Era întro dimineaţă de vară. Cald. Soare. Cer senin. Mirosea a iarbă şi a pământ roditor. Era dimineaţa vieţii mele..Toate-mi surâdeau. Am văzut un drum lat înaintea mea şi am pornit pe el.
Mergeam şi mă simţeam bogat, nu duceam lipsă de nimic. Strângeam bani, apoi mi-am luat o maşină cu cutie de viteze automată şi GPS, a urmat o casă spaţioasă, prietenii începeau să se strângă în jurul meu. Şi ei aveau de toate.
Desigur mai erau şi alţi oameni pe drumul ăsta. Oameni a căror buzunare şi burţi erau goale, de hainele cărora nu erau prinse etichete de renume, dar nu-mi păsa de ei..eram ocupată să-mi găsesc o cameră cu rezoluţie şi zoom excelent la un preţ avantajos, mai ales că aveam nevoie de bani să mai pun un etaj la casă. Aveam tot ce vroiam şi dacă-mi lipsea ceva făceam tot posibilu’ să obţin ce-mi lipsea.
Şi aşa trecea zi după zi, lună după lună, an după an.. N-am simţit frigul ce se furişa. Fără să-mi dau seama am prins, deprins de fapt, o răceala şi reumatismul a început să-mi provoace dureri în cot. Mi s-a făcut foame. Nu mai avusesem parte de o îmbrăţişare de atâta vreme încât uitasem ce gust avea.
Drumul se îngustase foarte tare. Era din ce în ce mai frig. Parcă se şi întunecase. Era iarnă. Prietenii nu-i mai vedeam. Fie din cauza ceţii, fie a întunericului sau se transformaseră în lupii ce-i auzeam urlând? Casa, maşina, camera..le pierdusem undeva pe drum.. Am băgat mâinile în buzunar să-mi caut banii şi am scos..paie.
Mă simţeam mizerabil..Foame, frig, oboseală..întuneric, urlete de lupi în depărtare. Când, deodată am văzut o luminiţă. Am alergat repede întracolo. Speram să fie un hotel, da’ pe măsură ce mă apropiam mi-am dat seama că nu era nici măcar o colibă..era un grajd. Am intrat. Nu era mult mai cald decât afară dar cel puţin era lumină. Întrun colţ, ferit de vânt, era o iesle cu un prunc în ea. Nu puteam sa-L las acolo. Era prea frig. L-am luat în inima mea. Nu era cu mult mai curată decât grajdul acela dar era tot ce mai aveam..
De-atunci nu mai e iarnă..nici măcar vară..e primăvară! Pentru că El, pruncul, mi-a dat viaţă din nou.
Povestita cu ocazia programului "Noapte sfanta", 23 XII 2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
parca ma mancau degetele sa tastez un comentariu zapacit, asa cum imi place mie, pana sa citesc ultimul paragraf... dar ramane pentru alte ocazii :D
Trimiteți un comentariu