă m-am îndreptat spre locul în care erau Maria, TRISTEŢE şi DEZNĂDEJDE, pentru a-i.
- A murit.... chiar a murit.... suspină TRISTEŢE.
- Nu mai e nicio speranţă pentru tine, adăugă DEZNĂDEJDE.
TRISTEŢE oftă adânc:
- Era Singurul care ţi-a acordat o şansă, era singura ta nădejde şi acum.... acum nu mai e.
DEZNĂDEJDE se revoltă:
- Ce nădejde? Nădejde nu există! Eu sunt o dovadă pentru asta. Eu sunt DEZ-NĂDEJDE. Cândva am fost NĂDEJDE.... şi eu am crezut în El, dar uite! Uite-i mormântul! Nu există iertare, nu există viaţă veşnică.... Nu există nădejde!
TRISTEŢE îl opri:
- Taci! Ce mai contează....? Dar.... mormântul (se opi un moment), mormântul e gol! Nici măcar trpul nu mai e. Nici măcar.... şi izbucni în plâns.
DEZNĂDEJDE continuă, mai încet, ca pentru sine:
- Am crezut degeaba... mi-am schimbat viaţa degeaba... Pentru cine? Moartea a biruit... e clar. Mormântul acesta e dovada şi...
Maria, nu mai suportă şi se întoarse cu spatele, să nu mai audă nimic. Atunci, văzu pe Cineva. Acesta îi zise:
- Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?
.... Iar lângă El apărură ca din senin (cum altfel?) SPERANŢA şi CREDINŢA.
Maria răspunse:
- Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, şi mă voi duce să-L iau.
Acesta răspunse simplu:
- Marie...
Era Cuvântul.
Dintr-o dată, umbra dispăru cu tot cu TRISTEŢE. DEZNĂDEJDE era sub picioarele SPERANŢEI şi, tot din senin, apăru cuvântul BUCURIE.
Apoi Cuvântul adăugă:
- Du-te la fraţii Mei, şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.
În lumina puternică am putut, în sfârşit, recunoaşte literele Cuvântului: I, S, U, S
.... căci Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Iar tuturor celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu!