Am fost duminica sa culeg fragi. A ploat cam tare dar asa mi-am propus 'duminica merg sa culeg fragi' si m-am dus. In timp ce cautam puncte rosi prin iarba uda ce-mi ajungea pana la genunchi m-am gandit la o treaba. Fragii sunt ca oamenii buni. Te uiti cu atentie dupa ei pentru ca e greu sa-i vezi in atata superficialitate ce exista in ziua de azi. Cu toate astea n-o sa-i confunzi niciodata cu adevarat pentru ca sunt rosii intro mare de iarba verde insipida. Uneori trebuie sa urci ca sa-i apuci. Unii cresc pe stanca si trebuie sa depui eforturi ca sa ajungi acolo, uneori chiar aluneci, dar ei raman acolo, statornici..si asteapta. Poate te-ai gandi sa desconsideri un om pentru ca e mai 'mic' sau nu atat de frumos sau nu atat de 'promitator', dar am constatat ca fragii mici au o tarie de parfum impresionanta. Unii oameni pot fi ceea ce tie ti s-ar parea a fi fragi, dar sunt doar frunze rosii, care te induc in eroare si atunci suparat si ud la picioare o sa vrei sa renunti la a mai cauta fragi. Dar sti ce? In secunda urmatoare o sa vezi un frag autentic.
Unii fragi, desi parfumati, nu sunt copti decat pe o parte. Nu-l culege, asteapta sa se coaca, dar nu uita de el, viziteaza-l la cateva zile ca sa nu uiti unde se afla, ca sa te poti ruga pentru el sa se coaca..si ce dulce va fi acela.
Chiar si pe ploaie si nori, uneori ud pana la inima, cine nu ar prefera o mana plina de fragi decat una de iarba?
Si sti ce? Cand m-am apucat de mancat fragii stransi a iesit soarele..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu