Despre studiu si credinta

E vineri seara si nu vreau sa vorbesc despre cat de mult urasc facultatea si felul in care unii oameni isi bat joc, nu vreau sa vorbesc de cat imi e de somn ci vreau sa recuperez putin din timpul de saptamana asta povestind o revelatie.
Nu a avut loc la baie dar are de a face cu un scaun ->(Orele de nesomn provoaca debitarea de tampenii). E vorba de scaunul de la pian. Stateam deci, pe scaunul de la pian si cantam. Ma reapucasem de Toccata si Fuga in re minor de Bach, caci a trecut mult de atunci si de la Arad. Si cum la Arad am pregatit temeinc si cantat doar toccata am zis sa ma reapuc de fuga. Incep si cant si dupa bunul meu obicei cant tot mai repede de mi se balbaiau cu precipitatii degeltele pe claviatura. Nu m-am dat batuta si am mers ca tancu' pana la capatu' fugii. Am observat un lucru insa, era o portiune care cu tot cu depasirea vitezei legale am reusit sa o cant aproape impecabil. Uird! Reiau pasaju'. Perfect!..hmm..a daaaaaaaaa! Cand ma pregateam de Arad am avut ambitia sa pregatesc si fuga dar n-am reusit sa studiez decat o parte din ea. Ghici care parte? Aham, fix asta. Si atunci a venit revelatia. Cand esti intro incercare grea, ca credinta ta sa aibe efect trebe sa fi 'studiat' inainte. Si ma refer aici la mici exercitii de credinta sau mai bine zis mici exercitii de dependenta. Cand studiez la pian ma concentrez foarte tare asupra notelor si a degetelor (sa fie la locul lor). In traducere, te uiti tinta la Dumnezeu apoi te uiti si la tine si vezi ce nu e la locul lui. De multe ori gresesc de n ori pana reusesc sa cant trei-patru masuri corect. Ba chiar, pe masura ce le tot repet parca tot mai prost le cant, dar continui. Altfel spus cel neprihanit cade de 7 ori si se ridica. Poate chiar a 5 sau a 6 oara cade mai tare decat a 3 oara, dar se ridica. Uneori am nevoie sa ma opresc si sa ma uit doar la note, sa le vad sensu' si mersul si tot la fel uneori ai nevoie de liniste. Taci pur si simplu si-L asculti pe Dumnezeu..poate e doar un vant care bate, sau un val ce-ti trece peste picioare, nu te astepta musai la voci. A, ceva important: acum trei ani nu as fi fost in stare sa cant fuga in re minor, am avut nevoie de timp si exercitiu ca sa ajung aici. Partea extraordinara e ca Dumnezeu stie cand esti pregatit pt o anumita 'piesa' si niciodata nu-ti va da ceva peste 'puterea degetelor tale'. Unele pasaje merg din prima sau a doa, altele au nevoie de mai mult exercitiu si uneori repet doo masuri pana imi ies pe nas si pe urechi, le repet de atatea ori incat aproape le stiu pe dinafara si ma uit doar la degete. Sti ce se intampla atunci? Imi dau seama ca de fapt nu le stiu pe dinafara si din tot exercitiu meu iese o mare cacialmea, pur si simplu pt faptu' ca nu m-am uitat la note. Nu-ti lua niciodata ochii de la Dumnezeu, ti se pare ca sti pe dinafara. Ha ha, imi amintesc zambind de un obicei (zic eu bun) inca de pe vremea cand invatam sa cant la blockfloete. Aveam vreo 7 ani cand incepusem sa invat notele si sa fluier si ca sa-mi fie mai usor le ziceam mereu in gand, pana le invatam pe dinafara. Sora-mea radea de mine. Revenind, 14 ani mai tarziu, constat cu uimire ce bine e sa-ti amintesti fagaduinte, citite si experimentate, in incercari..poate sunt doar cateva cuvinte..'nu ti-am spus ca daca..' sau 'celui ce va birui..' sau 'nu voi duce lipsa de nimic..'
Poate ti se pare putin lucru sa te rogi ca cuiva sa nu-i curga nasu', poate ti se pare o masura neinsemnata sa te rogi sa gasesti talonul masinii si sa-ti cada din revista pe care nu ai m-ai deschis-o de cateva luni, dar cam asa ajungi sa canti o piesa intreaga si sa ai credinta in incercari mari. Si tot asa masura cu masura se construieste piesa si apoi vine o zi, asteptata sau ne, cand pui partitura in fata si canti. Canti si e asa bine ca ai impresia ca insusi Compozitorul este langa tine.
Imi redeclar dependenta..si bine e!