Omu' negru

Mi-a amintesc de cum mă jucam când eram mică. Mi-amintesc ca şi cum ar fi ieri, de fapt e cam acum o veşnicie. Ne jucam de-a “omu' negru”. Un' dintre noi era omu' negru şi se ascundea întrun colţ întunecos..ziceam noi că-i în cămară. Şi restu' decurgea cam aşa: Copiii veneau de la şcoală:
'Mami, mamiiiii! Am luat un 9 la biologie!'
'Bravo, hai să te răsplătim! Du-te în cămară şi ia un borcan de gem.'
Copilul mergea, deschidea uşa şi..omul negru îl speria. Copilul fugea plângând la mama. Mama îl liniştea zicând că nu-i nimeni în cămară. Scena se repeta de câteva ori apoi toţi copiii făceam un cerc şi cântam:
'ora unu a sosit, omu' negru n-a venit,
ora doo a sosit, omu' negru n-a venit,
ora treei a sosit, omu' negru n-a venit,
ora patru a sosit, omu' negru n-a venit..'
Apoi omu' negru pornea vânătoarea (nu ştiam niciodată la ce oră). Îmi amintesc cum fugeam şi vedeam asfaltu' cum alerga sub picioarele mele. Îmi bătea inima tare-tare şi parcă simţeam că omu' negru era în spatele meu gata să mă smucească de tricou..
Stau şi mă gândesc..de fapt chiar ieri am jucat jocu' ăsta şi mă gândesc şi mai bine..cred că-l jucăm de-o veşnicie..
De câte ori nu am mers acasă cu gândul la o părtăşie caldă, un hohot sau poate chiar doo de râs, o îmbrăţişare neaşteptată..o supă de roşii cu tăiţei de casă? când colo ne-am trezit cu asfaltu' alergând sub picioarele noastre şi omu' negru în urma noastră!
Cine a lăsat uşa de la cămară deschisă? Pe unde s-a furişat omu' negru? Cine l-a lăsat în casă?
Ne-am săturat să ne mai jucăm de-a omu' negru! De aceea, mamă, cântă, cântă cum cântai pe vremuri. Cântă, căci nu-iplace să te audă şi sigur va pleca. Povesteşte, povesteşte de Isus..nici asta nu-i place. De aceea, tată, ia cartea 'ceea din raft şi citeşte din ea..fuge numa' când o vede.
Şi şti ce? Repară balamalele credinţei noastre, întăreşte pragul comunicării şi vă rog. vă rog din tot sufletul, păziţi uşa! Păziţi-o..pe genunchi dacă se poate..