Despre barfa

O să vă zic o poveste despre o casă. O casă ce dăinuie de mulţi ani. La început era o casă simplă..N-avea geamuri termopan şi cu toate astea era cald înăuntru, ba mia mult căldura se simţea şi în afara ei. Pereţii erau destul de subţiri dar rezistenţi deoarece cărămizile stăteau una lângă alta, strâns unite..aa, şi nici nu aveau urechi. Nici nu avea geamuri prea multe..şi totuşi era lumină de la zâmbete. Podeaua nu era niciodată prea curată pentru că erau întotdeauna urme proaspete de paşi fericiţi. Drept să spun nici acoperişul nu ear prea strălucit, avea ceva găuri, dar nu conta pentru că era senin tot timpul. Uşile..cre că scârţiau..sau nu? Dacă scârţiau nu le-am auzzit niciodată pentrucă erau mereu deschise. A, da, şi în casa aceasta răsunau mereu cântece.
Acum.. casa e altfel..are geamuri tremopan dar e frig, aproape că-i simţi răcoarea încă din stradă. Pereţii se clatină, în unele zile aproape ai impresia că o să se dărâme..şi au urechi. Sunt geamuri multe şi mari dar degeaba..frunţile încruntate ţin umbră. Podeaua este dintro piatră nobilă şi mereu curată..dar la ce bun? Să oglindească feţe posomorâte? Acoperişul e perfect etanş, din ţiglă profesionistă dar plouă mai mereu, plouă şi în casă mai ales din cauza unor 'streaşini'. Şi uşile, uşile nu ştiu dacă scârţie ori ba..sunt mereu închise. Cât despre cântări, rareori când auzi câteva, ai impresia că ai intrat întro casă de jale.
Bine, bine, vei întreba, dar ce s- întâmplat cu casa primitoare de la început?
E simplu:
Orice cetate sau casă, desbinată împotriva ei însăşi, nu poate dăinui.
Totul a început când două cărămizi au început să vorbească înte ele:
'Ai auzit? Cărămida de pe peretele de vis-a-vis, rându' trei, a băut ieri cafea.'
'Du-te tu! De unde ştii?'
'Eeeeei, am văzut io..Da' să nu mai spui la nieni!'
Mda..n-a mai zis la nimeni. La nimeni în afară de toate cărămizile din jurul ei. Care la rându' lor s-au văzut obligate să zică povestea mai departe. Astfel, curând, vestea a ajuns pe peretele de lângă:
'Ai auzit? Cărămida cutare s-a apucat de vândut cafea, face chiar export!'
'Ei, na? Cafea! Io am auzit că e vorba de ţigări d-alea interzise.'
Apoi o altă cărămidă de mai sus i-a spus uneia de sub ea:
'Ai auzit că unul din stâlpii acoperişului e la spital?'
'Serios???'
'Da, a făcut alergie la nişte pastile..da acum e bine.'
Vestea a mers cu viteză în jos.
'Unul din stâlpii acoperişului era la spital şi i-au dat acolo nişte pastile şi a făcut alergie şi era să moară..'
'tu, ama auzit că stâlpul cutare a fost internat de urgenţă că a vrut să se sinucidă cu pastile..'
Şi tot aşa până jos, astfel încât rându' de jos de cărămizi se pregăteau de înmormântare.
Şi dacă asta nu-i nimic în una din zile una din cărămizi i-a zis alteia: 'Ai auzit că pe peretele din dreapta e o cărămidă care lucrează în Sabat?'
Stupoare! Nimănui nu-i venea să creadă. Din nefericire vestea a ajuns şi la cărămida cu pricina. Aceasta a fost pur şi simplu dărâmată pentru că zvonul era câtuşi de puţin adevărat. A fost prima dată când o cărămidă a căzut din perete..dar nu şi ultima. Veşti şi zvonuri au început să circule în sus, în jos, în lung şi în lat. Şi a mai căzut o cărămidă, şi încă o cărămidă, şi încă un frate..ummpardon, încă o cărămidă. Casa a început să fie desbinată împotriva ei însăşi, nu mai putea dăinui.