Despre bucati de pizza si viata

Mancand in seara asta pizza cu cateva prietene am ajuns la concluzia ca bucatile de pizza sunt inegale..la fel si viata.
Eram, dupa 8 ore de munca, in piata sfatului, pe fuga, sa ascult si io marele 'concert romantic'. Sincer, nu prea ma dau in vant dupa treburi d-astea dar de data asta chiar m-a atins.. Aproape sa ajung in depresie. Deh, asta-i viata, mi-am zis si m-am dus la alimentara. In timp ce ma uitam nedumerita la multele sortimente de suc aud o voce in spatele meu: 'Va pot ajuta cu ceva?'
Ma intorc zambind 'Nu, multumesc. Incerc sa ma hotarasc ce suc sa cumpar.'
Revin la sucuri. Hmmm..mi se parea teribil de familiara fata tipului..Neah, nu poate fi. Ma uit iar cu coada ochiului..si totusi? En fine, il iau pe cel mai putin toxic, dau sa merg la casa si..o spontaneitate de moment: 'Nu va suparati, ati predat cumva geografie?'
'Ummm..da..'
'La Honterus, nu?'
'Da, tu ce clasa esti?'
'Am terminat acm 3 ani, da' va stiu din cls 9..prin 2001..'
'Da, da..io eram.'
'Aham..' N-am putut decat sa zambesc cat de frumos am putut la care omu' a zis:
'Pai, sa ai o seara placuta.'
'Multumesc, la fel.'
Dap, mi-a trecut depresia..Asa e viata..azi profesor maine vanzator. Azi bine maine singur.
Totusi, chiar daca ai o bucata mai mica de pizza se prea paote sa ai mai multe ciuperci pe ea decat are vecinu'..

In sfarsit (mai bine zis "La inceput")

Dupa chinuri indelungi, vorba 'ceea 'chinurile facerii', are loc creatiunea si nu orice creatiune ci The creatiunea, mai precis:
Die Schöpfung de Joseph Haydn
Concertul va avea loc duminica, 22 iunie 2008, in Biserica Neagra cand clopotele acesteia bate de ora 5 (de apus).
Macar pt sudorile de pe fruntile noastre sa veniti..de meritat oricum se merita.

Oh yeah, se produce corul Bach al Bisericii Negre, Filarmonica din Brasov, Sopran: Bianca Manoleanu, Tenor: Adorian Pataki, Bas: Marele Valentin (pt necunscatori, nu, nu este manelist, asa il cheama), dirijor Steffen Schlandt.

P.S. Speram ca "iata ca toate erau foarte bune"

Ma intreb

Ma intreb de ce atunci cand esti singur pare ca toata lumea are pe cineva..

Poza a fost facuta din spatele unui geam murdar de ratbv. Pentru o vizualizare mai buna a ideii dati click pe imagine.

Crede si nu cerceta

Pt cei care nu cred in Tooth Fairy.

Iaurt cu capsuni

'Vrei iaurt cu capsuni?'
'Da'
'Hai, ca-ti dau acum, numa' sa pun hainele astea in dulap.'
Peste juma' de ora.
'Auleu, am uitat de capsuni..stai sa spal vasele astea si-ti dau'
'Bine..'
Alte 10 minute.
'Inca umpic.'
Peste alte 10 minute.
'Ti-am adus siropu'.'
'Si capsunile?'
'Fir-ar sa fie de treaba ca am uitat! Acum iti aduc da' stai sa termin cu hainele astea ca uite ce e aici.'
'Bine..'
Inca 15 minute.
'Hai sa facem patu' si iti aduc p-orma capsunile cu iaurt'
'Bine..Sau..'
Patu' e gata, rugaciunea, pijamalele.
'Uite, am adus iaurt cu capsuni. Dormi?'
..
Spune acum multumesc, iarta-ma, te iubesc, imi place bluza ta. Cumpara azi un covrig in plus pt tanti care vinde flori la colt, inghetata pt toti de acasa, o agrafa pt prietena ta. Fa acum curat in dulap, in camera, in minte. Imbratiseaza, razi, traieste acum..
Pana dimineata s-ar putea sa se acreasca capsunile si.. s-ar putea sa nici nu ii mai trebuiasca.

E la moda 'Vine Domnul'

Sunt un tânăr, adventist în ziua a şaptea. În celelalte zile sunt tot tnăr dar..mai puţin adventist. Şi, ca orice tânăr îmi place să fiu la modă, îmi place să-mi trăiesc viaţa din plin..dar mă simt ca şi cum aş trăi-o din gol. Munces, învăţ, alerg, fără oprire de-a lungul zilei şi mă trezesc seara că iar am eşuat în a trăi ziua de-a latul şi de-a înaltul ei. Îmi aleg cu grijă hainele şi le asortez ca să cadă bine şi uneori..aproape cad de pe mine.
De ceva vreme, însă, e la modă 'Vine Domnul!'
Mi-am întins părul, l-am încreţit, l-am udat, l-am uscat şi iar l-am udat şi..degeaba. Ciudat trend mai e şi ăsta! Parcă nicio cămaşă nu se mai asortează şi pantofii mă strâng. Mi-a luat ceva timp să realizez că ceea ce are nevoie de reamenajare este sufletul meu. Ceva e putred la mijloc. am incercat să dau cu parfum dar degeaba. Nu numai că e putred e..pustiu! Şi în pustiul acesta am auzit un glas:
'Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.'
'Doamne, ce-Ţi stă în cale?'
Am ieşit şi am căutat să pregătesc. Am căutat şi am găsit. Am găsit un bătrân al cărui baston alunecase şi acum stătea neputincios pe jos. 'Ridică-l! şi ridică-i ochii spre munţi. De acolo îi va veni ajutorul!'
Am mers mai departe şi am găsit un grup de oameni care plângeau lângă un mormânt. 'Mângâiei-i! Şi spune-le de mpâormântul care acum e gol!'
Am mers mai departe şi am găsit un sărac căruia nu-i ajungeau banii să-şi cumpere mâncare. 'Ajută-l! Şi dă-i să guste să vadă ce bun este Domnul!'
Puţin mai încolo era un copil ai cărui ochi erau scăldaţi în lacrimi. 'Ia-l în braţe! Şi spune-i că a lui este Împărăţia cerurilor!'
Şi tot aşa merg dintro parte în alta..calea se pregăteşte, cărările se netezesc şi-mi pare că alerg spre cer! Dar nu e aşa..Cerul aleargă spre mine şi..mai are doar un pas!

Omu' negru

Mi-a amintesc de cum mă jucam când eram mică. Mi-amintesc ca şi cum ar fi ieri, de fapt e cam acum o veşnicie. Ne jucam de-a “omu' negru”. Un' dintre noi era omu' negru şi se ascundea întrun colţ întunecos..ziceam noi că-i în cămară. Şi restu' decurgea cam aşa: Copiii veneau de la şcoală:
'Mami, mamiiiii! Am luat un 9 la biologie!'
'Bravo, hai să te răsplătim! Du-te în cămară şi ia un borcan de gem.'
Copilul mergea, deschidea uşa şi..omul negru îl speria. Copilul fugea plângând la mama. Mama îl liniştea zicând că nu-i nimeni în cămară. Scena se repeta de câteva ori apoi toţi copiii făceam un cerc şi cântam:
'ora unu a sosit, omu' negru n-a venit,
ora doo a sosit, omu' negru n-a venit,
ora treei a sosit, omu' negru n-a venit,
ora patru a sosit, omu' negru n-a venit..'
Apoi omu' negru pornea vânătoarea (nu ştiam niciodată la ce oră). Îmi amintesc cum fugeam şi vedeam asfaltu' cum alerga sub picioarele mele. Îmi bătea inima tare-tare şi parcă simţeam că omu' negru era în spatele meu gata să mă smucească de tricou..
Stau şi mă gândesc..de fapt chiar ieri am jucat jocu' ăsta şi mă gândesc şi mai bine..cred că-l jucăm de-o veşnicie..
De câte ori nu am mers acasă cu gândul la o părtăşie caldă, un hohot sau poate chiar doo de râs, o îmbrăţişare neaşteptată..o supă de roşii cu tăiţei de casă? când colo ne-am trezit cu asfaltu' alergând sub picioarele noastre şi omu' negru în urma noastră!
Cine a lăsat uşa de la cămară deschisă? Pe unde s-a furişat omu' negru? Cine l-a lăsat în casă?
Ne-am săturat să ne mai jucăm de-a omu' negru! De aceea, mamă, cântă, cântă cum cântai pe vremuri. Cântă, căci nu-iplace să te audă şi sigur va pleca. Povesteşte, povesteşte de Isus..nici asta nu-i place. De aceea, tată, ia cartea 'ceea din raft şi citeşte din ea..fuge numa' când o vede.
Şi şti ce? Repară balamalele credinţei noastre, întăreşte pragul comunicării şi vă rog. vă rog din tot sufletul, păziţi uşa! Păziţi-o..pe genunchi dacă se poate..

Despre barfa

O să vă zic o poveste despre o casă. O casă ce dăinuie de mulţi ani. La început era o casă simplă..N-avea geamuri termopan şi cu toate astea era cald înăuntru, ba mia mult căldura se simţea şi în afara ei. Pereţii erau destul de subţiri dar rezistenţi deoarece cărămizile stăteau una lângă alta, strâns unite..aa, şi nici nu aveau urechi. Nici nu avea geamuri prea multe..şi totuşi era lumină de la zâmbete. Podeaua nu era niciodată prea curată pentru că erau întotdeauna urme proaspete de paşi fericiţi. Drept să spun nici acoperişul nu ear prea strălucit, avea ceva găuri, dar nu conta pentru că era senin tot timpul. Uşile..cre că scârţiau..sau nu? Dacă scârţiau nu le-am auzzit niciodată pentrucă erau mereu deschise. A, da, şi în casa aceasta răsunau mereu cântece.
Acum.. casa e altfel..are geamuri tremopan dar e frig, aproape că-i simţi răcoarea încă din stradă. Pereţii se clatină, în unele zile aproape ai impresia că o să se dărâme..şi au urechi. Sunt geamuri multe şi mari dar degeaba..frunţile încruntate ţin umbră. Podeaua este dintro piatră nobilă şi mereu curată..dar la ce bun? Să oglindească feţe posomorâte? Acoperişul e perfect etanş, din ţiglă profesionistă dar plouă mai mereu, plouă şi în casă mai ales din cauza unor 'streaşini'. Şi uşile, uşile nu ştiu dacă scârţie ori ba..sunt mereu închise. Cât despre cântări, rareori când auzi câteva, ai impresia că ai intrat întro casă de jale.
Bine, bine, vei întreba, dar ce s- întâmplat cu casa primitoare de la început?
E simplu:
Orice cetate sau casă, desbinată împotriva ei însăşi, nu poate dăinui.
Totul a început când două cărămizi au început să vorbească înte ele:
'Ai auzit? Cărămida de pe peretele de vis-a-vis, rându' trei, a băut ieri cafea.'
'Du-te tu! De unde ştii?'
'Eeeeei, am văzut io..Da' să nu mai spui la nieni!'
Mda..n-a mai zis la nimeni. La nimeni în afară de toate cărămizile din jurul ei. Care la rându' lor s-au văzut obligate să zică povestea mai departe. Astfel, curând, vestea a ajuns pe peretele de lângă:
'Ai auzit? Cărămida cutare s-a apucat de vândut cafea, face chiar export!'
'Ei, na? Cafea! Io am auzit că e vorba de ţigări d-alea interzise.'
Apoi o altă cărămidă de mai sus i-a spus uneia de sub ea:
'Ai auzit că unul din stâlpii acoperişului e la spital?'
'Serios???'
'Da, a făcut alergie la nişte pastile..da acum e bine.'
Vestea a mers cu viteză în jos.
'Unul din stâlpii acoperişului era la spital şi i-au dat acolo nişte pastile şi a făcut alergie şi era să moară..'
'tu, ama auzit că stâlpul cutare a fost internat de urgenţă că a vrut să se sinucidă cu pastile..'
Şi tot aşa până jos, astfel încât rându' de jos de cărămizi se pregăteau de înmormântare.
Şi dacă asta nu-i nimic în una din zile una din cărămizi i-a zis alteia: 'Ai auzit că pe peretele din dreapta e o cărămidă care lucrează în Sabat?'
Stupoare! Nimănui nu-i venea să creadă. Din nefericire vestea a ajuns şi la cărămida cu pricina. Aceasta a fost pur şi simplu dărâmată pentru că zvonul era câtuşi de puţin adevărat. A fost prima dată când o cărămidă a căzut din perete..dar nu şi ultima. Veşti şi zvonuri au început să circule în sus, în jos, în lung şi în lat. Şi a mai căzut o cărămidă, şi încă o cărămidă, şi încă un frate..ummpardon, încă o cărămidă. Casa a început să fie desbinată împotriva ei însăşi, nu mai putea dăinui.

Unu' vine altu' pleaca

Dupa o saptamana de dureri dentare, hemoragii (tot dentare), alintat si, de ce nu, lene cronica, saptamna in care am invatat mai mult dependenta, am avut iar chef de munca. Daca pana mai ieri pozitia mea la birou era f apropiata de orizontala, degetele mi se miscau cu viteza luminii stinse, picioarele se intindeau lenese sub birou in capete fiind papuci de casa sub forma de catei caldurosi pt a ma simti si mai comfortabil, AZI am avut chef de munca. Jur. Numai ca azi, cand mi-a venit chefu', a plecat curentu' si dupa ce a venit curentu' a plecat netu' (din motive proprii de imbecilitate) si cand a venit netu' a plecat chefu' si in cele din urma, dupa ce a plecat chefu' a venit pehaşpeu..


P.S. Caare sunteti la stomatologie poate va ganditi sa deschideeeti un cabinet cu program de noapte

Momente de creativitate (nu ale mele)

Revelatie

Banuiti gresit, nu a avut loc in baie de data asta. De fapt, este vorba de o revelatie in doo etape. S-a petrecut samabta trecuta in timp ce faceam poze fetelor ce lipeau afise si duminica cand ma uitam peste pozele de cand eram mica. Iata, deci, revelatia: Cand te uiti le poze iti dai seama cat e de frumoasa viata..